luni, 4 ianuarie 2016

Un dicţionar literaro-ştiinţific

     Am publicat eu opt cărţi, mai am vreo trei în manuscris, dar voi rămâne în istoria literaturii române cu un dicţionar de autor. Aici voi da lovitura! Sigur, dicţionarele sunt alcătuite de colective mari de academicieni, istorici (literari), critici etc. Ei bine, ideea fiind a mea şi munca aşişderea, voi alcătui de unul singur un dicţionar. Se pare că-l voi reedita adăugit lună de lună.
     Sper că aţi ghicit. Este vorba de dicţionarul marilor oameni de ştiinţă din penitenciarele României. Păi, ce, ne jucăm?! Doi fraţi Becali şi un văr Becali - care-i şi întrece - un George Copos, un tip violent şi cam dus, ca să nu folosesc sintagma un cretin agresiv, pe numele lui MM Stoica, Ioan Niculae, Dan Voiculescu, alţii şi alţii - staţi liniştiţi, vi-i voi pune eu în ordine (anal)fabetică - scriu de zor în puşcărie. Marii scriitori şi filosofi ai anilor '50 -  Vulcănescu, Noica, I. D. Sârbu, N. Steinhardt etc. etc. - n-au beneficiat de un articol de Cod Penal (e adevărat că ei nu erau penalii Becalii, Copos etc.) prin care să beneficieze de reduceri de pedepse. Acum, se poate.
        Parcă vezi o celulă de 25 de puşcăriaşi în care se află Becalii, Copos, Copos et co., MM Stoica etc. stau pe patul suprapus şi au alături câte 150 de volume împrumutate de la Biblioteca Academiei, studiază din zori şi până-n seară, scot note pe laptop, comentează, fac fişe, scot note, scriu până le dă sângele pe nas...
        Dragi doamne şi stimaţi domni, despre aceştia vreau să alcătuiesc eu - din libertate, totuşi, - un dicţionar literaro-ştiinţific. Voi încerca şi bibliografie de puşcărie, dar şi elemente de istorie literară, ba de istorie, pur şi simplu: ce avocat a obţinut să împrumute camionul de cărţi de la BAR (ăsta nu e un local de zece mese cu băuturi alcoolice, ci Biblioteca Academiei Române!), ce gardieni au murit epuizaţi de urmărirea muncii domnilor corupţi...
       Până acum nu mi-am făcut publice pregătirile unei cărţi. Acum o fac cu plăcere. Voi fi autor de dicţionar literaro-ştiinţific. Voi deveni celebru. Doamne ajută!

8 comentarii:

Anonim spunea...

Cu bunăvoința Dvs. , completări care se impun : 1/ Dicționar literatură pușcăriabilă. 2) Autorul recompensat cu pușcărie pe viață, să vadă și el cum e bucuria de a scrie !

Draga Prietene spunea...


Draga prietene,

De ce nu un dictionar al curvelor nationale ?

Eu sunt uimit ca in tara curvelor de toate felurile
nu gasesti un astfel de dictionar

Da-i in pula mea , etc., etc.
impreuna cu judecatori, procurori, parlamentari, ministri, presedinti
caci fara ei n-ar fi nici un becali-cu-cu, stoica-cu-cu, , copos-cu-cu

Cine dracu vrea sa mai auda de ei ?

Baga un dictionar al curvelor romanesti daca vrei celebritate
(poti face un capitol pe fiecare regiune)

Parerea mea ar fi s-o iei din '90 incoace
mai la general cu deja devenitele cotoarbe
si sa intri mai mult in detalii cu curvele din ultimii 5 ani.


Popa spunea...



Dictionarul curvelor din Oltenia si Muntenia - GRANDE AROMA

Volumul 1

Anonim spunea...

Completarea esențială :Întâi și întâi, trebuie să fiți un IPS Doman!

Augustin spunea...

Păi, eu chiar sunt un Înalt Prea Sfinţit. Sigur, am un singur supus, pe Popa de mai sus, cu care beau de două ori pe săptămână o bere.

Anonim spunea...

Dacă chiar sunteți un IPS atunci ne întâlnim mâine în fața beciului , să vă dau cinci adrese de celule ai căror locatari vor să-i faceți cu operă literară, adică apți pentru dicționarul pe care îl aveți în vedere !

Augustin spunea...

Ce să spun, ziarele au făcut deja dicţionarul. Aş fi un plagiator la fel de isteţ ca Jiji.
Aşa că, dacă vreţi, ne întâlnim la uşa beciului meu: varză murată, palincă, cârnaţi afumaţi, slănină la saramură, vin de casă, producţie proprie.

Anonim spunea...

No, hai, și-om mere ! Doamne ajută!