sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Urmuz

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la dispariţia nefericitului scriitor Urmuz, fiu şi mai nefericit al oraşului Curtea de Argeş. Cum aş putea să-l omagiez mai potrivit decât să reproduc povestirea cu care am deschis volumul Concetăţenii lui Urmuz?, povestire în care încerc să explic de ce se sinucide Urmuz a doua oară în zilele noastre:




Ce este acela un urmuz?


Era 17 martie, se desprimăvăra şi în vremea aceea Augustin Doman publica pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea un editorial în întâmpinarea ordinarei şedinţe a Consiliului Local de după-amiază. Şi ce scria el? Le cerea consilierilor să dea numele lui Urmuz unei străduţe, unei intrări sau măcar unei fundături, fiind vorba de oraşul în care s-a născut nefericitul grefier de la Înalta Curte de Casaţie. Şi asta după ce Augustin D. citise cu o zi înainte proiectul de hotărâre prin care strada 23 August devenea strada Duzilor, pe care nu se afla nici urmă de dud, strada V.I. Lenin urma să se cheme strada Teilor, pe care, aţi ghicit, nu era nici un tei, Piaţa Roşie devenea Piaţa Trandafirilor fără trandafiri şi aşa mai încolo vreo şapte străzi, intrări, fundături.
Dar n-ajunge bine în redacţie şeful ziarului că e şi sunat pe telefonul mobil de Costel Machelele, patronul său atotcunoscător într-ale jurnalisticii.
"Domnule, ţi-am spus să scrii editoriale populare, chiar puţin populiste, să plângă femeile dimineaţa în autobuz, nu despre nu ştiu ce urmuz. Şi-apoi, ce e acela un urmuz?"
Ei, te-a cam prins patronul la înghesuială! şi-a zis redactorul şef. Ce-ai să-i răspunzi? Ei?
"Păi, urmuzul este un fel de trei fraţi pătaţi şi inocenţi..."
"Bine, a mai zis patronul uşor calmat, ştii că eu nu intervin în conţinutul ziarului, că ai libertate deplină, dar reţine că trebuie să fii populist, să nu scrii despre cine ştie ce urmuz..."
"Am înţeles, trei fraţi pătaţi şi..."
Peste un sfert de oră, redactorul şef este vizitat de secretarul Consliului Local care, după prima sorbitură de cafea, zice:
"Domnule Doman, suntem noi parlamentul local, dar articolul dumneavoastră ne încurcă foarte tare. La noi, proiectele de hotărâri sunt hotărâri, ele nu permit amendamente pentru că nu putem face modificări pe text... Şi pe urmă, ce e acela un urmuz?"
"Cum să vă spun, e o terasă cu geamlâc şi sonerie".
"Şi merită să stricăm bunătate de text cules la calculator fără greşeli de tipar, reţineţi, pentru o terasă cu geamlâc şi, auzi, sonerie? Ce sonerie?"
Peste stradă de primărie se află un restaurant cu terasă, iar pe zidul restaurantului se află o placă de marmură cenuşie, fostă albă, cu următoarea inscripţie: "PE ACEST LOC S-A AFLAT CASA ÎN CARE S-A NĂSCUT LA 17 MARTIE 1883 SCRIITORUL URMUZ". La o masă de sub această placă îşi fac încălzirea cu o vodcă înainte de şedinţă consilierii liberali Nae Lingurar şi Cristian Pădurar. Nae L. zice:
"Ai citit articolul lui Doman?"
"Ca de obicei, m-am uitat peste el aşa, în treacăt", răspunde Lingurar.
"Dar ce e acela un urmuz?" se trezesc întrebând amândoi deodată. Şi în timp ce se uită cu ochi holbaţi unul la celălalt, o voce falsă din tavanul fals răspunde fredonând în falset:
"Un urmuz este un vas alambicat ce conţine esenţa eternă a lucrului în sine".
Vremea fiind foarte frumoasă, după ordinara şedinţă a parlamentului local, consilierii au trecut strada şi-au ocupat mesele de pe terasă în mod ordonat, pe doctrine: social-democraţii au lipit două mese şi s-au aşezat strategic în capătul terasei. Cei trei liberali au preferat un loc mai retras, iar creştin-democraţii - între social-democraţi şi liberali. La o masă de şase persoane s-au aşezat cei rămaşi fără partid în timpul legislaturii. Având cu toţii sentimentul datoriei împlinite prin schimbarea denumirii de străzi şi prin acordarea titlului de cetăţean de onoare patronului Marin Berbecel care a sponsorizat târgul de ţuică şi caş din zonă, aleşii urbei se reped însetaţi asupra paharelor, care cu tărie, care cu vin sau bere.
La masa cea mai lungă, a social-democraţilor, consilierul Eugeniu Micşan de la comisia de cultură, sport şi sănătate, întreabă pentru a treia oară pe colegii de masă şi de partid de masă:
"Măi prieteni, eu vă iubesc şi vă respect, dar ce e acela un urmuz?"
Îi răspunde în ritm de mitralieră ospătarul turnând vin în pahare:
"Un ceva format din ochi, favoriţi şi rochie verde cu trenă lungă care se găseşte cu mare greutate prin grădina botanică şi pe strada Arionoaiei, însoţind un viezure, varză, mazăre..."
După mai multe sticle de vin, deosebirile dintre doctrine s-au nivelat, mesele s-au unit în mijlocul terasei, iar consilierii s-au îmbătat în mod democratic, doar câte unul mai întrebând în văzduh, nebăgat în seamă de nimeni:
"Ce e, domnule, acela un urmuz?"
A doua zi, în ziarul local, redactorul şef îşi povestea un vis în care se întâlnea pe aceeaşi terasă, la o bere neagră, sub placa cenuşie, fostă albă, cu Urmuz. Tânărul grefier avea cărare pe mijlocul capului, un ochi holbat şi unul închis, o mustaţă perie, purta cravată verde la un sacou bleu-ciel şi în faţă, lângă halbă, ţinea un ceas cu cuc. Cu o voce egală, fără relief nervos, Urmuz făcea teoria morţii voluntare fără pricină, fără pricină. La masă se mai aflau parcă Franz Kafka şi Daniil Harms. La fiecare frază a lui Urmuz, Kafka râdea gânditor: "He, he!" Şi iar: "He, he!". Harms, cu ochi jucăuşi şi ridicări din umeri, îi ţinea isonul chicotind:   "Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!" La sfârşit, însă, Urmuz şi-a întrerupt consecvenţa ideilor şi-a spus că va pune încă o dată în practică actul renunţării definitive, dar de data aceasta cu motiv, cu motiv... Şi Kafka: "He-he!He-he!" Iar Harms: "Hi-hi-hi! Hi-hi-hi!"
Nici nu ajunge însă bine soarele în mijlocul cerului, că telefonul redactorului şef zbârnâie nervos, iar patronul îl apostrofează:
"Fii, domnule, populist. Trebuie să mărim tirajul. Şi apoi, ce e acela un urmuz?"
E primăvară şi pe strada Dudului din prima capitală românească; e linişte, mare linişte, e o asurzitoare linişte.

