Un domn poet, George Voica, pe care nu-l cunosc, îmi trimite cărți personale din Surpatele, Vâlcea, unde se află o frumoasă mănăstire pe care am vizitat-o odată. Poemele sale sunt lejere, cu priză la realitatea deocheată de astăzi, dar trimițând și la lecturi și autori. Transcriu aici
Ipocrizii provinciale
Pantagruelicul cu bretele
și ochelari cu sfoară,
mai crede și-acum
că Jocul secund nu e decât
ospiciul de la Râul Vadului,
unde, odată,
pentru redactorul-șef,
el prindea păstrăvi, pe Latorița,
cu furculița
și cu petromaxul,
la lumina căruia scria
articole pentru ziarul local
Avântul socialist.
Acum, face curte, abulic,
rubicondei bone a nepoțelului său,
căreia-i recită asiduu,
profund transpirat,
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!,
în timp ce-i așează-ntre sâni
o floare de lămâiță roșie...
Ea râde, el plânge;
ea râde, el plânge...
Două jucării stricate...
O țară tristă, plină de umor...
Un comentariu:
Tare amar mai scrieti in ultima vreme, maestre. Drept e, ca lumea asta nu e doar nebuna, ci si amara...amarul, fiind unul din gusturile primordiale, si asta este adevarat, dar nu ne putem intoarce la laptele mamei ?!? Inocenta sigur are gustul laptelui.
Cu multumiri, Odetta
Trimiteți un comentariu