Clubul Premiului Naţional de Poezie

În România literară, nr. 6/7 februarie 2014, Ion Mureşan acordă un interviu lui Gellu Dorian, cu prilejul primirii Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” de la Botoşani. Tocmai despre acest premiu (ca şi de nominalizare) vorbeşte poetul de la Cluj, şi o face în felul lui original: “Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” nu este, propriu-zis, un premiu. Premiile USR sunt premii profesionale. Premiul Naţional e mai degrabă o “Legitimaţie de Club”. Cum să-ţi explic, Gellule! Treci pe lângă o clădire  în care ştii bine că s-a adunat Elita poeziei româneşti din ultimii 50 de ani. Ştii pentru că i-ai citit, nu din zvonuri. Şi mi se pare normal să baţi la uşă: ca să saluţi, de curios ce discută ei între ei acolo, ţi-e dor de unul sau de altul, eşti trist, eşti entuziasmat de un poem, din politeţe etc. Iese portarul şi te întreabă: “- Pe cine căutaţi?” “- Pe domnul Mihai Ursachi”, îi răspunzi. Îţi aprinzi o ţigară şi te plimbi prin faţa porţii. Aştepţi. Mai fumezi una. Se deschide poarta şi apare, să zicem, Mircea Ivănescu. Se uită în dreapta şi în stânga prin ochelarii lui cu lentile groase şi îţi face semn cu mâna. Te apropii, îl îmbrăţişezi şi îi spui că erai în trecere. Îţi spune că Ursachi e ocupat, momentan. Dar dacă vrei să-i vezi pe Ileana Mălăncioiu, pe Dinu Flămând, pe Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, Şerban Foarţă, o să-i cheme, imediat. Iar dacă te invită să aştepţi în odăiţa portarului, la o cafea, înseamnă că eşti nominalizat”.