Astăzi se împlinesc 89 de ani de la naşterea lui Petru Creţia. Omul de cultură era unul de tip renascentist: era profesor universitar de greacă veche (printre altele, traducător al lui Platon), dar şi cunoscător al limbilor moderne, traducând din franceză, engleză, italiană, eminescolog pasionat şi practic, cu contribuţii prodigioase la posteritatea strălucită a poetului, apoi scriitor, eseist, moralist şi, nu în ultimul rând, poet. M-am bucurat în anii '90 de prietenia lui şi acesta nu e puţin lucru, pentru că era un om care nu accepta mersul pe două cărări, compromisul de niciun fel, impostura. Cu doi-trei ani înainte de moarte a publicat un volum extraordinar, neîncadrabil în vreun gen: Oglinzile. Un fel de continuare a volumului său Norii, singular până atunci în literatura română. Am scris o cronică despre carte în revista Calende, cronică ce l-a făcut fericit, dar mi-a şi mărturisit de câteva ori că nimeni n-a mai scris despre ea. Era perioada în care politicul şi gazetăria ocupau tot spaţiul public. Din Oglinzi aş fi vrut să reproduc câteva fermecătoare fragmente, dar n-am găsit acum cartea în bibliotecă. Voi cita, deci, un poem din volumul În adâncile fântâni ale mării, apărut la Albatros în chiar 1997, anul morţii sale, la 70 de ani:
Epitaf
Se zice că cei care dorm în pământ
Îmbrăţişaţi în puterea iubirii,
Încă fierbinţi de cât au ars cândva,
Rămân aşa mereu, curaţi şi neatinşi,
Că deasupra mormântului lor
Cresc veşnic, împreună, neuitarea, neodihna, neprihana,
Pomii în floare şi pomii în roadă,
Că sunt aduşi pruncii ca să crească mai frumoşi şi mai răi,
Că, o dată crescuţi,
Vin să danseze acolo - încununaţi
Şi invulnerabili,
Că noaptea morţii e plină
De violente lumini
Şi că numai zilele arse şi albe
Pot fi pustii, dar pustii ca să-i lase
Subpământenei iubiri
Răgazul ei.
3 comentarii:
Am citit Norii, o carte unică în literatura noastră, aveți dreptate.
Mi-ar fi plăcut să citesc și cronica dvs la această carte, să iau contact cu părerea unui cititor de calitate.
Petru Creția apare des menționat în Jurnalul lui Radu Petrescu, un scriitor la care țin foarte mult, prietenia celor doi suferind, din păcate, unele sincope.
Spor în toate!
Teribilă poezie! Te prinde bâțâiala, din toate articluațiile sufletului...
Și, cândva, reîmpăcat cu cele eterne, ajungi să te întrebi, cu jenă și obidă: Poeții acestei noi generații postmoderniste-milenariste mai înțeleg ei oare rostul actului liric? Însăilările lor mizerabiliste, spelbe și desnodate, pot sta oare alături de carura olimpiană a poeziei unui Petru Creția? Mă tem că nu și Nu! I. Lazu
Domnule Stefan, da, Norii e o carte deosebită. Mi-a povestit autorul cum a locuit el la tinerete undeva într-o mansardă de unde privea cerul la diferite ore din zi şi din noapte. Îşi făcea notaţii pe hârtiuţe cât cutia de chibrituri şi le punea într-o cutie de pantofi. Cu acea cutie a mers la un moment dat la Radu Petrescu, care le-a citit şi le-a dat la o dactilografă şi aşa a ieşit cartea. Oglinzile sunt mai rafinate, omul avea cultură multă, dar în acelaşi gen fragmentar sunt scrise.
Da, domnule Lazu. Poemele au fost scrise în preajma vârstei de 70 de ani (!) şi dedicate Ofeliei. Toate poeme de iubire, dar toate de rafinamentul acestuia. În privinţa milenariştilor, fracturisţilor, mizerabiliştilor, eu mă întreb dacă ei citesc, în primul rând. Mă îndoiesc că citeşti volumul lui Creţia şi pe urmă te apuci să scrii despre mizeriile de la WC şi de amorul pervers din unghere insalubre...
Trimiteți un comentariu