duminică, 8 noiembrie 2015

Bunin, mare prozator

      La 8 noiembrie 1953 (anul naşterii mele) se stingea într-un sat din Franţa scriitorul meu de suflet Ivan A. Bunin, suflet slav şi stilist francez, laureat Nobel în 1933. Important poet (în acest sens poate depune mărturie prietenul meu Leo Butnaru de la Chişinău!), dar uriaş prozator ruso-francez, care l-a cunoscut la Iasnaia Poliana pe Lev Tolstoi, scriitorul merită cu prisosinţă evocat. Încerc s-o fac eu. Nu caut un fragment antologic, că toate sunt la fel, ci aleg un pasaj din locul unde am rămas cu lectura zilnică (din 1977 încoace îl citesc cotidian!), un fragment din povestirea "Speranţa", Speranţa fiind o corabie de croazieră:
      "Era o zi cenuşie şi liniştită: văzduhul proaspăt, înviorător mirosea a mare, a flori ce se ofileau în straturi. Marea se ivea când aici, când dincolo, de după tufe şi copaci, satura cu prezenţa ei toate împrejurimile suflarea şi libertatea ei de nestăvilit se simţeau mereu şi pretutindeni. Noi umblam iar ea ni se dezvăluia tot mai de necuprins, când într-un loc, când într-altul, când mai departe, când mai aproape, în dosul copacilor sau după acoperişurile  roşii de ţiglă ale vilelor de pe coasta abruptă..."

      Notă: traducerea este de Natalia Radovici, iar stilizarea este a lui Ştefan Aug. Doinaş. E singura traducere/stilizare în care l-am cunoscut pe Bunin, scriitorul meu de suflet.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Așa-i, Domn Doman, cu Bunin. Da, hai să facem un exercițiu de sinceritate și să punem fragmentul citat în paralel cu unul semnat de un autor român, spre exemplu acesta : ....Apoi, cuminte, fără grabă, începu să înainteze. Ajuns la stația următoare, își scoase haina și se pregăti să aștepte, când îl lovi deodată mirosul amărui al frunzelor de nuc strivite între degete. Întoarse capul și privi în jurul lui. Era singur. Cât putu vedea cu ochii, trotuarul era pustiu. Nu îndrăznea să privească cerul, dar simțea deasupra capului aceeași lumină albă,incandescentă, orbitoare, și simțea văpaia fierbinte a străzii lovindu-l peste gură, peste obraji. Porni atunci la drum, resemnat, cu haina sub braț, cu pălăria trasă apăsat pe frunte.
Ce părere aveți, mie, pare-mi-se că nu se „umbresc”, dimpotrivă...

Augustin spunea...

Sigur că nu. Eu am luat din Bunin un pasaj la întâmplare, dvs. aţi luat unul din Eliade ales. Dar, iată că nu e adevărat ce susţin unii critici, că Eliade n-ar fi un bun stilist, ci un prozator tern, pe linia savantului Eliade...

Anonim spunea...

Mă bucură faptul că sunteți un om corect, sine ira et studio !

stefan s. spunea...

V-am tot auzit, domnule Augustin, amintind de acest Ivan Bunin; eu, ca să vedeți pe unde mă situez, nici măcar o carte de Bunin n-am văzut, darămite să mai și citesc ceva. Și scriitorul ăsta, aflu de pe net, a scris și versuri. Acum, nu știu ce să zic, ori cărțile lui Bunin sunt prezențe rare pe la noi, ori eu sunt mult mai ,,jalnic” decât credeam în ale cititului.
Și-ar mai fi ceva, că tot veni vorba de Bunin: scriitorul ăsta e primul rus care a luat Premiul Nobel pentru literatură, în 1933. De parcă Tolstoi, ca să mă rezum la un singur exemplu, nici n-ar fi existat! Până atunci, poate mă înșel, cel puțin câțiva scriitori nordici au fost răsplătiți cu prețiosul premiu literar.
O zi frumoasă să aveți!

Augustin spunea...

Domnule Stefan, din păcate, din anii 70 Bunin n-a mai fost reeditat în româneşte.
În privinţa lui Tolstoi, e o chestiune de istorie literară. Academia Suedeză a vrut să înceapă cu el Premiile Nobel pentru literatură, în 1901. Nu l-au putut îndupleca. Era împotriva onorurilor etc. Prin 1906-1907 a cam înţeles el despre ce înseamnă premiul ăsta, dar - ofensaţi - cei de la Stokholm nu i l-au mai dat.

Anonim spunea...

În contextul părerilor schimbate între Dvs. aghiuță mă ispitește să intercalez o notație a lui Eliade ( Jurnal, vol I, pag.27) :
Citesc lamentabila LA DELIVRANCE DE TOLSTOI a lui Ivan Bunin; descusută,prolixă, alcătuită optzeci la sută din citate nu întotdeauna revelante. Dar din nou mă gândesc la destinul lui Tolstoi; nu la viața lui, atât de inuman de zbuciumată în ultimii ani - ci la destinul lui spiritual. Omul acesta a fost obsedat încă din tinerețe de ceea ce se numește „marile probleme”. N-a fost un ignorant ( cel puțin așa o spun izvoarele lui Bunin). Avea o bibliotecă de 14.000 volume, și medita zilnic, lua note,se analiza în jurnale etc. Totuși, ce extraordinare platitudini „filozofice”, ce mediocritate teoretică, în toate acele„panseuri” tolstoiene asupra personalității, pierderii în impersonal,etc. Ivan Ilici anticipează întreaga filozofie existențialistă. Dar reflexiile lui pseudo-budhiste, elegiacele lui meditații în fața vieții și a morții sunt de cel mai prost gust. Acest neîntrecut Tolstoi care ridică literatura la un instrument de cunoaștere, când se apucă să filozofeze „ cu cuvintele lui” parcă ar fi un seminarist... Jurnalul lui nu e interesant decât atunci când înseamnă fapte,stări sufletești, amintiri. Și cu toate acestea câte eforturi de a face din acest Jurnal o carte nu numai a sincerității, ci și a înțelepciunii!

Augustin spunea...

Mda, o opinie. Totuşi, Bunin a început să scrie sub influenţa lui Tolstoi, a fost ceea ce se numea un tolstoist. In nuvela In vilegiatură există un personaj luminat şi trist, un tâmplar care-şi pune problemele filosofice şi existenţiale ale lui Tolstoi şi polemizează cu "înalta societate" sosită în satul lui, vara, în vilele de vacanţă.

stefan s. spunea...

Și așa, din păcate, lista Premiilor Nobel a început cu francezul Sully Prudhomme, un poet despre care nu știu dacă mai vorbește cineva astăzi. Uneori, asta e, excesul de modestie nu-și prea are rostul.
Sănătate și spor în toate!

Anonim spunea...

PS/ la constatările lui Eliade.
Le-am prezentat pentru a se vedea că nasc și la noi valori de mare anvergură care își etalează înălțimea și decență tocmai prin modul în care dialoghează cu ( despre) valori de calibrul lor. „ Acest Tolstoi care ridică literatura la un instrument de cunoaștere...” nu-l scutește în fața lui Eliade de niște amendamente ( filozofie, jurnal ). Un dialog al giganților care știu să dea Cesarului ce e al Cesarului...