miercuri, 16 decembrie 2015

Cârpe de mătase



                                                  La o lansare de carte unde sunt solicitat să vorbesc, spun cât se poate de tern ce mi s-a părut mie important în op, iar pentru asta îmi ajung 200-300 de cuvinte. Sunt însă total intimidat de vreo poetă care începe cu: „N-am citit cartea, dar…” Apoi, timp de o jumătate de oră perorează cu o cursivitate admirabilă, cu un talent oratoric remarcabil, cu elocvenţă, cu multă emoţie impecabil jucată, cu gesturi largi şi modulaţii ale vocii… Doar ideile cărţii nu le regăsesc în minunatul cuvânt al distinsei …oratoare.
                                                           *
         Ioan F. Pop: „Scrisul nu e decât o funcţie secundară a cititului. Cred doar în scriitorii cu lecturi fundamentale, în cei care citesc mult, scriu puţin şi publică şi mai puţin. Mă conving doar cei care evoluează de la o disperare la alta”. Total de acord!
                                                           *
         Ce lux trăsnit, într-o lume plină de nenorociri şi tragedii absurde, să n-ai ce pune mâine pe masă, dar să citeşti toată ziua, cu nonşalanţa unui veşnic Dumnezeu al lecturii…
                                                           *
         Biata literatură! Criticul sau cititorul obişnuit pot greşi de multe ori în receptarea cărţii, dar nimeni nu le cere demisia de onoare din meseria de cititor. În mizerabila de politică, însă, se mai face curăţenie prin demisii de onoare. În literatură, ba!
                                                           *
         Oscar Wilde: „Nu există cărţi morale sau imorale. Cărţile sunt sau bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot”. Mda! Nu sunt cărţi morale şi/sau imorale. Dar există uneori receptare morală sau imorală. Dar asta, până la urmă, nu are nici o importanţă.
                                                           *
         Să reformulăm: Jaf din jaf se face iad. Inclusiv în cultură.
                                                           *
         Cititorul bun este leneş, leneş, lenevos, dar citeşte literatură mare din spirit de igienă culturală.
                                                           *
         Încă de la 1906 părea să se fi scris suficient. O zice contele Tolstoi: „N-am avut atenţia suficient de puternică pentru a scrie. (Şi n-am de ce, e scris îndeajuns!)” Şi totuşi, din 1906 încoace încă se scrie, se scrie, se scrie…
                                                           *
         Cititorul e bine să fie în stare de veghe zi şi noapte. Zece secunde dacă aţipeşte la un pahar de vodcă, exact în acel interval câteva mii de scriitori îşi desăvârşesc opera, iar el rămâne un dezinformat, un necitit, un ne-cititor.
                                                           *
         Calitate şi cantitate, calitate după cantitate! Fredrich Nietzsche: „Se poate aprecia calitatea unui om după cantitatea de singurătate pe care o poate suporta”.
                                                           *
         Poem-imagine de George Drăghescu, „în spirit de hai-ku” (zicere de la Nichita Stănescu, atunci când nu ies la socoteală cele 17 silabe): „O furnică/trage pe uscat/corabia lui Noe”.
                                                           *
         Cititorul are totdeauna scriitorii pe care şi-i merită.
                                                           *
         Un critic misogin. Zice despre o poetă că are un talent viril, bărbătesc.
                                                           *
         Titlu de poem de Georg Trakl: Spre seară, inima mea. Dar şi câteva versuri de-o mare limpezime şi de profundă trăire: „Dumnezeiesc e să te legeni beat prin pădurea aprinsă de amurg./Prin negru rămuriş răsună jelanii de clopot./Picură roua pe faţă”.
                                                           *
         Vasile Ghica, scriind doct despre prostie: „Afirmaţia că există un epicentru al prostiei este o diversiune. Proştii se găsesc pe toate drumurile”. Rezon!
                                                           *
         Multe pagini din literatura mizerabilismului douămiist: cârpe de mătase.
                                                           *
         Capodopera este precum vişinul meu din grădină, la mijloc de noiembrie: ca un foc de frunze roşu-strălucitor. Capodopera rămâne însă aşa pentru totdeauna, spre deosebire de vişinul meu care-ntr-o noapte cu brumă devine golaş ca un sumbru schelet de…capodoperă.

(texte apărute în revista Acolada, nr. 11/noiembrie 2015).
                                                           
        
     
        
        

6 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Felicitări! Minunate miniaturi!
Maestre DAD, am senzația că tot mai mulți scriitori ai timpului nostru n-au răbdare - deși au mijloacele necesare! - să scrie capodopere. Scriu industrial zeci și zeci de cărți, cantitatea devenind un criteriu de asigurare a unei identități de scriitor. De aceea foarte multe volume destul de reușite nu-și păstrează, în timp, frumusețea, aidoma vișinului Domniei Tale.

Augustin spunea...

Dragă Şerban, mulţumesc pentru lectură şi pentru cuvintele frumoase.
E adevărat că mulţi scriitori preferă cantitatea.
Uită-te la un mare scriitor ca Breban cum e obsedat de cantitate, că dacă n-ai scris peste 20 000 de pagini nu eşti scriitor important. De parcăLampedusa ar fi scris 100 de romane. Sau alţii...

Şerban Tomşa spunea...

Nimeni n-a reușit să scrie mai mult de trei cărți bune, dintre care una să fie capodoperă. Breban le lungește inutil și am observat mania asta și la alții. În bună măsură, criticii sunt de vină. Dacă scrii frumos, sclipitor chiar, dar nu compui cărămizi, te socotesc superficial. Trebuie să te învârtești în jurul propriei cozi, pe sute de pagini, ca să le arăți lor că ai vână. Arta amânăriii etc. Cu puține excepții, criticii români nu se pricep mai deloc la proză. Valeriu Cristea avea, să zic, nas pentru prozatorii de valoare. Domnia Ta ești cu siguranță printre cei doi-trei care îi simt pe marii prozatori.

Şerban Tomşa spunea...

...să zic așa...

stefan s. spunea...

Cârpe și panglici de mătase...
,,Minunate miniaturi”, vorba domnului Șerban Tomșa.

,,N-am citit cartea, dar...” să ne dăm cu părerea! Mult adevăr aici.

Și chestia cu ,,luxul trăsnit” mi-a plăcut. Poate n-o să mă credeți, dar am întâlnit un astfel de personaj, real, nu produs de vreo ficțiune literară. Eram prea tânăr, nu-l puteam înțelege pe atunci. Acum, după atâția ani, cu siguranță că aș fi mai îngăduitor cu... luxul lui trăsnit!

,,Cititorul bun este leneș...”.
Avea dreptate E. Faguet: A citi în grabă este tot o formă de lene!
Lucrurile se învață în timp, dacă mai rămâne timp pentru învățăminte...

Asta îmi place la dvs, că rămâneți poet și când produceți proză!
Să vă fie viața o poezie continuă, că tot se uzitează acum, în prag de Sărbători, tot felul de urări de bine!
Zile frumoase și spor în toate, domnule Augustin!

Augustin spunea...

Dragă domnule Ştafan, vă mulţumesc pentru lectură şi pentru cuvintele frumoase.
Vă doresc la rându-mi sărbători fericite şi bucurie.