Elvira
Iliescu, eseistă şi poetă din Constanţa, a publicat mai multe cărţi de critică
şi de eseistică şi de cronici literare, dar şi un volum dedicat lui Paul Goma,
o altfel de monografie. Recent, i-a apărut volumul Iubirile Gabrielei Melinescu
(Ex Ponto, Constanţa, 2013),
subintitulat roman epistolar. Trebuie
spus de la început că Elvira Iliescu face, în general, o critică empatică,
scrie despre ce o fascinează, despre cine o cucereşte cu textele lui. Este şi
cazul poetei Gabriela Melinescu.
Ambiţia autoarei este aceea de a da imaginea
exhaustivă a personalităţii Gabrielei Melinescu, insistând în cele din urmă pe
iubirile poetei: cea cu Nichita Stănescu şi cu poetul şi editorul suedez Rene
Coeckelberghs. Firul roşu al poveştilor de dragoste ale Gabriele Melinescu este
trasat de poemele lui Nichita Stănescu, presupuse a fi dedicate sau inspirate
de tânăra poetă, fiind scrise în perioada în care cei doi tineri poeţi erau
împreună (aici un cuvânt de spus având istoricul literar E. I.), Jurnalul suedez al acesteia şi
corespondenţa dintre ea şi suedez, prevalând scrisorile lui, de la îndrăgostire
(mijlocul anilor ’70) până la stabilirea ei definitivă în ţara nordică şi până
la sfârşitul lui fatal. Cartea aceasta a Elvirei Iliescu este şi un roman, cum
am convenit mai sus, unul autentic şi livresc, dar şi un capitol de istorie
literară. Autoarea citează consistent, însă semnificativ, romanul de dragoste fiind
croit în special pe intertextualitate ca mijloc de expresie, scriitura având
cursivitate, în ciuda fragmentarismului ei. Sunt adecvat alese fragmente care
urmăresc sentimentele protagoniştilor, precum acesta: „Rene avea braţul stâng
umflat şi ne-am dus la prietenul său de demult, doctorul Tor Lindgren. Doctorul
i-a luat braţul, s-a uitat la el, l-a întrebat cum doarme şi Rene a răspuns: Cu
capul Gabrielei pe braţul meu! Capul meu care apasă braţul din partea inimii!
Diagnosticul: paralysie d’amour!...”
Viaţa Gabrielei Melinescu s-a desfăşurat prodigios
între două iubiri: Rene şi Nichita, pe care nu l-a uitat niciodată, dovadă
însemnarea ei de la moartea autorului
Necuvintelor: „Sunt mută de durere; nu pot să plâng. Durerea mea şi visul
meu erau în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu Nichita, fiinţa cea mai iubită
din viaţa mea, dacă se poate spune aşa ceva. Se poate spune, cred, pentru că
numai în tinereţe iubeşti cu adevărat şi intri de bună voie în acea boală
divină care este iubirea, în care se ascunde ceva cu mult mai mare decât
iubirea închipuită de oameni…”
În viaţa literară din România ultimelor decenii
comuniste, Gabriela Melinescu a fost o legendă, se vorbea mai mult din zvonuri,
fără bază reală, dat fiind embargoul informatic impus de regim, dar multe nu se
ştiau nici după 1989, până la apariţia Jurnalului
suedez. Cartea Elvirei Iliescu vine să umple un gol în capitolul frumos de
istorie literară privind-o pe poeta româno-suedeză.
Un comentariu:
Invitat de către Dl Dezideriu Dudaş la o întrunire unde sper să TAC, mi s-a promis o întîlnire cu Profesoara şi scriitoarea, Doamna Elvira Iliescu. Vă rog: Profesor este o profesie, meserie ce mulţi şi-o asumă vocaţional şi aproape martiric de altruist; scriitor nu-i nici meserie, nici profesie ci doar o ambiţie tot mai rar întemeiată pe talent şi responsabilitate faţă de cum te oferi, jertfă, cititorului. Şi, iar Vă rog: a fi ziarist/gazetar/ publicist ori specializat pe articole, eseuri, opinii ocazionate de... nu-i totuna cu partea aceluiaşi ins care produce beletristică pură.
Mă bucur că şi Dl D.A.D. - după Dl L.I.S. - m-a ajutat mai bine să o cunosc pe viitoarea-mi gazdă, de-o trecătoare oară.
Sigur, voi reveni c-un ecou.
În ce o priveşte pe G.M., o admir pentru cu a ştiut să de dedice: întîi unui nemeritoriu, apoi unui meritoriu admirator!
Hiatul nostru apare unde se tot întoarce la "nemeritat" ca un cîine fidel la un stăpîn sadic.amator de cotonogeală. Dar, fără aceste martirii, iubirea dintre două inimi ar fi o sălcie, băltie "licoare". O ştim!
Trimiteți un comentariu