Gulaş de ied la ceaun

Am două bucătării în casă, cu aragaz, vase şi tot ce trebuie. Dar un gulaş în bucătărie... Hm!

Am fost de 15 august la mama în Mehedinţi, fiind hramul bisericii, prilej cu care am fost cadorisit cu o jumătate de ied (cam 12 kg de carne). Şi am gătit un gulaş cu care-i surclasez pe toţi secuii iredentişti, separatişti, dornici de autonomie sau nu.

Pe plita din curte, la foc de lemne, am pus pe fundul ceaunului două cepe tocate potrivit în vreo cinci linguri de untură. Când ceapa a devenit de-un auriu sticlos, am înroşit-o cu trei linguri mari de boia iute. Am amestecat de două ori, apoi am pus un kilogram de carne de ied tocată în cubuleţe de doi-trei centimetri. Când a sfârâit de nu se mai putea, am stins totul cu două căni de vin oţetit întrucâtva. Am aruncat apoi o mână de sare. Când a început din nou să sfârâie, am pus un kilogram de roşii şi ardei, tocate cam la dimensiunile cărnii. Am aşteptat să dea din nou în clocot, bun prilej pentru a degusta palinca din pahar, să nu se trezească, Doamne fereşte!
Apoi, am pus un kilogram de cartofi tăiaţi în cuburi ceva mai mari şi am cam umplut ceaunul cu apă clocotită. Am aruncat cu toată neglijenţa piper, mărar seminţe, coriandru şi am pus şi o crenguţă verde de cimbru şi una de tarhon. Am zdrobit trei căţei de usturoi şi i-am pus peste compoziţie. Am amestecat.

 Am ieşit prin grădină şi prin livadă cu păhăruţul de palincă, m-am mai întreţinut cu un vecin, am mai scris ceva la computer (la o proză cu beţivi) şi când am ieşit în curte peste vreo oră, lemnele se transformaseră în jar, dar şi gulaşul era gata. Am scos crenguţele de cimbru şi tarhon şi le-am aruncat. Aroma strânsese câinii şi pisicile pe lângă gard.

Ăsta-i gulaşul de la Curtea de Argeş.