Recent, poetul craiovean Nicolae Coande a publicat la Casa de editură Max Blecher un nou volum de poeme cu titlul de mai sus. Poemul care dă titlul volumului poate fi şi un răspuns al unui inocent dat barbarilor de adulţi. Iată:
Nu m-au lăsat să conduc lumea la cinci ani
cînd aveam
putere lacrimi
numele îmi era mai mare decît capul
iar astăzi cînd toţi vor să scape mă agăţ de
vechiul
meu chip
„singur părăsit ca un ied în ceaunul
săracului”
cum se prinde cu degete mici sfoara de
baloanele
pierdute în cer.
Nu
lăsa omul la
necaz și Necazul
se joacă pe-afară
cu mintea
cum se joacă dracu’-n scriptorium cînd rămîne
singur
cu lumea
un pui de suflet adoarme în drum spre abator –
ai văzut cum se pricep copiii să refuze tot ce
vine după ei
pe lumea asta
să lase neschimbată viaţa de apoi în
strigătele furioase
ale adulţilor?
Muchii și colţuri de care trebuie să am grijă ca-ntr-un
calcul dramatic.
Nu m-au lăsat să conduc lumea (cum ai găti un
pește
cu mînă ușoară)
iar astăzi cînd toţi strigă să scape sînt
băieţelul speriat
că ai lui l-au lăsat singur cu poezia în casă
– putere
nume și lacrimi.
Să privești un cuţit cînd crede că nimeni nu-l vede
uite istoria.
3 comentarii:
Extraordinar poet! Felicitări pentru inspirația de a fi pus poemul de mai sus pe blogul Domniei Tale!
Da, Nicolae Coande este un poet foarte bun.
da, sunt asa cum spune Doman...
Trimiteți un comentariu