joi, 5 noiembrie 2015

Ficţiunea din nord-vestul oraşului




         Ficţiunea. O întâlneşti la marginea de nord, de fapt de nord-vest a oraşului. Şi cum o deosebeşti de Realitate? eşti întrebat. Păi, îi răspunzi, seamănă perfect amândouă, dar Ficţiunea o recunoşti repede, că treci prin ea ca prin nimic, ca printr-o ceaţă imaterială.
                                                           *
         Poetul veleitar, o pasăre care se încăpăţânează să zboare cu o jumătate de aripă.
                                                           *
         Mă rog din răsputeri să uit Maestrul şi Margareta, pentru a putea să-l citesc cu ochiul proaspăt şi uimit ca prima oară.
                                                           *
         Eminescu, în manuscrisul 2258, p. 186: „Ideea, cum vine, trebuie scrisă, căci, deşi te sumeţi a o ţine minte, însă se-nvecheşte, se palifică în cap, astfel încât, în loc de-o gândire de aur strălucitor, batem o monedă ştearsă şi veche, care sună fals când o pui în urmă pe hârtie”.
                                                           *
         Este adevărat că imperfecţiunea expresivă dă valoare literaturii. Dar, ca să ajungă la imperfecţiunea expresivă, scriitorul trebuie să caute permanent perfecţiunea.
                                                           *
         Maiestuoasă şi orgolioasă cât Templul din Ierusalim, salcia plângătoare din colţul grădinii.
                                                           *
         Arta ca viaţă, nu ca reflectare a vieţii, ci pur şi simplu ca viaţă. Scrie contele Lev Tolstoi: „O operă artistică este aceea care îi molipseşte pe oameni, îi aduce pe toţi la aceeaşi stare de spirit. În forţa de a influenţa şi de a subordona toţi oamenii uneia şi aceleiaşi stări de spirit, nimic nu egalează cauza vieţii şi, în cele din urmă, întreaga viaţă omenească. Eh, dacă oamenii ar înţelege întreaga semnificaţie şi întreaga forţă a acestei opere de artă, care e propria lor viaţă! Dacă măcar ar dădăci-o la fel de grijuliu şi ar depune eforturile pentru a nu o strica cu ceva şi pentru a o produce în toată splendoarea ei posibilă! Dar noi dădăcim o reflectare a vieţii, iar viaţa propriu-zisă o desconsiderăm. Indiferent însă de vrem sau nu acest lucru, ea este o operă de artă, de aceea îi şi influenţează pe ceilalţi oameni, este contemplată de ei”.
                                                           *
         Cioran: „Să nu fi făptuit nimic şi să mori surmenat”. Mda! Sau să fi făcut tot ce e posibil măreţ în viaţă şi să mori la fel de surmenat. Sau, a treia variantă, să fi făptuit totul şi luna să fie aşa mândră şi clară!
                                                           *
         Poetul X a intrat în impas liric. Nu mai suportă întâlnirea consoanelor dure cu vocalele leşinate de emoţie. Poetul X se tot gândeşte la revoluţia poeticii fără consoane dure.
                                                           *
         Mă simt împlinit seara, când constat că am făcut peste zi ceva…lucrativ, adică gratuit: am citit.
                                                           *
         Imagine din povestirea Noaptea, târziu de Ivan A. Bunin: „Ferestrele priveau în afară ca nişte ochi care nu văd”.
                                                           *
         O poezie obosită şi străvezie ca o lună plină spre dimineaţă.
                                                           *
         Scriitori pe care nu-i iubeşti şi eviţi firesc. Dar, nu poţi scăpa de ei în vis, unde te laudă, te critică, te boscorodesc, în general nu se dau plecaţi din visul tău…
                                                           *
         Se uită în oglindă atent-atent să-şi vadă conştiinţa. N-o zăreşte deloc, dar e liniştit, e normal, îşi zice, nu poate fi văzută de la prima ochire.
                                                           *
         Zice Dumnezeu, în Isaia 55, 11: „Aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui”. Dumnezeu e, iată, poetul suprem. Dar, i se opune Borges: „Doar roata cerului e măsura gloriei mele/versurile-mi sunt disputate de bibliotecile din Orient/emirii mă caută să-mi astupe gura cu aur…”
                                                           *
         De pe munte, luni dimineaţa, brazii se scurg cu huruit prelung în Galaxia Gutenberg.

                     (text apărut în revista Acolada, nr. 10/2015)

7 comentarii:

Anonim spunea...

O rugăminte, Domnu Doman. Transmiteți-i Dlui Lazu felicitări pentru inventarierea stării scriitorilor numai că ar fi bine să umple cu adevărat golurile constatate . De pildă, zice că Blaga din 45 a fost exclus de la publicare. Adevărat, dar comuniștii duceau mai departe „opera” demolatoare începută de filocalistul Stăniloaie. Și acest lucru nu trebuie omis, în numele lui Dumnezeu !

stefan s. spunea...

Ca de obicei, scurte însemnări și, cel puțin, un strop de reflecție.

Cu referire la paragraful trei: în copilărie, când duceam o lipsă acută de cărți, îmi doream să le uit pe cele citite (și recitite), ca să mă pot bucura citindu-le iarăși. Și a fost un exercițiu atât de nociv pentru mine, încât, de atunci, orice aș face, uit aproape instantaneu narațiunea oricărei cărți citite!... Singurul avantaj, e cel amintit de dvs: mă pot bucura la o eventuală recitire!... Timp să fie, că de cărți, slavă Domnului!, nu ducem lipsă acum.

Am primit ultimul număr din revista Argeș: Mulțumesc!
Păcat că aceste texte ale dvs nu apar și acolo, pe foșnetul hârtiei... Eu zic să nu le risipiți, poate le postați între coperțile unei noi cărți. Dacă da, să mă anunțați, că voi cumpăra cartea cu mare drag. Teribil îmi place acest gen de literatură!

Ați deschis, în Argeș, o rubrică nouă: Nicolae Turtureanu, Alt jurnal de vacanță. Mi-ar plăcea să continue pe durata a câtorva numere măcar. La fel, și rubrica dlui Ion Lazu. Și mai sunt și altele. Rubrica dvs, din păcate, a lipsit (las la o parte pagina 2).

Zile frumoase și spor în toate să aveți!

Augustin spunea...

Domnule Ştefan S. , rubrica aceasta apare şi pe hârtie. Acolada apare pe hârtie. Ideea de carte mi-a dat-o săptămâna aceasta şi dl. Gheorghe Grigurcu, directorul publicaţiei de la Satu Mare. Vă mulţumesc pentru lectură şi vă felicit pentru trecerea de a 1500-a postare pe blog. Şi voiaţi să renunţaţi!

stefan s. spunea...

Ați sesizat chiar și acest amănunt: a 1500-a postare!!... Credeam că intrați mai rar pe blogul meu... Încă mă bate gândul să renunț, domnule Augustin... Se petrec atâtea lucruri urâte în jurul nostru, că ,,poezia și cerul” de pe blogul meu... parcă nu-și mai au rostul!

Aveți dreptate, Acolada apare și pe hârtie; altădată, la micuța librărie de la MLR din București... foșnea hârtia! Acum, pustiu și pe acolo... Cică, ca să vedeți, Luceafărul de dimineață apare la oficiile PTTR din București. Am întrebat la vreo zece din ele, nimic. Funcționarii de acolo nici măcar nu auziseră de Luceafărul ăsta... Se găsesc de toate, mai puțin reviste de cultură... Dacă mai trăiesc până la anul, îmi fac abonament la Acolada!... Am frunzărit online nr. 9 al revistei; am dat acolo de dvs, cu o pipă uriașă în gură! Și de un jurnal (doar știți cât îmi plac jurnalele) al dlui
Constantin Călin. Și de alte lucruri...

Sănătate să fie, să ajungă la toată lumea!

stefan s. spunea...

Revin, că am uitat ceva: dl Gheorghe Grigurcu e un profesionist al scrisului - ascultați-l!
Toate cele bune!

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Și eu cred că din aceste texte scurte, sclipitoare și revelatoare, ar putea ieși un eveniment editorial.
Da, ideile ar trebui notate imediat, cum spune Eminescu, fiindcă literatura este viață, după cum susține Tolstoi, iar o naștere întârziată înseamnă un avort.
Felicitări pentru ce scrii, dar și pentru ”Argeș”, o revistă extraordinară.

Augustin spunea...

Mulţumesc, dragă Şerban. Felicitări şi ţie pentru proza pe care o scrii, dar şi pentru caracterul integru.