vineri, 24 mai 2013

Traian Băsescu, secretar general Na-ţi-o-ţie!

Aflatul în treabă la români! Se lansează zvonuri cum lansează copiii în bâlci baloane de săpun. Măcare cele lansate înainte de 1989 se adevereau, că erau lansate de profesionişti. Aşa mi-am descoperit eu după douăzeci de ani (nu de Alexandre Dumas!), la recitire, o notiţă din jurnalul pe 1978(!) în care spuneam: "Se zvoneşte în târg (Iaşi, n.m.) că viitorul preşedinte al României va fi primul nostru secretar" (Ion Iliescu, n.m.). S-a confirmat peste 11 ani.
Aşa umblă acum zvonul, public de data aceasta, că Traian Băsescu va fi viitorul secretar general NATO. Omul (ne)potrivit la locul (ne)potrivit! În sensul că ăia de la NATO aşa au ajuns să-şi pună secretar general pe unul dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră care a făcut la tinereţe bişniţă cu blugi, Kent şi whisky, iar la maturitate a ascuns o flotă comercială uriaşă, şi-a repartizat ilegal o casă, 20 de ani a făcut o ţară praf, bea la crâşmă cu Gigi Becali şi apoi se urcă la volan în văzul ţării, are protejată blondă ş.a.m.d.! Şi pe urmă, secretar general NATO dintr-o ţară care n-are flotilă aviatică, n-are flotă maritimă, în unităţile militare sunt buruienile cât brazii din Făgăraş, adică n-are armată!...
Atunci, întreb eu ca prostul, de ce nu Adrian Copilul Minune - ambasadorul României la UNESCO? Dar, Gigi Becali de ce n-ar fi judecătorul României la Consiliul Europei? Dar, Monica Tatoiu de ce n-ar fi reprezentanta României la Crucea Roşie sau Vadim Tudor ambasadorul pe viaţă al României la Tel Aviv?

Niciun comentariu: