Iustin Pârvu - 95. O pildă

Astăzi, se împlinesc 95 de ani de la naşterea  lui Iustin Pârvu, cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă din Munţii Neamţului, trecut la cele sfinte nu de multă vreme. Voiam să ne amintim de el cumva, cu un citat, cu o pildă, ceva... Dar cum pe internet circulă şi foarte multe falsuri, multe idei şi citate care i se atribuie aiurea, recurg la o pildă dintr-un fragment de carte-interviu realizată de Adrian Alui Gheorghe, garantat autentică. O întrebare a lui Adrian şi un răspuns al Prea Cuviosului Iustin, apărute cu câţiva ani în urmă în revista Argeş:

– Un copil desena şi mama îl întreabă ce desenează. Acesta răspunse că desenează chipul lui Dumnezeu. Dar nimeni nu ştie care e chipul lui Dumnezeu, i-a spus mama. Da, i-a răspuns copilul, tocmai de aceea îl desenez, ca toată lumea să afle care e chipul lui Dumnezeu ...! Părinte, cum poţi convinge să se îndrepte spre Dumnezeu cei care nu l-au aflat din copilărie?
– Am văzut oameni care l-au descoperit pe Dumnezeu după o încercare, mai ales o boală. După o boală oamenii devin mai atenţi cu trupul şi cu sufletul lor. Că şi boala e dată ca un semnal, cine înţelege ceva, înţelege, cine nu, nu. Apoi, păstorul lasă turma şi se duce după oaia rătăcită, numai că oaia trebuie să vrea să se ţină de turmă. Că altfel e muncă în zadar. Nu-l rogi pe om să vină pe calea lui Dumnezeu, nu-l obligi, numai îi arăţi calea. Duminica poţi să stai şi să trândăveşti în pat, până la amiază, sau te poţi duce la biserică, la slujbă. Cine nu caută continuu un folos sufletesc, din ceea ce face, trăieşte în afara vieţii. Dar ce e cu mântuirea asta? Asta înseamnă să-ţi porţi crucea, să îţi duci până la capăt ceea ce ţi-a fost scris, să te regăseşti între cei aleşi şi plăcuţi Domnului. Cică pe drumul mântuirii erau mulţi care trudeau, precum Iisus altă dată, sub povara crucii. Dar unul dintre cei care trudeau sub povară, ce se gândi el? Crucea e grea, drumul e greu, ce ar fi dacă ar scurta puţin crucea din spate, să o facă mai uşoară. Şi iute tăie o bucată din partea de jos a crucii. Numai că la un moment dat, înainte de a ajunge la ţintă, în lumea fericiţilor, în faţă era o prăpastie. Şi fiecare creştin punea crucea drept punte şi trecea mai departe. Numai că el scurtându-şi crucea, nu mai reuşi să facă o punte din crucea sa. Ce înseamnă asta? Că trebuie să trăim cu conştiinţa creştinului fiecare încercare, să nu căutăm să fim altceva decât ceea ce suntem, ca să nu scurtăm nici o fărâmă din crucea pe care o avem spre purtare. Că atunci când Domnul ne va lua crucea din spate, vom deveni foarte uşori, vom simţi cu adevărat că poverile vieţii ne-au fost date pentru a simţi dulceaţa mântuirii.