vineri, 18 octombrie 2013

Justiţia turmentată

Cică o doamnă judecătoare Cecilia şi nu mai ştiu cum, doamna Cecilia de la Tribunalul Bucureşti, aşadar, a fost avertizată de CSM că a condus o şedinţă de judecată în stare de ebrietate. Păi asta-i o abatere? Să fim serioşi. Eu mă feresc ca dracul de tămâie să ajung în sala paşilor pierduţi şi în faţa unei judecătoare blonde, dar dacă aş ajunge, sigur aş vrea să mă judece doamna asta Cecilia decât aia care a luat o şpagă de un milion şi jumătate de euro. La doamna Cecilia m-aş apropia de înalta ei masă de judecată şi i-aş şopti tandru că eu sunt mic producător de palincă şi ştiu cum e să mai depăşeşti măsura, ştiu din proprie experienţă, şi am empatiza, şi ne-am înţelege reciproc viciul... Dar cu aia care vrea un milion şi jumătate de euro nu cred c-aş avea dialog, nici şoptit, nici în gura mare. Ar fi vai de capul meu, vai şi amar de curul meu!

Niciun comentariu: