Am scris o mie de chestii despre Gigi Becali, mai haioase, mai belicoase, dar acum m-am hotărât definitiv: omul este un inocent simpatic. Aşa trebuie luat până la sfârşitul vieţii, a lui sau a noastră.
El a pus punctul pe i sau pe y, în legătură cu literatura de puşcărie. Lui, cică, "îndrumătorul" îi aducea cărţile la închisoare şi el le copia cu mâna lui, apoi erau tipărite cu numele Gigi Becali pe copertă. Ce atâta filosofie? Ei! Le-a copiat cu mâna lui, sunt ale lui.
Mă gândesc că dacă Gigi Becali mai ajunge pe la Poarta Albă, pentru prima aia de "îndrumător", m-aş angaja la el şi i-aş duce Moromeţii. Să copieze romanul şi să-l semneze. Am o bănuială că-i va plăcea cartea, mai ales după episodul cu Bisisica.
Când l-ar suna o piţipoancă de la o televiziune şi i-ar spune: "Domnule Becali, dar ştiţi, Moromeţii e romanul lui Marin Preda", el să-i replice: "Eşti o zdreanţă, Împăratul Iisus mi-e martor că eu l-am copiat cu pixul după îndrumătorul meu Doman!..."
O-ho! ce burtă de râs am face.
8 comentarii:
Ideea e tare, dar Becali o să mai sară peste unele pasaje din roman. Moromete nu era bisericos și asta îl va deranja. Va zice că e diavolul și îl va scoate din text.
Și eu am zis că e simpatic, dar omul e nebun în sensul prost al cuvântului ( că și marile genii au fost niște nebuni, dar în alte direcții). Pe scurt, e un prost cu tupeu, dar cu unele accese de sinceritate. Și asta ți-l face simpatic.
De acord cu tine, dragă Şerban.
Scriai astăzi pe blog de proza lui Marquez. Marquez ar fi făcut din Becali un personaj extraordinar; mă rog, nu extraordinar, în sensul că nu şi-ar mai fi pus imaginaţia lui prodigioasă la contribuţie. L-ar fi descris pur şi simplu şi l-a fi făcut nemuritor ca pe Aureliano Buendia. Mie mi-e ciudă că nu reuşesc...
Reușești, reușești. Marquez însă l-ar fi mitizat și, în consecință, l-ar fi falsificat. Becali și tot neamul lor au prea multă prostie fudulă, prea mult tupeu, ca să rămâne în limitele unui omenesc cu relief artistic. Ceva poți lua din el, dar trebuie să arunci mult, ca să-ți iasă un personaj. Vorbește gura fără el, e dobitoc iremediabil. Iar donațiile le face numai în condițiile în care sunt intens mediatizate.
Buendia purtase niște războaie, avea niște idei, avea măreție. Ăsta ce face? Dă bani bisericilor - lucru lăudabil în sine, dar făcut din trufie - și bagă furca în câini( asta n-am să i-o iert niciodată). Oricum, credința sau falsa sa credință îi mai îndulcește sălbăticia.
Îmi pare f. rău, dar îl subapreciați pe Becali! Este un personaj magnific, tipic pt. Principate, mai ales după venirea fanarioților, imigrant cu miros, cu nas foarte fin, care face pe prostul (face bancuri, râde, este foarte simpatic și spune întotdeauna DA), este foarte efectiv: te dai mare, încearcă toți să-ți taie creanga de sub picioare, ești credincios, faci donații, cazi în genunchi și pupi, organizezi lupte în arene, fotbal, Mitică și Popică te venerează! Doar nu l-ați uitat pe Păunescu și arenele lui și pe toți care strigau cu el să trăiască nemuritorul Zeu al Carpaților ( de fapt toți suferă de amnezie în noile funcții, extrem de stresante...).
Un roman despre Becali, Băsescu și cei mulți ar readuce România în Europa...
Domnilor, doar din schiţele de portret de aci aţi făcut un personaj literar extraordinar din Becali. Omul este extraordinar! Nu contează că la modul parodic.
Gândindu-mă și la Caragiale, chiar mă convingeți că Becali are măreția lui. E un fel de Pirgu mai puțin școlit, dar mai histrionic. Iar ideea unui roman cu Becali, Băsescu și ceilalți este extraordinară.
Am restricționat accesul la blogul meu, domnule Augustin, iar dvs erați unul din puținii vizitatori care lăsați un semn de trecere. Acum, ca să puteți intra pe blogul meu, trebuie să fiți de acord să vă trec adresa de email în dreptul aplicației ,,Cititori” din meniul blogului meu. Dacă sunteți de acord, să-mi spuneți, ca să vă pot da acceptul... Nu-i grabă, dar am vrut să vă anunț din timp.
O zi frumoasă vă doresc!
Am observat astăzi.
Sigur că sunt de acord.
Cele bune!
Trimiteți un comentariu