Gabriel Năstase a fost coleg şi prieten cu membrii primei şcoli de proză
optzecistă de la gazeta de perete Noii
din holul Filologiei bucureştene dinainte de 1980: Constantin Stan, Mircea Nedelciu,
Gheorghe Ene, Ioan Lascu, Gheorghe Crăciun, Sorin Preda, Gheorghe Iova… Dar,
Gabriel Năstase s-a „pierdut” de grup, măcar o perioadă şi aparent. Scriind în
maniera congenerilor, cunoscând toate secretele noilor tehnici narative, luând
parte la dezbaterile teoretice în grup restrâns, el alege calea jurnalismului de
performanţă şi debutează editorial abia în 2000. Are însă meritul de a readuce
la zi, de pildă, textualismul, proaspăt şi curăţat de toate reziduurile sterile
de la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80. Iată că demersurile epice
ale regretaţilor Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun şi Constantin Stan sunt
continuate de colegul lor Gabriel Năstase care a publicat în 2012, la Editura Semne,
romanul Bazar (text-cub după M. Duchamp,
Nud coborând scările).
Personajul principal este Florian G., un alter ego al autorului măcar în
parte (?), fost jurnalist, trăind acum din tranzacţionarea unor obiecte
îndeosebi valoroase la un bazar de pe un trotuar al cartierului periferic
bucureştean La Sârbi. El
meditează în minutele de reverie din zori oarecum abstract, în spiritul
textualismului, cum spuneam: „Pot obiectele să se transforme în întâmplări?
Sigur că pot. Depinde numai de posesorul lor dintâi.//Dar pot întâmplările să
se transforme în obiecte? Asta ar putea să fie puţin mai complicat. Dar şi în
acest caz totul depinde de acelaşi posesor al lor dintâi.//De fapt, şi într-un
caz şi în altul esenţa faptei constă în transformarea unui obiect într-o
întâmplare şi invers, (în trecerea, adică, a întâmplării într-un obiect). Iar
asta, bineînţeles, ar putea fi la fel de simplu pe cât ar putea fi de complicat
(cu aceeaşi trimitere, he, he, la personalitatea posesorului dintâi al
obiectului ori al întâmplării respective. Ori la personalitatea obiectului ori
a întâmplării).//Nu, hai că asta-i bună! Auziţi: personalitatea obiectului! Ori
a întâmplării!”
Am citat prima pagină a romanului, mă rog, a textului, pentru că ea reprezintă embrionul din care se dezvoltă
toată povestea unei zile de duminică a lui Florian G., o duminică în care el
recapitulează zile şi fapte şi întâlniri din viaţa lui de om care trăieşte din
expediente (inclusiv din îngrijirea WC-urilor din Palatul Parlamentului), după
ce a refuzat la un moment dat să se vândă pe bani buni ca redactor-şef, cu ziar
cu tot, unui om politic potent financiar, cam cum se întâmplă curent în zilele
noastre, şi după ce refuză să vândă tot unui om politic un sfeşnic(-sfetnic) cu
valoare simbolică, cu poveste misterioasă.
Romanul este scris secvenţial, fragmentar, alternând pasajele lirice cu
unele profund epice, chiar prozaice, despărţite de inserturi muzicale sau
poetico-folosofice notate cu italice, uneori având legătură cu subiectul,
alteori – nu. În lumea lui Năstase, lumea ca un bazar balcanic, ca un
bazar-labirint, naraţiunea – câtă este – curge (hiper)realist o vreme, până
imaginaţia autorului o ia razna (un fel de a spune!) şi o dă pe fantastic
ironic, pe oniric, pe livresc şi – ludic - pe jocuri textualiste: „Aşadar, era
adevărat: în fiecare vineri, la miezul nopţii, vila lui Tata Omid se apleca şi
săruta, cu patimă fierbinte, Lacul. Iar acesta se tulbura până la revărsare!”
Personajele sunt pitoreşti şi poartă nume pe măsură: Sandu Argăseală, Senatorul
Mantea sau Sfrijitul-În-Costum-De-Mire-Când-Alb-Când-Negru, Iepure Pantelică,
Frumoasa-care-se-ondula-uşor-plutind-spre-cer-în-prelungirea-mâinii-sale,
Stârpitură,
Roşcata-Numai-Ochi-Din-Care-Îi-Izvorăsc-Picioarele-Şi-Cu-Bustul-Învingător-În-Orice-Concurs-De-Tricouri-Ude
etc.
Imaginaţia naratorului n-are limite, după cum tocmai am arătat mai sus.
Textul lui Gabriel Năstase trimite şi la suprarealism, la avangardism, în
general, după cum lasă să se înţeleagă chiar din subtitlul cărţii plus din
ilustraţia copertei întâi şi după cum o face străveziu la pagina 134: „Parfumul
amânatelor poveşti.//Cum e aceea, spre exemplu, dintre Florian G. şi Frumoasa-care-se-ondula-uşor-plutind-spre-cer-în-prelungirea-mâinii-sale.
Mereu coborând scările. Mereu ascultând de alt glas decât de glasul cel din
urmă. Treapta întâi şi treapta a doua,
treapta patruzecişinoua. Treapta şase, treapta întâi (treaptă fără căpătâi).
Treapta cinşpe, treapta patru, treapta douzecişipatru…//(Esenţială rămâne,
însă, imaginea colţuroasă dar sub unghi rotitor, a unei(alte) femei coborând o
scară. Marcel Duchamp. Şi Tristan Tzara, cu ziarul şi cu foarfecele lui).”
Dacă postmodernismul mai spune ceva la 2014, ei bine, Gabriel Năstase-prozatorul
face parte cu brio din miezul fenomenului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu