marți, 31 ianuarie 2012

Jeffrey Franks a fost învins

Să consemnăm o mare victorie a guvernării actuale, ca şi a proverbialei ospitalităţi româneşti. Jeffrey Franks cel fioros, de semnătura căruia depinde salariul meu, al tău, al lui, ca şi mai ales finanţele ţării în general, ei bine JF americanul a fost învins. A fost dus în munte, primit cu pâine şi sare, dar şi cu un porc pe năsălie şi un miel la proţap. În sfârşit, a înţeles şi el ce e aceea o pomană de porc, cu şorici, cu cârnaţi, cu caltaboşi şi tobă. Şi a mai înţeles că urmaşii vrednicilor daci la pomană ascultă muzică ţigănească şi joacă hora mare. Ba, regele finanţelor pentru România s-a prins frenetic în horă şi s-a încălzit de mama focului. Prin fereastra prin care filmau paparazzi nu se vedeau picioarele, dar sigur ştia paşii, pentru că nu-l încurca nicicum pe Blejnar, ba se mişcau în acelaşi ritm şi în aceeaşi direcţie. Ca-n reclama băncii: "Gândim la fel!"
Mici şi neînsemnate întrebări tot am avea. Porcul a fost asomat, a fost înjunghiat după normele internaţionale sau ca la noi, cu sălbăticie? Apoi, ţuică fiartă, şorici şi cârnaţi s-a văzut că a consumat înaltul oaspete; folcloriste, însă, folcloriste i s-au oferit? Sau are altă orientare? După drăgălăşenia cu care-l priveşte pe Boc zice că lumea că ar fi pedo, Doamne fereşte! Asta ne-ar mai lipsi, sacrificiul acesta al micuţului premier!

4 comentarii:

Gheorghe Truţă spunea...

Am citit... te salut! Îţi voi trimite Cd-ul cu spectacolul "Alice..." Am avut ceva probleme cu imprimarea! Truţă

Augustin spunea...

Dragă Gigi, mă bucur că ai citit. Iată subiect de piesă, de comedie, cu accentul pe prima silabă.

ioana geacăr spunea...

După felul în care s-a dat în stambă ar trebui să aibă un licăr de conştiinţă şi să-şi dea demisia, sau măcar să fie demis! Dar conştiinţa e o cometă, o să-l rateze sigur!!!

Augustin spunea...

Partea frumoasă a chestiei e aceea că omul s-a...românizat. Mă aştept ca seara, plecat de la Cotroceni, să meargă într-un club de manele şi să dea euro lui Florin Salam, fără număr, fără număr...