În memoriile sale, Adrian Marino, referindu-se la Caragiale, scrie: "I-aş reproşa totuşi lipsa unui proiect precis de reformă. Nu este suficient doar să demolezi. Ceea ce face în mod admirabil. Este însă necesar să şi construieşti, să pui ceva în loc. Măcar la modul ideal. El a văzut cu o luciditate fără egal pseudosocietatea postpaşoptistă. Nu avea însă ochii îndreptaţi şi spre viitor".
Ba, iată că după mai bine de o sută de ani, moravurile şi năravurile românilor sunt exact cele de pe vremea lui, mai sofisticate, poate, dar la fel de găunoase. Asta nu înseamnă că a privit, drăguţul de el, spre viitor, că a fost un perfect vizionar? Iar dacă s-ar fi apucat să creioneze proiecte de reformă altfel decât la modul parodic (v. pe cea a lui Marius Chicoş Rostogan!), abia atunci ar fi devenit necredibil şi ridicol. Cei care îl critică pe Caragiale, politicienii de azi care se simt jigniţi de viziunea nimicitoare a conului Iancu, ei ar trebui să croiască proiecte de reformă. Dar, o fac? N-o fac, pentru că e mai aproape cămaşa interesului personal decât haina interesului naţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu