marți, 4 august 2015

Profesie: șofer al înfietorilor străini de copii români.

        Profesiile anterioare ale președinților americani, de pildă, erau: mari oameni de afaceri, șefi de servicii secrete, senatori din tată-n fiu, actori, activiști pentru drepturile omului...
       La noi, ca la noi. Profesiile de bază ale primilor patru președinți au fost, în ordine: cizmar, inginer hidrolog, geolog, marinar. Profesia celui actual: șofer de înfietori străini de copii din România. El însuși a mărturisit-o în campania electorală. Din această profesie, am înțeles eu, și-a cumpărat șase case. De aceea n-am mers eu la vot, că nu puteam pune ștampila pe practicantul unei asemenea meserii.
       Dar, cum toate profesiile sunt nobile în felul lor, mai puțin aceasta din urmă, pe mine nu mă afectează că un președinte accede la Cotroceni dintr-o profesie sau alta. Eu sunt enervat că nu pot fi un cetățean normal al țării mele; în sensul că eu nu pot urma sfatul unui președinte american, că să nu mă întreb ce face țara pentru mine, ci să mă întreb ce fac eu pentru țară. Am ajuns la situația și la vârsta la care să întreb cu ranga în mână pe președinte, senatori, deputați și miniștri (aceștia toți fiind țara): Bă, nenorociților, eu știu ce-am făcut pentru voi timp de 60 de ani, pot depune raport de activitate, voi ce-ați făcut pentru noi? Aud?

3 comentarii:

Tudor Cicu spunea...

Într-o bună zi, va trebui să auzim cu toți, domnule DAD. Ca și după revoluția din 89 (cacealmaua istorică a românilor), noi „cei mulți și proști” vom pune botul la toate câte se întâmplă și ni se întâmplă. Concluzionez: în stilul meu, după un vechi cântec (chiar nu-mi amintesc care), dar care mă conduce la următoarele versuri scrise, adhoc: Într-o țară, într-un sat/Într-o casă, sub un pat/Stă ascuns un șoarece/Și ascuns sub al său nume/Doarme ca într-un palat/Și visează, și rânzește/Căci poporul îl iubește!” P.S. Am revenit, pe blogul dvs., din toate „zdruncinăturile” ce a vrut să mi le dea soarta.

Augustin spunea...

Bine aţi revenit!
Văd că v-aţi dus la prisaca din munţi.
Vă doresc succes(uri)!
Să ne revedem cu bine, măcar pe această cale.

Tudor Cicu spunea...

Așa este! Albinele sunt cele mai bune apărătoare, dar și critici deopotrivă, când e vorba de stupul lor. Ele mi-au transmis, că important nu e omul, ci sufletul lui. Fiindcă lupta în literatură, e ca șampania, adică, îi îmbată pe lași, la fel ca și pe eroii ce au cucerit Troia!