Să spicuim din jurnalul lui Lev Nikolaevici Tolstoi: "13 iulie, Iasnaia Poliana, 1890: Am dormit bine. După cafea, am scris la Părintele Serghi. Destul de bine. După aia am cusut cizme. M-am dus să mă plimb şi să mă scald. Seara am cusut din nou cizme. Corecturile articolului de la Golţev..."
Aşadar, un scriitor genial coase cizme, merge la scăldat, dar şi scrie o nuvelă antologică, o nuvelă care se află în toate antologiile universale de gen... Le face pe toate în stepa rusă, conte fiind, fără ruşine, în acelaşi timp în care Sonia, soţia lui, frecventa saloanele guvernatorului Moscovei!...
7 comentarii:
Desigur, nu e chiar o regulă - MAI ALES CÂND E vorba despre truda scrisului - , ...OR, ÎN ACEA ETAPĂ A VIEŢII SALE MARELE LEON T. SE PREA SĂTURASE DE FRECVENTAREA SALOANELOR DIN ÎNALTA SOCIETATE, DE VORBE-VORBE-VORBE..., DE TIMPUL RISIPIT ÎN ZĂDĂRNICII. PENTRU OCNAŞUL SCRISULUI, A SE IZOLA DE ZARVA LUMII, CU GÂNDURILE SALE ESTE LUCRUL CEL MAI RÎVNIT, este chiar un imperativ. ORIUNDE ÎL DUC ÎNDATORIRILE SOCIALE EL SE SIMTE FRUSTRAT cu sentimentul că i se fură timp, deci STĂ PE GHIMPI... MEREU CU GÂNDUL LA SCRIERILE SALE...sau la însingurarea din care se trag toate bunele intuiţii. Marele Leovuşca sE SCULA ÎN ZORI, ADUCEA HÂRDAIE DE APĂ PENTRU întreaga GOSPODĂRIE, COSEA CARÂMBI DE CISME, în ruptul capului n-ar fi zăcut cu ochii pe pereţi, ci se implica în munci fizice, preferând TOT MUNCI UNDE EŞTI CU TINE ÎNSUŢI. Te iei cu treaba, uiţi micile contrarietăţi ale zilei, apoi începi să-ŢI AMINTEŞTI una şi alta, îţi laşi firea să se spuie pre sine, neîmboldită..., IAR A-ŢI AMINTI, ne dăm seama, DEJA ESTE UN MOD DE A SELECTA GRÂUL DE NEGHINĂ ŞI DE PLEAVĂ...CUM ŞI A VISA ESTE pentru scriitor TOT O CALE SPRE ESENŢELE VIEŢII, SPRE ÎNŢELESURILE ADÂNCI... CÂT DE FRUMOASĂ ŞI PLINĂ DE NEPREVĂZUT, străfulgerată DE REVELAŢII POATE SĂ FIE VIAŢA UNUI SCRIITOR ADEVĂRAT! IAR TOLSTOI E ÎN VÂRFUL PIRAMIDEI... ŞI SĂ NE ÎNŢELEGEM: A TE IZOLA, ÎN VEDEREA PRITOCIRII IDEILOR ETC, NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU EGOISMUL, NICI CU DISPREŢUL DE SEMENI, cu aroganţa sterilă. ŢINE NUMAI ŞI NUMAI DE DEVOŢIUNEA PENTRU PROPRIUL DAR DE LA DUMNEZEU...
I.Lazu
Asa e omul de geniu, cu preocupari multiple!
Intr-adevar, antologica nuvela; traseul parintelui Serghi, dinspre societate spre sihastrie, e admirabil descris de Tolstoi.
Si asa, isi cosea ciubotele marele conte Tolstoi!
Numai bine va doresc!
Alt geniu al trudei fizice şi-a minţii-cleştar - Arghezi, de ne place au ba. Şi-ncă la bătrîneţe!
...Acu, toţi cei cu caş la gură şi-n rest la fund, de cum au deprins "a tasta" /de creion, toc, pix nu mai vor a şti/ se cred scriitori şi - mai rău! - poeţi... Încurajaţi de anturaje, desigur, de rude şi lichele.
Dar, de-i pui să te-ajute la o treabă domestică, te urăsc pentru tot restul vieţii tale, că-i exploatezi şi le ştirbeşti "geniul".
Mie nu mi-e ruşine că am muncit de mititel şi că am scule şi alte cele, cît nu are un "meseriaş" de azi în panoplie. Îmi place să mă simt la adăpost de grija surprizelor domestice, deşi cînd se-ntîmplă, tot tremur de ciudă.
Scena diurnă-Tolstoi, mi-aduc în memorie rudele de la ţară şi chiar părinţii-mi ţărani orăşenizaţi de sărăcie. Cum terminau cu treaba "la stat" singuri dovedeau zecile de trebi domestice, lăsînd la lumina lămpii cu gaz: mama cîrpitul, cositul, împletitul; tata reparatul încălţărilor la calapod. Aşa adormeam noi (am avut un frate vitreg) în zgomotele casnice ale odăii în care ne aduna frigul casei. Şi multă vreme eu am crezut că Tătuţa şi Mămuţa nu dorm.
Apoi, m-am prostit: am crescut mare.
Culai... Bădia, de vreţi.
Domnilor, mă bucur că apreciaţi modul de a fi al contelui. De altfel, în Rusia sfârşitului de secol XIX, chiar era un curent: tolstoismul, în literatură şi în viaţă. Scriitorul meu de suflet Ivan Bunin era unul dintre ei. L-a cunoscut pe conte pe când acesta, bătrân deja, învăţa să meargă pe o bicicletă rudimentară cu roţi de lemn. Citiţi nuvela lui În vilegiatură şi veţi găsi acolo un personaj Kamenski trăind după preceptele lui Tolstoi. Iar Bunin, după ce a fugit în Franţa din faţa bolşevismului, trăia într-un sat, cultivând grădina. Acolo a fost găsit de poştaşul care-i aducea telegrama de la Academia Suedeză că a primit Nobelul.
Tot vreau să scriu o povestire cu contele Tolstoi la 2013, care pleacă la munca ţarinei în zori cu toţi copiii lui, cu telefoul mobil şi cu tableta în buzunarul de la jiletcă, iar seara primeşte în curtea conacului de la Iasnaia Poliana carele de reportaj ale televiziunilor şi ţine talk-show-uri până după miezul nopţii... Dar, mi-e o lene!...
Lene de boier, nu de conte... fara rauta-cisme! N-ai cisme, nu cosi carambi.
De boier fără b! Şi fără oi.
Multe se pot spune despre contele (în scris, spun asta) Tolstoi. Spunea atât de firesc. „Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate”. Câţi au învăţat lecţia asta? Reţin, doar atât (suficient pentru o inimă universală ca a sa), că-n Jurnalul său, nota, sublim: „ Parcă îmi aduc aminte că am fost şi eu cândva îndrăgostit... nu mai ştiu de cine, dar de muncă îmi aduc aminte tot timpul”.
P.S. Repet: Câţi au învăţat lecţia asta?
Trimiteți un comentariu