luni, 13 mai 2013

Un poet, un om minunat

Ieri, s-a stins la Timişoara, poetul Anghel Dumbrăveanu. M-am bucurat în tinereţea mea de prietenia lui protectoare. Era un om cald, cu un acut cult al prieteniei, bucurându-se că putea să ajute pe un scriitor sau altul. Să rămânem însă la poet, reproducând aici această

                                                                        Baladă

Vezi, Doamnă Tăcută, se-apropie seara,
Se face târziu în iluzii, vântul de toamnă
Lovește cu-amintiri uscate în geamuri.
Călătorim fără să știm ce ne-așteaptă,
Ne-nchidem mai mult în noi înșine, intrăm
Mai adânc în ținutul tăcerii de care ne temem.
Și vine vremea rememorării, vine un timp
Când atingem cu gândul lucrurile uitate,
Vine un duh care ne sperie anii cu noapte.
Vezi, Doamnă Tăcută, atâtea drumuri zadarnice
Se depuseră-n noi. Cineva nevăzut
Numără copacii uscați pe unde trecurăm,
Cineva numără stelele moarte și spaimele
Ce n-au fost prevăzute de nimeni.
Acum vine seara și suntem mai singuri
Decât în iubire. Pulpele-ți lungi au frăgezimi
Nebănuite de ceară. Mâinile tale sunt reci
Ca așteptarea neagră a lutului. Îți las
Ceea ce n-am putut lăsa niciodată:
Aceste chei ruginite cu care trebuia să deschid
Ziua unde-a locuit o fată cu privirile verzi.
Aud cum îmi crește în ochi culoarea pământului.
Mai departe plec singur.

3 comentarii:

Tudor Cicu spunea...

„Îți las
Ceea ce n-am putut lăsa niciodată:
Aceste chei ruginite cu care trebuia să deschid
Ziua unde-a locuit o fată cu privirile verzi.
...................................
Mai departe plec singur”.

P.S. Un poet, îşi lasă scris, în pulberea steleor de după el şi cele ce vor mai urma după el, astfel de versuri. Mi-l imaginez pe poetul Oltului, visând cu zăpada: „Ninge (cu flori de salcâm, acum)/tot aşa de împăcat/ca-n munţii mei de la Cozia”. Mi-a căzut, în mână, cândva, „Diligenţa de seară”. De atunci, am imaginea (pe care am scris-o) despre Liszt, rătăcind cu troica, prin zăpezi, prin ţinuturile Transilvaniei.

ioan vistea spunea...

Nu l-am cunoscut personal, dar i-am citit si apreciat poezia. In plus, avea o figura luminoasa ca o efigie de Apolo! Imi amintesc un vers memorabil al sau, citez din memorie: "Ce bine ar fi daca ne-am vedea macar la un secol o data!" Fapt care se va si intampla cumva chiar in secolul asta!

ștefan s. spunea...

Superba balada!

,,Mai departe plec singur".

Ne nastem si murim singuri, asa spunea cineva.

Cine sa-ti ajute...cand pleci singur la drum?