joi, 23 mai 2013

Sfârşitul unei poveşti de dragoste de 115 ani

Astăzi, fiind Ziua Mondială a Broaştelor Ţestoase (cf. Wikipedia), nu pot să nu-mi amintesc o romantică şi până la urmă tristă poveste de dragoste (adevărată, pe deasupra!) dintre două broaşte ţestoase gigant. Bibi şi Poldi au trăit în armonie nu mai puţin de 115 ani prin diferite grădini zoologice. Ei bine, anul trecut, după un secol, un deceniu şi un lustru de convieţuit în armonie, şi-au descoperit nepotriviri de caracter, în sensul probabil că una are şi cealaltă nu. Au început să se muşte de carapace, nu mai erau tandre una cu alta, de o partidă de sex nici vorbă, iar cea mai puternică a alungat-o din cuşcă pe cealalaltă, a trimis-o la mama ei, cum ar veni. A trebuit ca îngrijitorii să le despartă şi să declare divorţul pe veci. Iar bietele animale nici n-au câştigat nimic din creşterea de audienţă a televiziunilor care au mediatizat povestea. Pentru că la broaştele ţestoase gigant nu e ca la vedetele din showbizul românesc, acestea divorţând nu după 115 ani, ci după 115 zile, împăcându-se după alte 115, din mediatizarea divorţului aducând la bugetul familiei sume consistente, că de privitori tv imbecilizaţi n-a dus niciodată lipsa tranziţia noastră. Ca să nu mai vorbim că, tot spre deosebire de broaştele ţestoase, vedetele noastre de carton lustruit divorţează tot din nepotrivire de caracter, dar în sensul că aşa ceva n-au niciunul, nici el, nici ea.

Niciun comentariu: