tag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post9072802554453896790..comments2023-09-23T04:22:11.874+03:00Comments on blog|doman: Jurnal din primăvara lui 1989Augustinhttp://www.blogger.com/profile/09741043538372293192noreply@blogger.comBlogger8125tag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-62491266096285453422013-05-27T09:11:47.443+03:002013-05-27T09:11:47.443+03:00Multumesc. Voi citi.
Ce titlu frumos: ,,Caii de...Multumesc. Voi citi. <br /><br />Ce titlu frumos: ,,Caii de la Voronet" (Doru Davidovici). Era un scriitor cautat in vremurile de altadata. Davidovici ii plasa pe extraterestrii in adancuri de ape (marine, oceanice)- stiu ca ma fermecase acest aspect. Adunasem vreo 10 carti despre OZN-uri, pe atunci era o tematica mai putin raspandita... <br /><br />Spor la scris si in toate!ștefan s.https://www.blogger.com/profile/02907527679896177360noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-67344651914210368232013-05-27T05:25:34.469+03:002013-05-27T05:25:34.469+03:00@stefan s. Am fragmente (capitole) din jurnal publ...@stefan s. Am fragmente (capitole) din jurnal publicate in doua dintre cărţi. Puteţi găsi în volumul Moartea noastră cea de toate zilele de pe blog.Augustinhttps://www.blogger.com/profile/09741043538372293192noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-50194292365548206692013-05-26T22:37:06.306+03:002013-05-26T22:37:06.306+03:00,,Lumi galactice''- cea mai frumoasa carte...,,Lumi galactice''- cea mai frumoasa carte a lui DD. (Dupa parerea mea). Cred ca atunci am invatat sa iubesc ploaia...Fleurnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-43536010799990445342013-05-26T21:54:59.839+03:002013-05-26T21:54:59.839+03:00Felicitari, domnule Doman!
Superbe file de jurnal...Felicitari, domnule Doman! <br />Superbe file de jurnal. N-am citit tot, am lasat si pentru maine o particica! <br />Imi place jurnalul ca specie literara, gasesti in el traire autentica. <br />Aveti pagini de Jurnal publicate? M-ar interesa o astfel de carte. <br />Inca o data va felicit! <br />O noapte linistita sa aveti!ștefan s.https://www.blogger.com/profile/02907527679896177360noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-89467592623063642152013-05-26T21:44:42.083+03:002013-05-26T21:44:42.083+03:00Draga Fleur, sunt impresionat că ştii atâtea lucru...Draga Fleur, sunt impresionat că ştii atâtea lucruri despre Doru Davidovici. Cartea "Lumi galactice" e dactilografiată de mine, contra cost - ca să nu existe discuţii, eram şomer - dar şi discutată îndelung.Augustinhttps://www.blogger.com/profile/09741043538372293192noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-70576545310601309672013-05-26T20:53:56.284+03:002013-05-26T20:53:56.284+03:00C
La 20 aprilie 1989, în timpul unui zbor de şcoal...C<br />La 20 aprilie 1989, în timpul unui zbor de şcoală cu o dublă MiG 21, având în cabina a doua, ca elev, pe locotenentul-major Dumitru Petra, locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici refuză să catapulteze în momentul opririi motorului pe panta de aterizare, exact după terminarea virajului patru. Prietenul şi elevul său (în ale zborului, dar şi în ale scrisului, regretatul comandor Dumitru Berbunschi descrie acel moment tragic cu înţelegerea pilotului. Avionul este una cu omul, avionul nu trebuie să moară atâta timp cât mai există o speranţă. Iar Doru a sperat până dincolo de ultima secundă că motorul nu îl va trăda. Nu a fost aşa: au căzut toţi trei, la numai trei kilometri de pragul pistei.<br />A rămas o colecţie de cărţi aproape imposibil de găsit în magazine, sau poate doar la preţuri exorbitante, au mai rămas câteva fragmente de dural, un drapel, o amintire …<br />Ba nu: fiul său, Ştefan Davidovici are dreptate! Privind la mulţimea de oameni veniţi, luni, 20 aprilie 2009 la Muzeul Aviaţiei, unii, chiar de la mari distanţe, pentru a participa la comemorarea lui Doru Davidovici după 20 de ani, Ştefan a spus: „Tatăl meu nu a murit! Când vă văd pe dumneavoastră aici îmi dau seama cât de mult a fost iubit de cei care l-au cunoscut personal, ca şi de cei care l-au cunoscut numai din cărţile sale, îmi dau seama că e viu, că el trăieşte şi va trăi prin dumneavoastră!”<br /><br />Fleurnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-13489145621080460222013-05-26T20:52:57.084+03:002013-05-26T20:52:57.084+03:00B
Majoritatea cărţilor sunt romane, scrise la pers...B<br />Majoritatea cărţilor sunt romane, scrise la persoana I, pot fi considerate adevărate confesiuni, sau poate rugăciuni ale unui om care vrea cu tot dinadinsul să trăiască mai sus şi mai repede. Pilotul de vânătoare – personaj al cărţilor lui, alter-ego-ul său, trăieşte cu adevărat numai în zbor, în carlinga avionului supersonic. Acolo el se simte om, pasăre, zeu, (poate chiar extraterestru ?), prin avionul său ia legătura cu civilizaţia pământeană (şi cu altele, de pe planete neştiute), cu colegii lui de şcoală militară, de regiment, sau chiar din OZN-uri. MiG-ul 21, cu aripile sale de dural argintiu, este unealta perfectă, care îl ţine în viaţă, îl ajută să îşi facă datoria faţă de ţară, cu care urmăreşte răufăcătorii, şi pe care îl iubesc şi îl respectă până şi invadatorii veniţi din spaţiu. În jurul celor doi – pilot şi avion (sau poate unul singur?)– există şi se mişcă numeroase alte personaje: alţi piloţi, alte avioane, fete, femei, copii, căţelul Thomas, Dacia albastră (culoarea cerului), ofiţerul meteo, mirosul de kerosen ars, elicoptere, comandanţi, evenimente normale de zbor, catastrofe, misiuni, avioane de pasageri, nori, înălţimi, aparate de navigaţie şi radiolocaţie, paraşute, alte înălţimi, alte aeronave, alte misiuni.<br />Dar personajul principal al tuturor cărţilor davidoviciene este zborul. Zborul ca artă, zborul ca luptă, zborul ca misiune, zborul ca supremă împlinire, zborul ca eşec, zborul ca evadare. Un zbor care se încheie, ca şi viaţa, fie în apoteoză, cu conştiinţa performanţei, a misiunii îndeplinite, fie în catastrofă, existenţa pilotului fiind pulverizată în mii de atomi printre atomii de kerozen, de dural şi plexiglas, ca într-o eternă simbioză între om şi maşină, morţi amândoi în aceeaşi secundă.<br />Doru Davidovici a zburat şi a scris în perioada comunistă. Cu greu puteau atunci trece de cenzură textele literare cu adevărat valoroase dacă nu conţineau necesara „porţie de preamărire a conducătoului”. Totuşi, la Doru această componentă lipseşte. Ba chiar mai mult, măreaţa societate socialistă nu se ghiceşte de loc, înlocuită fiind cu viteza supersonică, cu voltijele MiG-ului în stratosferă sau în rassemotte, sau de denumiri geografice exotice, ori cu termeni tehnici, străini, poate, pentru mulţi cititori, dar cu atât mai atrăgători (poate tocmai de aceea, după ce închideau o carte cu numele lui Doru pe copertă, mulţi cititori la vârsta adolescenţei alegeau cariera de pilot militar?).<br />Nici n-ar fi putut fi altfel: faptul că Davidovici era un ofiţer excepţional şi un pilot desăvârşit ar putea să ne facă să credem că era un om absolut conformist. Cine, Doru? În nici un caz! Era conştient de necesitatea de a respecta tot ce ţine de siguranţa zborului sau de disciplina de cazarmă, dar personajele cărţilor lui îl trădează: aterizează supersonicul pe autostradă, spre a urmări maşina unor spioni sau coboară în picaj deasupra unui cinematograf şi are timp să vadă şi să recunoască diva de pe ecran, după care recâştigă altitudine în cel mai simplu mod pentru un MiG, executând o şandelă în forţaj, fără să se gândească la bietele timpane ale spectatorilor. Exemplele ar putea continua.<br />Să-l clasificăm romancier romantic? Sau S.F.? Sau poate ozenolog, după lectura „Lumilor galactice”? Ori poet, sau autor pentru copii? Este toate acestea, sau poate nu este nici una dintre ele, ci doar un pilot care vrea şi ştie să scrie un altfel de raport în carnetele de zbor?<br />Fleurnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-312487754584392898.post-89287152104710202072013-05-26T20:51:50.862+03:002013-05-26T20:51:50.862+03:00Ce mica e lumea! am citit cartile lui Davidovici. ...Ce mica e lumea! am citit cartile lui Davidovici. Sa fi fost cele dactilografiate de tine? Am participat si la comemorarea a 20 de ani de la moartea sa. Eveniment organizat de Asociatia ,,Aripi Romanesti''- luni, 20 aprilie 2009.iata si un eseu( facut de un prieten):<br /><br />S-a spus de multe ori că scriitorul are o singură profesie : aceea de a aşterne cuvinte pe hârtie pentru ca alţii să le citească. Orice altceva ar face omul respectiv în viaţă nu este decât un mijloc de a-şi câştiga existenţa.<br />Că nu este chiar aşa au demonstrat mulţi mari autori, iar printre aceştia un loc important îi aparţine prozatorului şi poetului Doru Davidovici. Acela pentru care profesiunea (de pilot de vânătoare pe avioane supersonice) nu a fost doar un mod de a-şi asigura cele necesare existenţei, ci existenţa însăşi, iar a doua ocupaţie a sa, cea de scriitor, nu a fost altceva decât o posibilitate de a continua să zboare şi după hangararea MiG-ului. Zborul şi scrisul au fost pentru el complementul celorlalte activităţi vitale ale fiinţei umane: respiraţia, hrana, dragostea.<br />Doru Davidovici s-a născut la 6 iulie 1945. A urmat cursurile Şcolii Superioare de Ofiţeri Activi de Aviaţie, pe care a absolvit-o în anul 1967, cu gradul de locotenent aviator ale Academiei Militare, între 1977 – 1979. A lucrat ca pilot la Regimentul 86 Vânătoare, la Borcea, aerodromul pe care l-a ilustrat atât de frumos în cărţile sale. A îndeplinit şi funcţiile de inspector pentru aviaţia de vânătoare în Comandamentul Aviaţiei Militare între 1981 - 1986 şi instructor cu întrebuinţarea în luptă a aviaţiei în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare în perioada 1986 – 1989.<br />Este autorul următoarelor cărţi : Caii de la Voroneţ (1974), Insula nevăzută (1976), Ridică-te şi mergi, Intrarea Actorilor (1977), Zeiţa de Oricalc (1977), Celula de Alarmă (1979), Culoarea Cerului<br />(1981), Aripi de Argint (1983), Lumi Galactice (1986), V de la Victorie (1987), Dezmintire la Mit (1991, Ediţie postumă).<br />Fleurnoreply@blogger.com