Se ştie, în anii 1948-1953, Arghezi a fost scos din literatură, în sensul că n-avea drept de semnătură. Dar, el scria zilnic la Mărţişor, scria pentru sertar şi pentru gropile din grădină unde-şi ascundea manuscrisele. În numărul de săptămâna aceasta a "României Literare", criticul şi istoricul literar Ion Simuţ reproduce unul din poemele argheziene din acea perioadă: Poveste, poem care începe astfel: "A fost odată, chiar ca niciodată./Povestea mea-i adevărată". Urmează apoi descrierea în versuri chiar a României din obsedantul deceniu 6 al secolului XX. Transcriu aici doar câteva pentru a arăta cât de actuale sunt versurile argheziene. Cum el n-avea a alege între scris şi publicat, aşa noi n-avem ce alege dintre cei circa 10 candidaţi la Preşedinţie. Versurile:
"Un neam deştept şi ager şi frumos
Rămas piele pe os,
O vatră vie şi matcă vie
Rămasă una goală şi cealaltă pustie
Pe unde au intrat lăcusta şi căpuşa
Culegem praful, buba şi cenuşa,
Nori de lăcuste, valuri de căpuşi.
Povestea e de-atunci şi de acuş.
O scriu de-a fuga şi-am ajuns
Să nu pot scrie decât ascuns.
N-avem altceva ce-alege
Căci scrisul e-o fărădelege
Şi dragostea de neam şi ţară
E tâlhărie şi ocară..."
Mda! Cam ăsta este peisajul României şi la 2014, nu doar la 1950.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu