Astăzi, se împlinesc 95 de ani de la naşterea lui Iustin Pârvu, cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă din Munţii Neamţului, trecut la cele sfinte nu de multă vreme. Voiam să ne amintim de el cumva, cu un citat, cu o pildă, ceva... Dar cum pe internet circulă şi foarte multe falsuri, multe idei şi citate care i se atribuie aiurea, recurg la o pildă dintr-un fragment de carte-interviu realizată de Adrian Alui Gheorghe, garantat autentică. O întrebare a lui Adrian şi un răspuns al Prea Cuviosului Iustin, apărute cu câţiva ani în urmă în revista Argeş:
– Un copil desena şi mama îl întreabă ce desenează. Acesta răspunse
că desenează chipul lui Dumnezeu. Dar nimeni nu ştie care e chipul lui
Dumnezeu, i-a spus mama. Da, i-a răspuns copilul, tocmai de aceea îl
desenez, ca toată lumea să afle care e chipul lui Dumnezeu ...! Părinte,
cum poţi convinge să se îndrepte spre Dumnezeu cei care nu l-au aflat
din copilărie?
– Am văzut oameni care l-au descoperit pe
Dumnezeu după o încercare, mai ales o boală. După o boală oamenii
devin mai atenţi cu trupul şi cu sufletul lor. Că şi boala e dată ca un
semnal, cine înţelege ceva, înţelege, cine nu, nu. Apoi, păstorul lasă
turma şi se duce după oaia rătăcită, numai că oaia trebuie să vrea să se
ţină de turmă. Că altfel e muncă în zadar. Nu-l rogi pe om să vină pe
calea lui Dumnezeu, nu-l obligi, numai îi arăţi calea. Duminica poţi să
stai şi să trândăveşti în pat, până la amiază, sau te poţi duce la
biserică, la slujbă. Cine nu caută continuu un folos sufletesc, din ceea
ce face, trăieşte în afara vieţii. Dar ce e cu mântuirea asta? Asta
înseamnă să-ţi porţi crucea, să îţi duci până la capăt ceea ce ţi-a fost
scris, să te regăseşti între cei aleşi şi plăcuţi Domnului. Cică pe
drumul mântuirii erau mulţi care trudeau, precum Iisus altă dată, sub
povara crucii. Dar unul dintre cei care trudeau sub povară, ce se gândi
el? Crucea e grea, drumul e greu, ce ar fi dacă ar scurta puţin crucea
din spate, să o facă mai uşoară. Şi iute tăie o bucată din partea de jos
a crucii. Numai că la un moment dat, înainte de a ajunge la ţintă, în
lumea fericiţilor, în faţă era o prăpastie. Şi fiecare creştin punea
crucea drept punte şi trecea mai departe. Numai că el scurtându-şi
crucea, nu mai reuşi să facă o punte din crucea sa. Ce înseamnă asta? Că
trebuie să trăim cu conştiinţa creştinului fiecare încercare, să nu
căutăm să fim altceva decât ceea ce suntem, ca să nu scurtăm nici o
fărâmă din crucea pe care o avem spre purtare. Că atunci când Domnul ne
va lua crucea din spate, vom deveni foarte uşori, vom simţi cu adevărat
că poverile vieţii ne-au fost date pentru a simţi dulceaţa mântuirii.
3 comentarii:
Interesantă pildă.
Am citit și eu o carte-interviu a scriitorului Adrian Alui Gheorghe cu părintele Iustin Pârvu, dar nu cred că e vorba de aceeași carte, că nu rețin să fi dat peste fragmentul postat de dvs. Sau, cine știe, poate mi-o fi scăpat mie, sau, se mai întâmplă, oi fi uitat.
Acum, dacă tot ați citat un text așa moralizator sub aspectul acesta religios-duhovnicesc al vieții, cred că ar trebui să fim și noi mai atenți cu sufletele și cu ... crucile noastre.
Spor la scris și să vă ajute Domnul în toate!
Adrian Alui Gheorghe a publicat cinci cărţi de interviuri cu părintele Iustin, aşa că e tot posibilul să nu fi nimerit peste el.
Cele bune!
Ei, atunci se explică totul, eu am citit o singură carte din cele cinci.
Zile frumoase să aveți!
Trimiteți un comentariu