Cartile mele
joi, 30 aprilie 2009
Febra guvernului porcin
De prin 1992 mă tot trezesc spunând: "Guvern mai prost ca ăsta nu poate exista!" Dar guvernanţii noştri mă tot contrazic: fiecare guvern e mai prost decât precedentul. Mai prost, dar cu moderaţie! vorba lui Teodor Mazilu. În schimb, guvernul Boc este cel mai bezmetic de după 1990. Atâta incoerenţă, atâta bulibăşeală, atâta incompetenţă nu s-a mai pomenit. Ce declară premierul la ora 10:00 dezminte ministrul de resort la ora 12:00. Ce declară ministresa educaţiei la ora 11:00 întoarce pe dos premierul la ora 13:00. Ce declară un ministru joi, tot el dezminte vineri. La 9:00 dimineaţa sunt bani pentru mărirea salariilor, iar la 14:00 nu numai că nu mai sunt, dar se reduc cheltuielile cu salariile bugetarilor şi pensiilor cu nu ştiu cât la sută! Laptele e alb dimineaţa şi negru ca smoala pe seară. Şi tot aşa, şi tot aşa! Nici nu ştii ce predomină la acest cabinet: prostia sau reaua-voinţă? Dar nici nu mai contează. Poate doar pentru psihologi, pentru psihiatri... Se pare că membrii cabinetului Boc vin din Mexic şi trebuie să-i compătimim şi să-i izolăm. Au febra gripei porcine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu