vineri, 30 august 2013

La mulţi ani, Moşule ce tânăr eşti!


Poeta Ioana Dinulescu, frumoasa şi talentata poetă de la Craiova, îmi face surpriza de a publica în seara aceasta un portret al lui DAD în revista on line "Omniscop". Îl redau fără comentarii.

Cineva mi-a reproşat de curând că eu nu scriu critică literară la modul ortodox. Este vorba nu despre ortodoxie ca doctrină religioasă, ci despre respectarea peste măsură a unor aşa numite reguli ale unui text critic. Da, prietene, care vei rotunji pe 29 august, de Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, 6 decenii( adică o duzină de cincinale) de viaţă, eu nu scriu critică literară în sensul constipat al cuvântului. Au fost ani buni şi frumoşi ( cinci de Cronică a poeziei la revista Ramuri şi alţi cinci de susţinere a rubricii intitulată Carte tânără în cadrul programului de joi al canalului III al Radiodifuziunii Române , România Tineret, program realizat şi prezentat de Titus Vâjeu, poet şi traducător, profesor universitar în prezent al Universităţii de Teatru şi Film Bucureşti). Ani tineri, în care de multe ori îmi cumpăram singură cărţile despre care scriam din librăria Cartea Rusă din centrul Craiovei, spaţiu alocat de multe decenii Galeriei de artă a Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Au fost ani mulţi în care numele meu era pomenit de critici literari consacraţi, iar eu mă bucuram studenţeşte când opiniile mele erau recunoscute de cei mari. Am scris atunci despre scriitori ca, de exemplu: Gabriela Adameşteanu, Adrian Popescu, Ion Mircea, Ioana Crăciunescu, Nicolae Prelipceanu, Doina Uricariu, Ioana Ieronim, Grete Tartler etc., dar şi despre scriitori olteni ca: Nicolae Diaconu, Arthur Bădiţa, Adrian Frăţilă, Miron Dobroiu, Aurel Antonie, Ion Popescu-Brădiceni şi alţii. În acei ani atenţia mea proaspătă, generoasă şi exigentă în acelaşi timp, s-a delectat cu vizionarea expoziţiilor şaptezeciştilor rezidenţi în dalba Cetate a Băniei ( Suzana Fântânariu, Mihail Trifan, Gheorghe Ciuchete), dar, mai ales, ale optezeciştilor Grigorian Rusu, Marcel Voinea, Sorin Novac, Mircea Novac. Ei m-au invitat la expoziţiile lor şi m-au acceptat fratern în atelierele din Parcul Nicolae Romanescu împărtăşindu-mi din tainele elaborării unui tablou sau a unei sculpturi. Aveam şi rubrică permanentă, dar neplătită, în ziarul judeţean Înainte, în pagina a II-a, acolo unde erau înghesuite articolele culturale. Am trecut în revistă faptele mele de arme pe tărâmul culturii autentice, nu ideologice, tocmai pentru că Moşul pe care-l evoc în aceste rânduri este prozatorul şi publicistul Dumitru Augustin Doman, redactor şef al revistei piteştene Argeş, fost redactor şef al, pe nedrept dispărutei din peisajul literar contemporan, reviste, tot piteştene, Calende.

