marți, 18 iunie 2013

La plecarea Părintelui Iustin

Adrian Alui Gheorghe este scriitorul care l-a cunoscut cel mai bine pe răposatul preot arhimandrit Iustin Pârvu. A realizat nu mai puţin de cinci cărţi de interviuri cu el. Despre închisoarea lui politică, despre dogmă, despre creştinism, în general. Cele cinci volume vor apărea începând de luna viitoare într-o serie de opere complete. La moartea de zilele trecute a minunatului părinte, între Zilele Eminescu de la Botoşani, unde m-am întâlnit cu Adrian, şi manifestările literare de la Bistriţa Năsăud, unde se află astăzi, Alui Gheorghe a avut răgazul să treacă pe acasă pentru a scrie un poem şi a merge la căpătâiul stareţului Iustin pentru a-şi lua rămas bun de la el. Iată poemul.



La plecarea Părintelui Iustin


La plecarea Părintelui Iustin plîng oamenii şi se veselesc îngerii.
La plecare Părintelui Iustin se aprind candele în biserici, dar mai ales se aprind candele în suflete. Cine l-a cunoscut, măcar o singură dată, are o lumină de sprijin în lumea asta şi în lumea de dincolo.
A făcut din rugăciune o potecă pe care mulţi oameni care rătăceau şi-au găsit sens vieţii.
A fost închis de oameni, în închisori vremelnice, pentru a putea vorbi de libertate ca răspuns al dragostei lui Dumnezeu.
De asta, răspunsul Părintelui Iustin la orice încercare a vremurilor, a clipei, a vieţuirii între semeni a fost unul singur: Dacă iubeşti pe Dumnezeu, cu dragoste netulburată de interese, orice piatră care te loveşte se preschimbă în floare, în duh.
S-a bucurat de fiecare încercare a istoriei, a vieţii ca de un semn al dragostei şi cercetării Duhului Sfînt.
Nu a trăit ca părinţii din pustie, departe de oameni, ci s-a îngropat în oameni pentru a face din pustia vremurilor şi a istoriei un loc suportabil.
A trăit între oameni iubindu-i pînă la capăt.
Viaţa Părintelui Iustin poate fi adunată sub cîteva adevăruri verificate continuu de la întemeierea Bisericii lui Iisus Hristos:
Cîtă luciditate, atîta sfinţenie;
Cîtă sfinţenie, atîta putere;
Cîtă putere, atîta credinţă;
Cîtă credinţă, atîta omenie.


Adrian Alui Gheorghe

2 comentarii:

ștefan s. spunea...

Frumos, frumos poem!

Cred ca parintele Iustin a fost ultimul mare duhovnic al nostru.

Poetul Adrian Alui Gheorghe are o carte-interviu cu parintele Iustin Parvu, pe care am citit-o din scoarta in scoarta si pe nerasuflate.

Cu ce v-om umple golul lasat de acesti oameni plecati la Domnul?

Spor la scris si in toate!

Augustin spunea...

Adrian a publicat cinci carti-interviu cu parintele Iustin. Ele vor aparea intr-o a doua ediţie, în serie de opere complete la editura Mitropoliei Moldovei. Ţinem legătura şi poate vă fac rost de un pachet cu toate cele cinci direct de la Alui Gheorghe.