Despre Curtea de Argeş edilii nu obosesc să spună lumii din oraş şi venită de afară că e prima capitală a Ţării Româneşti, că e oraşul lui Manole şi-al credincioasei sale Ana, că avem Biserica Domnească, minunat monument de artă medievală... Bla, bla, bla! Îmbătrânesc uitându-mă în gura primarilor aşteptând să spună şi vreun lucru prozaic de genul: Am asfaltat o stradă, anul trecut s-a făcut canalizare pentru zece familii, am semaforizat o intersecţie aglomerată...
Ei nu, primarii noştri poetizează, poetizează, că românul s-a născut flecar, nu om de acţiune.
Un prieten mi se plânge că pe strada lui, ca pe aproape toate străzile din oraş, s-a spart asfaltul. Eu îl consolez: ce fericit aş fi eu să am canalizare şi asfaltul spart pe stradă! Dar strada mea încă n-a cunoscut asfaltul.
Măcar dacă dl. primar ar aduce musafirii de peste hotare să le arate strada mea, să vadă şi europenii sau americanii o stradă conservată de pe vremea lui Neagoe Basarab, pavată cu piatră de râu şi străjuită de şanţuri de pământ.
Curtea de Argeş rămâne locul unde întoarce trenul; alţii spun că şi locul unde face cale-ntoarsă vulturul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu