miercuri, 31 iulie 2013

Jurnal de la Balcic, despre viaţă, despre moarte



         Am lipsit de pe acest blog mai bine de o săptămână, exact o scurtă vacanţă la Balcic, pe malul sudic al Mării Negre. Un fel de raport de (in)activitate prezint aici pentru cei câţiva prieteni fideli, cei care mă critică sau mă laudă în cele vreo trei mii de comentarii de până acum. Iată:

         Plecarea din Curtea de Argeş, la cinci în zori. La 9,45, în plaja plină ochi de la Eforie Sud, unde timp de două ore încercăm să ne acomodăm cu apa mării, cu soarele arzuriu, cu nisipul, dar şi cu hamsiile stropite cu mujdei şi cu halbe de bere. * Drum ca-n palmă de la Vama Veche până la Balcic (unde eu merg a cincea oară, doar pentru câteva ore de fiecare dată, acum însă pentru o săptămână). Ştiu că Hotelul Ahileia (aflu că nu vine neam de la Ahile, ci de la planta medicinală coada şoricelului!) se află la o sută de metri de domeniul Reginei Maria, unde am fost – cum spuneam – de atâtea ori. Dar rătăcesc drumul. Urc şi cobor străduţele de deasupra muntelui care împarte orăşelul în două şi dedesubtul lui. Opresc maşina şi întreb pe vreun localnic de Castelul Reginei Maria. Dau toţi din umeri şi strâmbă din nas. N-au auzit de cel mai important obiectiv turistic de pe litoralul bulgăresc. Înţeleg la un moment dat că o fac dintr-un naţionalism idiot şi pe ceilalţi îi întreb de Grădina Botanică, ştiind eu că au împărţit domeniul în două, să nu se mai vorbească de regină, ci de grădină. De asta au auzit cam toţi, dar te îndrumă aşa, în dorul lelii. „Cam pe-acolo!” arătând vag dinspre faleză până-n vârful de calcar care străjuieşte oraşul. * Ajunşi în sfârşit în parcarea mare şi mai goală a hotelului – format din patru vile de câte 15-20 de camere, un restaurant şi o piscină, avem surpriza plăcută să ne întâmpine o recepţioneră tânără care vorbeşte corect româneşte, fiind absolventă de Litere, română-franceză, la Universitatea Craiova. Zâmbetul ei ne cucereşte şi-i spunem cât se poate de nealuziv că suntem trei familii, vrem camerele cu vedere la mare, una lângă alta şi la etajul întâi. Ne zâmbeşte şi ia trei chei pornind-o spre vila 2, iar noi urmând-o. Camere mici, televizoare mici, balcoane mici, băi mici, totul mic, dar îmbietor. Se scuză anticipat dacă nu va funcţiona aerul condiţionat sau televizoarele sau frigiderele. Din întâmplare toate funcţionează perfect. * După ce ne instalăm, mergem la piscină. Ne îmbăiem, ne luăm berea regulamentară sau vinul roşu şi ne aşezăm la zăcut (rachiul bulgăresc, vodca şi coniacul tot al lor fiind prea aromate pentru gustul meu). Prilej pentru mine să încep lectura antologiei de autor Stive de tăcere de Dinu Flămând, primul poet echinoxist. Atmosfera estivală din poemul său Vară tulbure din 1976 e cu totul alta decât cea de la Balcic 2013. Iată: „Femei în iaz, în lungi combinezoane/din pânză aspră, trupuri mari de lemn/linse de apa râului şi de răcoare;/apă de munte care taie glezna,/şi sâni ierboşi  ce trag la lipitoare,/şi palme groase care ţin curentul/în roata braţelor…” (Marţi, 23 iulie).
                                                                     *
