Justiţia, una din alea, de moravuri uşoare

În jurnalul său celebru, I. D. Sârbu îşi aminteşte că-ntr-o plimbare prin Cluj, Ion Agârbiceanu ("popa Agârbiceanu!") i-a spus: "Singura noastră legătură cu Istoria a fost sentimentul foarte latin al justiţiei. Pereat mundus, fiat justitia!"... E-hei, dacă-i pe-aşa, noi nu mai avem astăzi nici o legătură cu Istoria (cu I mare), dar nici măcar cu istoria (cu i mic) a Balcanilor! Justiţia românească este acum o femeiuşcă de moravuri uşoare, disputată de unii şi alţii, de cei cu bani mulţi obţinuţi cum se obţin banii, prin furt la nivel înalt, prin rapt, prin concurs de împrejurări.

În anticamera matroanei îşi dau ghionturi în coaste pentru duduie, printre alţii: un marinar hăhăind beat, cu buzunarele doldora de euro din tranzacţii cu vapoare şi aur; un securist bătrân, cam la fel de bogat din hoţii şi crime începute în noaptea de 23 decembrie 1989 la Viena - Austria; un plagiator tânăr şi zglobiu tupeist; plus plevuşcă, ăia care au furat şi ei o nimica toată: unul un combinat, altul o fabrică, celălalt un parc auto, ba chiar şi găinari care nu s-au învrednicit să fure mai mult de nişte transformatoare electrice...

Dincolo de draperie, cu şalele rupte de atâta prestaţie, buimacă, sulemenită tot mai neglijent, duduia Justiţie trece din braţele unuia în cele ale celuilalt în acte mereu fără finalizare. Din boxele de deasupra patului (extra)conjugal cântă Florin Salam ceva de genul: Pereat justitia, fiat coruptia!