sâmbătă, 5 septembrie 2015

Generalul ruşinii naţionale

        Armată nu prea mai avem. La fiecare 50 de kilometri de drum naţional dai peste o unitate militară cu lacăte pe porţi. În schimb, generalii se înmulţesc ca ciupercile, ca râmele, prin sciziparitate. Nu e comună din România să n-aibă un general. De ce n-am avea şi în guvern. Avem, aşadar, pe generalul Gabriel Oprea. Impostura în persoană, impostura la pătrat, la cub...
       Păi, să observăm că e un general fără armată. Făcut de Traian Băsescu din interese politice de moment.
       Apoi, omul e un impostor şi ca şef de partid. Partidul lui cazon n-a câştigat niciodată alegeri, e creditat cu 2-3 la sută, dar e mereu la guvernare de-o parte sau de alta, după cum îi dictează generalului Oprea interesul...naţional. Ba, când premierul e în imposibilitatea exercitării funcţiei, el devine premier interimar şi ia hotărâri peste capul tuturor (v. triplarea salariilor demnitarilor). Dintr-un ordin de-al lui, în două zile se schimbă un guvern de-o coloratură cu altul de-o altă culoare. O curvăsăreală mai abjectă decât în Crucea de Piatră.
      Ei, dar generalul Oprea este şi conducător de doctorat. El dă titluri de doctor la tot cartierul...general, ba chiar şi secretarei sale. În schimb, se dovedeşte că teza lui de doctorat este plagiată grosolan. Ne închipuim ce teze au doctoranzii lui!
      Generalul la apelul bocancilor are şi dosar la DNA. Presa i-a dezvăluit chiar si numărul. Numai că dosarul e păstrat în sertar până va fi nevoie urgentă de un guvern al cui trebuie, şi atunci generalul se va hotărî spre care interes naţional se va îndrepta.
        Un impostor şantajabil în fruntea ţării, acesta este generalul Gabriel Oprea. Cu asemenea oameni politici de prim rang, România este o jucărea, este Republica lui Caragiale imaginată la Gambrinus, la o halbă de bere. E o ţară de azi pe mâine, dacă nu chiar una de unică folosinţă.

6 comentarii:

Miron Dan spunea...

Generalul No name e doar o făcătură politică, un meteorit pe scena politică, la fel de efemer ca Ponta&Băsescu&Dragnea&Blaga&Antonescu, de pildă. Ideea ca România e o țară de unică folosință, nu e nouă, a se vedea vituperările generației lui Eliade&Cioran&Noica. Am inceput modernizarea, dar am ratat, deocamdata,incheierea ei. Vă recomand să citiți, dacă n-ați făcut-o încă, Sorin Alexandrescu Paradoxul român si Dragoș Sdrobiș Limitele meritocrației într-o societate agrară. Dar nu suntem un caz special în Balcani, dacă asta ne încălzește cu ceva...

Miron Dan spunea...

Ah, un bun rezumat al cărții lui Sorin Alexandrescu aici
http://ce-am-mai-citit.blogspot.ro/2011/09/sorin-alexandrescu-paradoxul-roman.html

Augustin spunea...

Vă mulţumesc. Am citit rezumatul, n-aveam cunoştinţă de cartea lui Sorin Alexandrescu. Dar acolo e vorba de analiză, de istorie şi civilizaţie. Eu am scris azi-dimineaţă la revoltă. Sunt de acord că toată clasa politică de azi e alcătuită din făcături efemere, dar pică ăştia vin alţii la fel şi tot aşa. Şi ei ne dictează vieţile. Pe măsură ce trec anii, mă cuprinde disperarea...

Anonim spunea...

Și eu sunt total de acord, că acesta-i adevărul. Ne apasă de un sfert de veac o făcătură, care făcătură nu e făcătură ca orice făcătură pentru că ADN-identic cu făcătura dintr-o mie de pcr-iști, care au pus talpa pe țară în 44, cu ajutorul lui Mihăiță și al tancurilor. Dacă afirmația cu ADN vi se pare îndoielnică, vă ofer un singur indiciu : ca și cei 1000, făcătura de azi e pușcăriabilă ! Cum vi se pare ?

Anonim spunea...

În sfânta zi de duminică de azi, a mai fost descoperit încă un purtător al ADN-ului celor 1000 Doamne ajută ! Poate, cad toți...

Augustin spunea...

Toţi nu cad niciodată, staţi liniştit! Dar, unul pe zi ar fi mulţumitor totuşi.