         Timp de trei luni, toţi cunoscuţii ne căinau că în această zonă nu există plajă. Ba, există din plin, curată şi fără plată, ca să facem rime. Şi chiar sub zidul Reginei Maria, al Castelului şi Domeniului, în dreptul vinotecii. Nu sunt romi sau ţigtani cu porumb fiert, nu te îmbie nimeni în gura mare cu nămol, cu gogoşi sau cu papuci Adidas… * Dinu Flămând, de acum DF: „viaţa se-nghesuie în noi, captivă,/în spatele unor uşi pe care/şi moartea ezită să le-mpingă. * După masa de prânz, plimbare până la Varna, oraş minunat, cu bulevarde, dar şi cu străzi pietonale, pline de magazine scumpe, dar şi altele pentru turişti săraci ca noi. Ne plimbăm prin parcul superb din faţa hotelului Odesa de pe malul mării. * Plajă facem în micuţa staţiune (şase-şapte hoteluri) Sunny Day. * O oră pe faleza de la Nisipurile de Aur. Un vis! Hotelurile de aici (majoritatea în burta dealului) sunt fantezii arhitectonice, magazinele de pe faleză le acoperă doar primul nivel. O noutate, măcar pentru mine: familii de nemţi, uşor recognoscibili, pe nişte canapele, cu picioarele goale în acvarii în care peştişori de o mare vioiciune îi ciupesc probabil plăcut după feţele lor în extaz. Un masaj acvatic? Cum să-l numesc? * Seara, la cină, mă întâlnesc întâmplător cu prietenul meu Mihai Barbu, scriitorul din Petroşani, locatar al vilei 4. Stăm la un pahar de vin roşu acrişor, pe marginea piscinei, până după miezul nopţii… (Miercuri, 24 iulie 2013).
                                                                     *
         De unul singur, plimbare în slip pe faleza sălbatică dintre Balcic şi Albena, vreo trei kilometri, ba urmărind un spectacol dat de vreo zece delfini înotând paralel cu malul, ba citind pe dig revolta lirică a lui DF despre perioada comunistă: „Erau zile când ei scriau cu cuţitul/arta poetică a maidanelor,/când strălucea pretutindeni deviza „păzeşte-ţi spatele!”/iar aerul se alcooliza/de ideologie…/Păream atât de mărunţi în ochii lor/încât ne-am pierdut/mirosul de om;/miroseam a nimic,/eram spaţiul dintre zero şi unu…” * Arborele de mătase ocupă majoritar toată coasta dealului, de la arbuşti de o jumătate de metri până la tufe de 25 de metri în diametru şi până la arbori seculari. Este arbustul/copacul meu preferat. *  Seara, soseşte pentru 24 de ore prietenul meu Marian Popescu. Până pe la miezul nopţii, vreme umedă, deşi de la 18,00 nu se mai înoată în piscină. Am făcut seara umedă pe gresia malului. (Joi, 25 iulie 2013).
                                                                     *
         Nu te deranjează că Moartea lipseşte de pe toate hărţile rutiere şi turistice ale lumii, deloc nu te deranjează, ba ai zice că dimpotrivă, îţi place chestia, dar degeaba, dar degeaba... * Pe plaja de la Balcic, mahmureală dreasă cu bere rece şi cu versuri de DF: „Din marsupiul tristeţii tale/îşi scoate capul marea oboseală/de a fi viu…” * După cina cu peşte, cârnăciori, pepene galben şi vin roşu, vizităm (a câta oară?) domeniul Reginei Maria. Este enervant că nu e nimic lăsat la voia naturii, totul e pus la punct, orice fir de iederă, orice fir de trandafir (sute de specii), orice cactus (unii deja copaci, şi aceştia în nenumărate specii), până şi vegetaţia aparent sălbatică de pe râul în cascade este dirijată, în castel totul e la locul lui, olanele degradate în timp de pe acoperişul vilelor sunt înlocuite discret, iar în vinotecă degustările se fac printre tablouri originale cu peisaje din Balcicul anilor 30… (Vineri, 26 iulie 2013).
                                                                     *
         Dimineaţa, mergem să facem plajă la Albena. Nu sute, ci mii de maşini ocupă toată şoseaua de pe faleză. Nisipul de aur veritabil aici e, nu la …Nisipurile de Aur. Aud că a fost adus din Egipt şi e de o fineţe cum n-am mai călcat până acum. Stratul e de peste zece centimetri de gros. Hotelurile piramidale stau grupate câte trei-trei, să nu se risipească. * În timp ce-mi beau paharul de palincă pe terăsuca garsonierei, privesc trunchiul bradului aflat la un metru, trunchi bătrân pe care circulă furnici în sus şi în jos, cu mare viteză, milimetric unele pe lângă altele, se mai ciocnesc, dar îşi continuă drumul, se ciocnesc de nodulii uscaţi şi acolo poposesc două secunde parcă nedumerite şi se întorc. Cele care se ciocnesc între ele par a se pupa, dar e de neînţeles graba cu care aleargă în sus şi în jos, deloc în jurul trunchiului, nevăzând că ar culege ceva. Mă gândesc că acesta e drumul lor grăbit spre moarte. Am să caut pe Google să văd cât trăieşte o furnică… * DF, de la realist la livresc: „Capra babei Floarea şi capra semitică a lui Saba/încă mai pasc aceeaşi iarbă pe tăpşanul/unde îmi duceam şi eu caprele în copilărie./Iar la Paris locuieşte capra virtuală…” * Seara, străbatem de la un capăt la altul faleza din Balcic. Mai pitorească decât cea de la Nisipuri. Terase de toată mâna, dar mai ales de lux, bazar cu de toate, unele tonete fiind doar cu produse tradiţionale bulgăreşti din trandafir: dulceaţă de trandafir, parfumuri, rahat de trandafir, săpunuri roze de trandafir, o aromă înnebunitoare de trandafiri peste tot… Descoperim în spaţiul dintre două hoteluri o adevărată sală de concert. Se desfăşoară aici Festivalul Simfonic Balcic-2013. În seara aceasta cântă Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Române, dirijor Tiberiu Soare. * După lăsarea întunericului, ne retragem spre…casă. Îmi cumpăr o pălărie pe care o negociez îndelung, de dragul negocierii. Păstrez proporţiile, ce naiba!: Preda şi-a cumpărat de la Paris, eu – de pe faleza Balcicului… (Sâmbătă, 27 iulie 2013).
                                                             *
         Duminică fiind, plaja de sub gardul reginei Maria este plină-plină. Pentru prima oară, după vorbă-după port, bulgarii par a fi egalat numărul românilor… * Din apa translucidă a Mării Negre, cu o oră înainte de prânz, pe linia umed-uscată dintre mare şi plajă, o meduză crescând brusc şi înghiţind ca pe nimic sutele de trupuri prăjindu-se voluntar la soare… * Pietricelele şi cochiliile mici de scoici, culese ieri pe plaja de la Albena miros deja a hoit. Le aruncăm. O viaţă încheiată în coşul de gunoi al unui hotel de la Balcic. * „Nu mai facem acelaşi traseu de ieri seară! vă ziceţi. Mergem în altă parte a oraşului…” Dar, n-aveţi unde, pe jos. Trebuie să urcaţi muntele, ceea ce, la lenea voastră… Aşa că traversaţi acelaşi parc sălbatic (vorba vine…), şi ieşiţi în port, unde patru mari macarale tot încarcă cine ştie de când într-un mare vapor nu ştiu ce şi nu ştiu cum… Ne oprim din nou între cele două hoteluri – Mistral şi Hemingway( !)– unde ascultăm de data asta Shubert interpretat de un cvartet de coarde bulgar. * Hm! Necrofilie? Grămezile negre de scoici din farfuriile blondelor izmenite de pe terasele falezei!... (Duminică, 28 iulie 2013).
                                                                     *
         Verdele deschis al apei la malul de sub castelul Reginei Maria, un fel de negare a dimineţii că ne aflăm totuşi la Marea…Neagră. * DF, la pag. 218 a antologiei sale, pare a scrie pentru mine, acum: „marea îmi atinge linia inimii/apa e răcoroasă ca otava proaspăt cosită//e ceva în neregulă cu mintea mea plecată/pe munţi de apă…” * Muntele de calcar ne dă seara garanţia că putem dormi liniştiţi, el veghează pentru noi… (Luni, 29 iulie).
                                                                     *
         La 6,30, pe terăsuca garsonierei, cu cartea lui DF pe genunchi. Continuă să scrie în numele meu, cu trei ani mai devreme (în 2010), în secţiunea Faleze: „marea este acest pod cu un singur picior pe un singur mal (superbă imagine, n.DAD)//apa urcă încet spre cer (alta!n.DAD)//seara fluturii somnoroşi dau să zboare în linie dreaptă//ochii îşi ţin pleoapele aplecate în faţa soarelui/sclipirile valurilor năvălesc ca o stingere//de câteva nopţi zilele ne sosesc cu noaptea în cap…” Pe lângă vilă, trec spre plajă două bulgăroaice tinere şi cu sânii în vânt. Li se fâlfâie de versurile lui DF. * La micul dejun, nu-mi iau decât un bol de minunat&acrişor iaurt bulgăresc cu un corn de secară cu seminţe de diferite nu ştiu ce, dar gustos… * La întoarcere, vrem să vedem neapărat şi un anost orăşel numit Kavarna şi, după ce-l traversăm în cinci minute, rătăcim drumul vreo cinci kilometri dus şi tot atâţia întors. * Ca să închidem un arc, ne oprim iar la Eforie Sud, la o plajă supraaglomerată, plină de murdării, de peturi, de sticle goale, de peşti morţi etc. vreo două ore. Mâncăm varză cu ciolan (eu), hamsii ceilalţi şi pornim spre casă, prin caniculă, nori, reprize de ploaie… * La un sfert de oră după descărcarea portbagajului, mă aşez la computer să citesc cele 139 de mesaje de pe căsuţa electronică. Înainte însă, găsesc un plic de la Primăria Curtea de Argeş în care sunt anunţat ritos că „figuraţi în evidenţa fiscală cu următoarele sume de plată (300 RON) pentru care s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu anexat”etc. Şi încă o jumătate de pagină de ameninţări şi modalităţi în care Primăria mă va face praf şi pulbere şi cum va lăsa ea fără averea pe care n-o am… Despre ce e vorba? În 13 iunie, mergând spre Zilele Eminescu de la Botoşani, Poliţia din Bacău mi-a dat o amendă pentru depăşirea vitezei. A doua zi, am plătit jumătate din ea – cum spune Codul Rutier – la Administraţia Financiară din Botoşani. Revenit în Argeş, am trimis chitanţa la Poliţia din Bacău. Dar, cum se întâmplă lucrurile la noi, poliţia moldoveană a trimis la Primăria Curtea de Argeş informaţia că am fost amendat, dar nu şi informaţia că m-am achitat de datorie. Birocraţie românească, belele, alergătură etc. O modalitate brutală de a mă pune la curent că mi s-a terminat vacanţa pe litoralul bulgăresc. Un fel de bun venit! (Marţi, 30 iulie 2013).


5 comentarii:

Pasarea cetii spunea...

Citit cu mare placere despre locuri de care m-am indragostit si eu anul trecut. Nu am certitudinea ca anul asta ajung dar as vrea.
Va trebui sa tin cont si de Dinu Flamand la o asa reclama pe fata...

Augustin spunea...

Nu e reclamă, că nu prea are nevoie. Mai curând mă felicit că am fost inspirat alegându-mi această carte pentru vacanţă.

ioan viştea spunea...

Foarte, foarte frumos "reportajul" sederii la Balcik, asezonat, asa cum ii sta bine unui impatimit al cartii si cititului, cu antologia lui Dinu Flamand! Am mers, in ultimul deceniu, de multe ori la Balcik, anume pentru a respira aerul cel mai sudic al tarii, inpletit de fiecare data cu amaraciunea si regretul pentru ce-am avut si am pierdut...

Catia Maxim spunea...

Plăcută lectura jurnalului de la Balcic:))
Un argument în plus să revăd Cuibul Reginei.

Augustin spunea...

Dragă Ioane,
Dragă Catia,
niciodată nu e prea mult să vizitezi încă şi încă o dată Domeniul de la Balcic. Îl redescoperi mereu, ca pe o carte mare de Dostoievski sau Mann.