Cornel Mihai Ungureanu
În balansoar. Cu Doman
Dumitru
Augustin Doman a fost invitatul poetului Nicolae Coande în cadrul proiectului Scriitori la Tradem, în ultima lună
din 2013. La întâlnirea de pe 10 decembrie, de la Casa de Cultură “Traian
Demetrescu” din Craiova, iniţiatorul şi moderatorul acestor întâlniri a făcut o
scurtă prezentare a oaspetelui venit de la Piteşti, pe care l-a caracterizat drept
“unul dintre prozatorii-spectacol ai generaţiei sale, un Daniel Harms al
nostru”, poetul evocând, de exemplu, zilele când citea încântat pagini din Sfârşitul epocii cartofilor. Coande
a amintit, de asemenea, activitatea lui Doman ca redactor-şef al revistei Argeş, la care este şi „cronicar de
serviciu”, unul important, al prozei contemporane româneşti, dar a menţionat şi
postările pasionale de pe blogul personal unde prozatorul „compătimeşte şi
suferă la situaţiunea României de astăzi”. „Pe blog, Dumitru Augustin Doman nu
face doar o fişă de temperatură a societăţii, ci are opinii ferme, chiar tinde
să fie exagerat uneori, dar tocmai de-asta ţinem la el, pentru că nu-şi ascunde
pasiunea, ci o devoalează”, a adăugat Coande.
În cuvântul său
de bun-venit, Cosmin Dragoste, managerul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”,
a vorbit despre reluarea proiectului Scriitori
laTradem, cu o revenire în forţă după câteva luni de pauză în
mandatul fostei conduceri, şase scriitori fiind prezenţi în ultimele trei
ediţii. „Se mişcă lucrurile şi în direcţia literaturii, în perspectiva Craiova - Capitală Culturală Europeană 2021,
la care toate instituţiile locale sunt implicate din plin. Prin acţiunile de la
Tradem, prin proiectele pe care le plănuim pentru 2014, încercăm să aducem la
Craiova scriitori de valoare, să-i prezentăm pe cei cu care ne putem mândri în
afară şi, mai ales, să conectăm publicul, să-l pregătim pentru întâlnirea cu
literatura de bună calitate”, a precizat Cosmin Dragoste.
După acest preambul, Dumitru Augustin Doman a susţinut conferinţa Despre realităţi literare vesele şi triste,
o prezentare liberă, deschisă dialogului, a ce e vesel şi trist în viaţa
literară la zi. „Vesel ar fi că există libertatea de expresie şi cu asta,
credeam noi, atunci, în ’90, că dacă o avem, avem tot. Lucrurile nu au stat
însă întru-totul aşa şi astăzi putem vorbi despre multiple crize”, a spus
Dumitru Augustin Doman, oprindu-se cu precădere asupra crizei lecturii - au
fost pomenite vremurile când Marin Preda sau Dumitru Radu Popescu publicau
cărţi în 100.000 de exemplare, aceasta fiind limita de hârtie aprobată de
Partid, tirajele de astăzi fiind, prin comparaţie, modice. O altă criză pe care
prozatorul a semnalat-o a fost cea a lecturii profesioniste, care să facă
ierarhie în literatură.
Expunerea a
fost pigmentată cu mărturisiri - despre felul în care scrie, despre grădina de
la Curtea de Argeş şi scriitorul său de suflet, Ivan Bunin, din care citeşte de
35 de ani, aproape zilnic -, dar şi cu momente de dialog, şi, mai ales, cu
lecturi din cartea la care lucrează - Despre
moartea de după moarte, o perseverenţă tematică, în continuarea
volumelor Meseria de a muri
şi Moartea noastră cea de toate
zilele. Unul dintre texte relata o întâlnire cu „Bobiţă”,
Constantin Virgil Bănescu, şi a cucerit publicul prin emoţie, altele l-au
câştigat prin umorul când frust, ca de snoavă, când subtil, cochetând adesea cu
absurdul urmuzian, autorul fiind, se ştie, dintre Concetăţenii lui Urmuz.
„Literatura nu e doar ceea ce se vede, iar Doman zgârâie coaja lucrurilor şi
chiar dacă îşi râde de situaţiile în care ajung oamenii, este mereu zguduit de
tragismul condiţiei lor. În scrierile sale există mereu un râsu-plânsu”, a
constatat, la un moment dat, Coande. „Nu scriu încrâncenat despre moarte, scriu
cât se poate de degajat”, a completat Dumitru Augustin Doman, şi a continuat să
depene, cu aer uşor absent şi cu tonul unui povestitor de vocaţie, care nu e
însă şi limbut, întâmplări amuzante. S-a râs, dar nu ca la stand-up comedy,
pentru că în învelişul reconfortant al fiecărei poveşti, Doman ascunde, cu
priceperea marilor scriitori, sâmburele grav al sfârşitului care pândeşte. E
drept că în fraza următoare îl scuipă şi stârneşte hohote proaspete, când însă
veselia e în toi, câteva cuvinte sunt de ajuns pentru a declanşa din nou
ţiuitul tăios al lucidităţii. Pe această nonşalantă alternanţă, pe acest joc
etern al uitării şi aducerii aminte îşi întemeiază prozatorul piteştean
fermecătoarele fragmente. În acest balansoar i-a urcat, prieteneşte, pe cei
prezenţi la Tradem, în 10 decembrie 2013, coborându-i la tristeţe şi urcându-i
printre îngeri, punându-le în faţă inevitabilul întâlnirii cu "doamna
aceea", ambalat însă agreabil, în umor şi solidară, empatică plăcere
intelectuală. „Să vorbim despre moarte şi să putem să râdem”, cum ofta cineva
la ieşire.
6 comentarii:
Era de aşteptat ca verva domaniană să acopere-dolman asistenţa.
Aşa şi trebuie să fie scriitorii, cînd sunt invitaţi la vreo şezătoare pe undeva. Nu să recite sec ce-şi avea propus, să-şi încaseze onorariul şi să se retragă, mai bifînd o activitate.
Pe cînd la Cheatră?
Culai
Păi, la Piatra Neamţ, unde am prieteni, am fost în 1977. Credeţi că nu e de ajuns?
Văzându-vă aplecare spre ale morţii hăuri, mă întreb şi eu aşa, ca prostu de anonim, dacă evreii nu şi-l puneau pe cruce, spre a se petrece cele prevăzute în scripturi, adică, moartea pe moarte călcând, oare, noi cu ce ne-am fi mai amăgit sufletele ? Domn'Doman, vă vine a zicere ceva ? Hm!
Subiectul a fost cel mai important şi înainte de apariţia şi răstignirea lui Cristos. Şi la greci, şi la chinezi, şi la romani, şi la incaşi şi peste tot. De la căderea în lume, e cel mai important, după părerea mea.
Mă refeream exclusiv la... cu moartea pre moarte calcând... petrecută prin sacrificarea mielului.
Sigur, tema morţii acoperă veşnicia!
Aşadar, hm!
Ei bine, dacă despre asta e vorba, nu mă amestec. Asta-i problemă de teologi docţi, iar eu sunt departe de a fi aşa ceva. Îmi dau şi eu cu presupusul, dar nu mai mult. Eu sunt cizmarul care mă pricep până la şireturi...
Trimiteți un comentariu