Sigur, un scriitor cam trebuie să
mănânce de două ori pe zi, că micul dejun nu se pune, în sensul că
scriitorul - se ştie – nu se trezeşte în
zori; cu mici excepţii (v. DAD). Dar, scriitorii fiind de mai multe genuri,
trebuie să discernem. Poeţii, de pildă, mai ales cei care (încă) scriu sonete,
rondeluri şi, în general, versuri ce din coadă au rimă şi ritm, n-ar trebui să
mănânce, ei pot trăi ca albinele, cu nectar din coada şoricelului, din muşeţel,
floarea soarelui, floarea salcâmului, floarea de tei şi desigur, pardon!
floarea de pizda ţigăncii. Pentru că e un nonsens ca poeţii care produc
metafore rimate/ritmate a la Vasile
Alecsandri să mănânce cârnaţi cu muştar, biftec tartar şi
puah! fleici la grătar cu mujdei!
Altcum stă treaba cu prozatorii. Cum
zicea Sadoveanu, ei trebuie să aibă curul tare, să n-aibă hemoroizi, să reziste
pe scaun ore în şir, şi atunci ei chiar trebuie să mănânce temeinic cel puţin
de două ori pe zi: fripturi, sau tocăniţe, gulaş, varză cu ciolan, fasole cu
cârnaţi şi murături ţărăneşti. Ei, dar ca să (re)creeze o lume, prozatorii – nu
doar romancierii, dar chiar şi prăpădiţii de autori de nuvele, povestiri şi
chiar schiţe – pe lângă mâncarea consistentă, e musai să bea un pahar (hm!
unul?!) de vin bun, după altul de palincă, votcă, whisky… Fără paharele astea,
prozatorul este un născător de lumi debile, el nu are imaginaţie ioc! deloc!.
Sunt istorici literari care se screm
de mama focului să demonstreze că literatura mare românească a fost creată de
scriitori trăind îndeobşte în mizerie. Fals! Când citesc în agendele lui
Eminescu câte zeci de perechi de izmene ducea poetul naţional la spălătorie la
sfârşitul secolului XIX, parcă-mi piere cheful de a crede teoria unor istorici
literari de talia lui Ion Dodu cel Bălan. Pe urmă, Vasile Alecsandri cel
pomenit mai sus avea o mie de hectare de teren arabil pe valea Siretului şi
trăia într-un conac confortabil pe care l-am văzut acum câteva luni. Şi a fost
poet, prozator, dramaturg (Eugen Lovinescu susţinea că singurul adevărat,
Caragiale nefiind decât un epigon al bardului de la Mirceşti!). Încerc să-mi
imaginez cum poetul Alecsandri scria metafore/metaforele culegând nectarul din
trandafirii şi crizantemele din parcul de la Mirceşti! Şi tot nectar
punea seara la masa paşoptiştilor în preajma revoluţiei în saloanele conacului
de pe malul Siretului? Hm! Încerc tot aşa să-mi imaginez cinele conspirative de
la Mirceşti cu
friptură de iepure de câmp şi mistreţ şi căprioară, iar pe scaune tronau fraţii
Negruzzi, colonelul Alexandru Ioan Cuza, pârcălab de Covurlui, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo etc. Mai
ales etc.
Dar, iată ce găsim într-un număr de Dacia literară nr. 118-119(7-8)/2013, la
rubrica Reclama de altădată: meniul de la restaurantul
Hotelului Binder „unde au avut loc o parte din banchetele Junimii (Maiorescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici etc.)”.
Iată dar ce cuprindea un „Menu du diner 11(23) septembre 1883: Potage Croute au
pot/Consomme aux Rasoles de Volaille/Mayonaise de Poisson/Filet de Poisson
frit/Chiga au nature/Gigot de mouton Bretone/Filet de Beuf jardiniere” etc.etc.
Aşadar, sărmăluţele şi cârnaţii şi fleicile lui Creangă de la
Hanul Trei Sarmale sunt legendă şi atât!
Iată că şi pe vremea aceea scriitorii nu doar că mâncau de două ori pe zi, dar
junimiştii chiar benchetuiau.
Un comentariu:
Felicitaţiuni excepţionale, Domnule DAD, pentru menu-urile cu juni-banchet (cred că serbau ei ceva, şi nu caliceşte), dar şi cu gratare şi sarmale!
Taman cînd era să mă mier de inaniţia postărilor, iată, ne-aţi servit un regal antologic...
Şi înţeleg abia acum de ce cîrniţi din museau la clasica, străbuna prozodie: Vă este teamă să nu vi se ofere, la cele două măcar mese de peste zi-noapte nectar din floare de ai'a ţigăncii.
Eu chiar l-aş comanda, de aş fi convins că o să calc astfel pe urmele clasicilor, măcar ai noştri (stopez temeinic la Blaga, Arghezi, Bacovia, deocamdată şi-i las pe epigoni să clameze genialitatea celor născuţi ori făcuţi de la 1940 încoa.e).
Dar, cum nu mai cred că la etatea-mi, nici cu Viagra n-aş face faţă, mă rezum la renunţare, sperînd să Vă devin/rămîn admirator şi prietin.
Culai, ot Tîrgu'Ketrii
Trimiteți un comentariu