Adrian Alui Gheorghe, un poet

Astăzi, poetul optzecist Adrian Alui Gheorghe împlineşte 55 de ani. Aş zice că e un optzecist tânăr, că alţii au trecut bine de 60. Dar el nu e doar poet, dar şi prozator şi profesor şi om cu firescul cult al prieteniei şi intelectual adevărat, adică un om care încearcă să schimbe lume în bine cu ajutorul ideilor. O dovedeşte cu asupra de măsură nu doar prin cărţile sale de poezie şi proză, dar mai ales prin volumul de eseuri Contribuţii la estetica umbrei, unde găseşti toate ideile lui despre literatură, cultură, viaţă. Numai un exemplu, modul profund cum vede Alui Gheorghe devenirea poetului:

"La început te joci. Şi deodată jocul devine foarte serios. Ştii cum e cu poezia, cu literatura? Ca într-o poveste a lui Oscar Wilde, care zicea cam aşa: Era odată un om care povestea frumos. Seara, când se întorceau oamenii de la muncă, toţi se adunau împrejurul lui, şi el le povestea. Ce ai văzut azi? – îl întrebau ei. Am văzut acolo, în pădure, un moşneag care cânta din fluier; şi toate vietăţile pădurii se adunaseră împrejurul lui şi jucau. Şi ce ai mai văzut? Jos, la malul apei, am văzut trei zâne care-şi despletiseră părul şi care şi-l pieptănau în oglinda apei… Dar, într-o zi, omul care povestea a auzit cu adevărat cântecul moşneagului, a văzut jocul vietăţilor pădurii şi, mai ales la vale, a întâlnit trei zâne care-şi jucau părul în oglinda apei. Şi, în seara aceea, când oamenii îi cerură să le spună ce văzuse, el le-a răspuns: „N-am văzut nimic!”. Dacă nu ţi se întâmplă acest lucru, la începutul demersului tău literar, totul e pierdut. „Frumuseţea va salva lumea”, spunea Dostoievski. Dar frumuseţea nu e ceea ce se vede, este ceea ce se află sub lumea care se vede. Frumuseţea e proiecţia propriului suflet. Un om urât, cu un suflet urât nu poate vedea, nu poate genera o lume frumoasă pentru cei din preajmă. Mă gândesc cu groază că un călău ajunge acasă seara şi frecându-şi mâinile, în faţa cinei, spune alor lui: Am avut o zi bună!"