miercuri, 1 ianuarie 2014

Traian T. Coşovei

Am avut un revelion liniştit şi o zi de întâi de asemenea liniştită, o zi de pace.

Dar, după somnul de la amiază, mă sună o prietenă poetă să-mi spună că a murit prietenul nostru Traian T. Coşovei. Mă rog, am fost amici în anii '90, colabora la revista Calende când eram eu acolo redactor-şef. După 2000 ne-am văzut cu totul şi cu totul întâmplător, pe la o halbă pe terasa Muzeului Literaturii Române de la Bucureşti.

N-aş risca să spun că a fost cel mai mare poet al generaţiei '80, dar aş spune că el a dat tonul şi identitatea şi spiritul poeziei optzeciste. În interviul pe care mi l-a acordat Adrian Alui Gheorghe în volumul Generaţia '80 văzută din interior, poetul de la Neamţ spune la un moment dat: "Când a apărut Ninsoarea electrică a lui Traian T. Coşovei, am ştiut că nimic nu mai poate fi ca înainte în poezia noastră". Mi se pare că zisa aceasta rămâne valabilă.

În urmă cu două săptămâni, Traian T. a publicat o pagină de poeme în România Literară. Iată unul dintre ele:

VORBIRE

Urma trupului tău
se risipeşte în iarbă
şi, deodată, lumina devine
o altă formă a vorbirii. 


L-am citit atunci cum se citeşte o poezie într-o revistă literară, într-una din cele 150 de reviste. Ei bine, citit acum, la câteva ore după moartea lui, înţelegi că l-a scris cu gândul la eternitate, iar nu la viaţa trecătoare de pe bulevard.

Dumnezeu să-l odihnească!

3 comentarii:

Tudor Cicu spunea...

La p.96 din cartea mea "Niciodată parodii...", 2013, spuneam: "Nu-i așa, că este extraordinară imaginea?" -El e poetul, care, cu spinarea ar fi mutat piramide sub fereastra cititorilor săi. Îl parodiam cu poezia :"Requiem", din ANTOLOGIA lui Laurențiu Ulici> "Degeaba urlăm cu toții de-a valma;/Surdul la orb, orbul la noi"... Nu cred că a apucat să citească cele 5 pag. dedicate, lui, în cartea mea!

Augustin spunea...

Da, acum am citit, este nu atât o parodie, cât o poezie care dublează originalul. Nu ajunsesem cu lectura acolo. Eu eram la pag. 57. Nu are rost să vă explic sistemul meu de lectură...

Anonim spunea...

Şi, totuşi... Adică, ar fi vorba de un Mesia venit după Ioan(LIS) bote-zătorul? Hm, nu prea m-aş hazarda...
Păi, ia să citim, la întâmplare, din alt poet:
vine ziua când mortul se întoarce de la groapă
spune bună seara stafiilor.
ziua când înecatul mege cu tălpi
din mătasea broaştei pe apă
iar cămila se strecoară docilă prin urechile acului
ziua când marea o să ne vândă pontul
albastrei nesfârşiri de sărătură
ei, da, va fi o zi de pomină, o zi dată dracului
cu inima-n dinţi cu sigiliul eternităţii de-o clipă pe gură.

No, domnu Doman, n-ar fi şi acesta îndreptăţit a fi socotit începătură ?
Numai că am greşi, făcând-o, pentru poetul de faţă îşi aşează poezia sub acest motto:
Ştiu marii paznici unde ne aflăm?
Abia ieşiţi din scutecele humii,
Ne-am căţărat pe acoperişul lumii
Şi pe tăişul evului umblăm .............................
Care, cred eu, vrea să zică, despre poezie, că nu poate fi a unui timp anume, dacă, bineîn-ţeles, e poezie ! Şi-atunci, oricând şi oriunde, băieţii cei deştepţi, întâlnind-o, nu alta a face decât să ia poziţia de drepţi şi să-i dea onorul...