Paul Vinicius, beat de iubire, de vodcă, de apatie

 

            Paul Vinicius – Kemada (Tracus Arte, 2012). Paul Vinicius este un poet singular în lirica românească actuală. El este poetul damnat prin excelenţă (câţi îşi doresc să pară şi nu reuşesc!), care-şi descrie conştient-bonom condiţia, ca-ntr-o ars poetica: „eu/totuşi/nu scriu poezie;/eu/(adică/cel care/aprinde lumina/şi)/mă uit la stânga:/nimeni/mă uit la dreapta:/nimeni/mă uit la ceas:/ceasul – buştean;/nu îmi arată nimic//în schimb/în mâinile mele:/o frânghie nou-nouţă/suficient de lungă/suficient de rezistentă/numai că eu/(pentru numele lui dumnezeu!)/eu/nu scriu poezie/eu/pur şi simplu/mă spânzur/cu viaţa/de viaţă -…”  În volumul acesta, mai toate poemele – ludice, grav-ludice, total „neserioase” – sunt poeme de dragoste ale liricului beat de iubire, de vodcă, de apatie, atmosfera fiind una de lentoare şi alcool, o lină beţie lirică: „iar eu/trebuie să înţeleg/(nu-i aşa?)/tot ceea ce tu nu poţi duce/singură/la capăt//fiindcă//gura ta:/precum o frază pe care buzele mele/nu o mai ştiu încheia//trupul tău:/pe care numai degetele mele/de beţiv/îl mai ştiu dezveli/din braille//surâsul tău:/o înecată frumoasă/peste care/(iată)/cade noaptea//(şi frigul)/(şi alcoolul)/şi/(odată cu ea)/neliniştea://degete albastre/somnambule/pe clapele unui pian//infinit”. De observat ritmul absolut remarcabil sacadat, care permite cititorului intrarea triumfală în lumea boemă a poetului. Formal, Paul Vinicius urmează pe-un Mihai Ursachi, având un titlu de zece rânduri şi un poem de patru versuri scurte, trăsnite, suprarealiste, adică în total vreo 15 silabe, totul aparent neserios. Iată titlul: un prim text anonim care a avut drept consecinţă (asupra lui p.v.)o brutală creştere a consumului zilnic de tabac şi vodcă – de la 2 la 4 pachete (fără filtru) respectiv de la 400 la 750 ml (nu neapărat cu pahar). Şi textul, poemul propriu zis: „din apă/patru ochi luceşte./ce este?/doi peşte".