Vremea tot primăvaratică fiind, am făcut o plimbare până-n munte, pe Transfăgărăşan. Lacul Vidraru era limpede ca cristalul, dar şi mult scăzut faţă de normal, şi vreo două vaporaşe-şi aşteptau clienţii. Nu se înghesuia nimeni. Am parcat maşina la cabana Valea cu peşti şi am coborât, prin pădurea de fag, pe malul lacului, însoţiţi de doi câini frumoşi, ciobăneşti, care ne întâmpinaseră cu drag. Erau probabil din cei concediaţi de oieri după legea lu' Peşte. Mi-au amintit de poemul Edict al magistrului Ursachi:
Noi, Mikado al pădurii, instituim,
din clipa aceasta, ordinul sacru
al Crizantemei de Aur.
Splendida Noastră Majestate
îl înălţăm pe dulăul Nostru Azor,
pentru credinţă, deşteptăciune şi vitejie,
la rangul de Cavaler
al Crizantemei de Aur.
Aici ne-am pozat pe barajul Vidraru.
3 comentarii:
Sus la munte, la izor,
Românașului îi place...
Așa arată lacul Vidraru iarna? E mai arătos vara, eu așa îl păstrez în memorie.
La cetatea Poenari, n-ați urcat? După zilele Crăciunului, cu tot belșugul de pe masă, un urcuș până la cetatea lui Țepeș ar fi fost binevenit!!!
Mai postați fotografii, schimbă în bine atmosfera de pe blogul dvs!
Sănătate și bucurie de la Domnul, dvs și familiei dvs!
E-he, domnule Stefan, la Poienari n-am mai urcat de peste 20 de ani. Si nici nu voi mai urca vreodată. Sunt bătrân, nu mai am condiţie fizică să urc cele aproape 1300 de trepte...
Va doresc dvs. sănătate şi să urcaţi la cetate.
Trimiteți un comentariu