6 comentarii:

stefan s. spunea...

...Si? Exista, in cele din urma, o strada Urmuz in Curtea de Arges?

Felicitari pentru scriitura, dle Augustin Doman!

Zile frumoase sa aveti!

Augustin spunea...

Nu, desigur. Am lansat cartea chiar in restaurantul aflat pe locul unde s-a născut Urmuz (unde era casa lui până prin 1968) şi cineva chiar a citit povestea de mai sus şi în faţa consilierilor locali din vremea aia. Degeaba.

Altfel, multumesc pentru promovarea pe care mi-o faceţi pe blogul dvs.!

stefan s. spunea...

Am trecut prin Curtea de Arges, de cateva ori; mi-am petrecut chiar doua zile de concediu acolo, dar n-am stiut de fosta casa a lui Urmuz.
Desi sunt nascut in alta zona a tarii, ma simt atasat si puternic atras de zona Argesului...Si totul mi se trage de la Basarab I si ... George Toparceanu!... Copilaria, cu diversele ei lecturi, modeleaza, daca pot sa zic asa, simtamintele umane...

Ati citit ce-am scris pe blog? Nu ma asteptam...
Mi-ati facut o mare surpriza; va citesc cartea, cu zgarcenie, sa nu ajung prea curand la finalul ei! Am rezonat sufleteste cu textele dvs de cand le-am citit prima data pe blog.
Arges nr. 11 are un sumar interesant; o sa fiu mai atent cu aceasta publicatie cand trec pe la mica librarie a Muzeului Literaturii Romane.
Va urez spor la scris si tot binele din lume!

Anonim spunea...

Aş vrea să fiu şi eu un Urmuz, iar un Doman să se ocupe (măcar astfel) de posteritatea mea.
Vă doresc să ajungeţi mai vestit ca Urmuz, să aveţi nume de stradă-n tîrgul-Curtea şi lumea din viitorime să nu se-ntrebe "da'ce-i, dom'le aia, doman?!..."

Lăsînd fantazările deoparte, Vă felicit pentru Condei. Nu mă supăr dacă mă voi îndrăgosti de scrisul vostru. Nici dvs. nu fiţi, că nu-s pidosnic.
Culai Topîrcenu Filu

Anonim spunea...

Aşadar, Domnule Doman, ati scris, ati citit in fata..., ati lansat cartea si...
Ramanand sa va intrebati precum al nostru cel mai tare şi mare comic: Şi cu asta ce-am făcut?

Tudor Cicu spunea...

Dar şi pentru parlamentarii de acum: Urmuz, poate însemna un fel de rahat (bock pe turceşte), care amestecat, în culori (de partid) de tot felul, poate semnifica acele pasteluri pe care Alecsandri i le pregătea lui Macedonski să graveze rondelurile. Ce-i atât de complicat? Pasteluri, rondeluri şi cârnaţi flamboaiaţi, fluturaţi pe la nas de parlamentari la zile mari de alegeri. Mare scofală şi "urmuz" ăsta! Urmuz, cârmâz, sacâz, domâz... tot un fel de porc parlamentar ca rahatul turcesc de-i zice boc. (Proza, însă, este excelentă - de aceea se poate dialoga pe lângă ea).