Prin 1982 , când l-am cunoscut de la poeta severineană Ileana Roman pe actualul prozator sexagenar Dumitru Augustin Doman, eu purtam o bluză albă, de pânză ţărănească, realizată dintr-o veche cămaşă de noapte a bunicii mele materne, Ioana, şi o fustă creaţă , de stămbiţă roşie cu floricele albe, croită şi cusută de mâinile mele la maşina de cusut Veronica. Acum , de mulţi anişori, de când entuziasmul şi răbdarea mea s-au topit în nenatul cărţilor la care lucrez şi al cărţilor încă neimaginate, Veronica îmi serveşte de birou . Dar, să nu ne abatem mai mult decât trebuie de la drumul drept, să revenim la acea după-amiază de vară severineană când l-am cunoscut pe Augustin. Pe atunci, prin mai sau iunie 1982, Augustin îşi lăsase barbă şi trăgea nu ştiu ce soi de tutun dintr-o pipă mai mult decorativă decât activă. Luase Premiul naţional pentru proză al revistei Luceafărul, dar acasă, la Severin, securiştii mehedinţeni îi scotoceau apartamentul, arestându-i spre analiză până şi chitanţele pentru lumină. În timpul acesta cartea sa, prima sa carte, predată Editurii Scrisul Românesc din Craiova întârzia de ani buni să apară. Cum şi eu aveam parte de acelaşi tratament la editura respectivă , coordonată în chip de director al p.c.r. de poetul Ilarie Hinoveanu, i-am înţeles tristeţea , iar faptul că era un apropiat al Ilenei Roman, m-a făcut să-l consider automat un vechi şi bun prieten de-al meu, un adevărat camarad de front literar. Militam , inteligenţi, talentaţi şi oneşti, fără să ne batem cu pumnii în piept, pentru libertatea de expresie, trăind la modul aproape fizic senzaţia de sufocare sub călcâiele cazone ale pseudo-exigenţelor pe care ni le aruncau , praf radioactiv în ochi, directori şi redactori ai editurilor comuniste. Tinereţea noastră a avut de înfruntat cel mai absurd sistem comunist de aplatizare a valorilor. Festivalul naţional Cântarea României se lăbărţa ca poalele unei hoaşte ilegaliste de-asupra noastră, a tinerilor scriitori sau artişti plasticisau muzicieni, regizori şi actori , încercând să ne înghesuiască în oala de noapte a Conferinţei de la Mangalia. Est-timp, impostura înflorea în toate domeniile culturii naţionale, iar băieţii deştepţi, cu sau fără ochi albaştri, proliferau şi se ghiftuiau din banii cu care cărţile lor grohăitoare erau răsplătite de Consiliul naţional al culturii şi educaţiei socialiste. Principiile eticii şi echitaţiei socialiste se tipăreau în milioane de exemplare, iar nouă ni se spunea mereu că nu există hârtie pentru cărţile noastre. Ne luptam eroic cu sistemul, reprezentat de directorii şi redactorii editurilor , duelându-ne totodată fiecare cu tristeţea şi disperarea izvorâte din sentimentul acut că îmbătrânim şi nimic nu se schimbă. Că ne afundăm într-un lac Techirghiol din al cărui noroi organismele vii şi benefice, s-au stins cu milenii în urmă.
Dumitru Augustin Doman depusese la editura craioveană un volum de povestiri intitulat Sâmbătă, duminică şi alte singurătăţi, carte care, în ciuda valorii ei recunoscute pe plan naţional prin Premiul revistei Luceafărul, ruginea, se destrăma în praful redactorului secţiei de proză, el însuşi prozator mediocru, preocupat să rescrie spre a putea să le publice maculatura produsă de unii auto-intitulaţi condeieri olteni. După ani de aşteptare zadarnică, D. A. D s-a înfuriat şi i-a trimis o epistolă usturătoare respectivului redactor şi secretar de partid al editurii din Craiova. Replica acestuia a fost îngrozitor de dură şi de eficientă: l-a pârât pe Augustin Doman la Cooperativa Ochiul şi Timpanul. Şi, de aici, toată tărăşenia: cartea prăfuindu-se în sertare, autorul hărţuit de organe şi Domnul Timp trecând nepăsător pe lângă destinul acestuia. Am înţeles în acele ore de discuţii în timpul plimbării vesperale pe Calea Traian din Drobeta Turnu Severin , disperarea şi lipsa de speranţă care-i guvernau viaţa tânărului prozator. Reconstituind cu acribie faptele de atunci, precizăm pentru cititorii acestui text: Dumitru Augustin Doman avea 28 de ani, eu 32, Ileana Roman 42. Iar prima carte a lui D.A.D. n-a apărut niciodată, titlul ei va împodobi , sper eu , vreuna din cărţile sale viitoare.
M-am reîntâlnit şi împrietenit cu cel numit de prietenii apropiaţi Gusti, după 1990, la Piteşti, la sediul revistei Calende, publicaţie remarcabilă, a cărei apariţie a fost pusă la cale şi susţinută cu texte şi alergături după finanţări, de scriitorii pe care-i voi enumera alfabetic: Mircea Bârsilă, Dumitru Augustin Doman, Al. Th. Ionescu, Nicolae Oprea, Călin Vlasie. Acestora li s-au alăturat cu prietenie implicită colaboratorii de-acum ai revistei Argeş. Multe şi nostime întâmplări aş avea de povestit despre şi cu prietenul meu Augustin ( cum ar fi cea cu curcanul sau cea cu pipa uitată pe şevaletul lui Rene Magritte) şi, poate într-o bună zi, voi avea inspiraţia şi timpul să fac aceasta, acum însă mai vreau doar să trec în revistă faptele sale de arme pe tărâmurile literaturii de ficţiune şi jurnalisticii literare , cărţile sale publicate:
· Povestiri cu contrapunct, Ed. Albatros, Bucureşti, 1985
· Sfârşitul epocii cartofilor, Ed. Calende, Piteşti, 1999
· Meseria de a muri, Ed. Calea Moşilor, Bucureşti, 2007
· Moartea noastră cea de toate zilele, Ed. Timpul, Iaşi, 2008
· Generaţia 80 văzută din interior, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010
· Cititorul de romane , Ed. Pământul, Piteşti, 2010
Este firesc să ne întrebăm în finalul acestui portret literar-documentar, ce se întâmplă în cuptorul alchimic de strict uz personal, Athanor, ce ne suprize ne mai pregăteşte meine liebe Augustin. Privind curioşi pe gaura cheii vom afla răspunsul la această întrebare: acolo unde orice pietricică de gând , orice firicel de nisip se metamorfozează miraculos în aur curat, de 18 karate, scriitorul plănuieşte şi plăsmuieşte următoarele: sunt pe drum, gata să se nască tipografic, volumul II de interviuri Generaţia 80 văzută din interior şi antologia de proze scurte, care va apărea la Editura Tipo Moldova din Iaşi, sub titlul cărţii din anii de răstrişte Sâmbăta, duminica şi alte singurătăţi. Cu aceste impudice dezvăluiri prieteneşti, cred că ar trebui să-i urăm împreună La mulţi şi tineri ani, Moşule! şi poate, să-i fredonăm la ureche în ziua de 29 august, anno Domini: Moşule, ce tânăr eşti, tu mereu ne tot uimeşti!

10 comentarii:

Anonim spunea...

La Mulţi Ani Sănătoşi!
Nu invoc şi "în pace", fiindcă aveţi o serioasă pricină pentru contrariu: scriitura.

M-a emoţionat evocarea colegei voastre de condei şi aspiraţii. De o feminitate stenică, tonică - aşa cum stă tare bine acestui gen deloc "slab" şi-n absolut mlădios.
După scris, nu v-aş fi dat nici 40, hai 50 de ani... Deşi pentru stăpînirea aproape la perfecţie a Graiului nostru, aţi merita dublul. Alegeţi 80, deşi, mai ştii?!?.
La Mulţi Ani!
Culai, un Bădie cu 7 ani de-acasă-n plus.

Pasarea cetii spunea...

La multi ani! Toate cele bune si frumoase!

Şerban Tomşa spunea...

La mulţi ani, dragul meu prieten ! Să te ţină Dumnezeu sănătos, că literatura română multă nevoie are de tine !

Alexandru Pătrăşconiu spunea...

La mulţi ani,Augustine!Datorită lui Radu Aldulescu,ţi-am descoperit blogul.Mai discutăm după voi citi cărţile.Am văzut că le ai în format digital.Salutări din Severin!

Augustin spunea...

Dragă Şerban, la mulţi ani şi ţie şi romane la fel ca Gheţarul şi Călugărul Negru!

Dragă Pătrăşconiu, mă bucur de semnul de la tine. Avem 25-30 de ani de când nu ne-am văzut?

Petruţ Pârvescu spunea...

La Multi ani!

Alexandru Pătrăşconiu spunea...

Nu chiar atât...Ne-am mai intâlnit o dată în 1997 la o lansare de carte la biblioteca Bibicescu din Severin.De mult timp,totuşi.

Augustin spunea...

Da, da, mea culpa!

Tudor Cicu spunea...

Un astfel de text, trecut prin anotimpul şi malaxorul memoriei (când lucrurile, nu erau atât de limpezi), nu are cum să nu-ţi strecoare "ceva" rece pe şira spinării. Emoţionant şi crâncen text, despre vremuri, prieteni şi preocupările literare ale "unor visători"- dar oare erau ei, doar nişte visători? - care, iată nu s-au dat bătuţi dinaintea Timpurilor.
P.S. Târziu (de! aşa-i când pleci la prisaca ta, de vinerea şi vii abia azi), dar nici târziu pentru a-i ura "La mulţi ani!" şi multe, multe inspiraţii hârtioase proprietarului blogului D.A.D., pe care-l citim cu drag. Şi, salutări buzoiene!

Corneliu Dimovici spunea...

Splendid!
Un elogiu magnific!
La multi ani si multa sanatate, putere de care aveti nevoie in lupta cu ticalosia, si scuze pt. intarziere - sunt pe drumuri, acum in Cluj, maine in Brasov.
Dimovici