Timpul a fost inventat de
obiecte, pentru a-şi dobândi o ordine a existenţei, iar spaţiul de oameni,
pentru a se putea mişca.
*
Dacă n-ar exista timpul
viitor, oamenii s-ar sinucide în masă. Toate suferinţele, toate umilinţele,
mizeria şi teroarea omul le trăieşte uitându-se cu speranţă spre viitor.
Nădejdea într-o deschidere spre orizontul viitor îl ţine pe om. În contul
viitorului, omul amanetează multe: sănătate, tristeţe, iubire. Că de cele mai
multe ori nu merită, lucrul acesta omul îl află mult prea târziu.
*
Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii: „Creştinul e cel
care nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul
nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează”.
*
Eternul este mult mai lesne
de perceput decât efemerul. Pentru că eternul, fiind apanajul dumnezeirii, este
simplu; efemerul, omenesc fiind el, e complicat, sofisticat.
*
Nichita Stănescu: „Invenţia
timpului este o invenţie tipic umană: oamenii colaborează cu universul adăugându-i
timp”.
*
Nimic nu e pierdut atâta
timp cât clipa ce vine este deja clipa ce-a trecut. Este o dramă când începi să
uiţi acest lucru. Este sfârşitul când clipa ce vine devine clipa ce este.
*
Moartea timpului în Oglinzi-le lui Petru Creţia: „Privind
atent am putea să vedem cum în oglinzi, clipă de clipă, clipa devine trecut ţi
trecutul ei nefiinţă”
*
Să aşterni pe hârtie un
aforism cu responsabilitatea cu care l-ai incrusta în piatră, ca primii oameni
inteligenţi. Dacă nu merită efortul să-l încrustezi literă cu literă, atunci nu
merită nici să-l scrii.
*
Sunt prea sărac pentru a
nu-mi permite să fiu risipitor: cu banii, cu timpul, cu viaţa.
*
În drumul lui spre mâine,
gândul meu – ca un glonţ atotpătrunzător – străbate o pajişte cu blânde oi
păscând, o stradă pietruită pe vremea lui Neagoe Basarab, un zid de cărămidă
roşie, un raft de bibliotecă, un vers genial de Rilke, dar şi buclele roşcate
ale unei femei de treizeci de ani, precum şi gândul ei spre mâine, gând jucăuş
care – ca un glonţ atotpătrunzător – străbate o pajişte verde, o stradă
pietruită, un zid de cărămidă roşie, o bibliotecă…
Un comentariu:
Daca Steinhard ar fi deacord ca se se refera la Crestin ca om cumsecade,om bun ,
Nichita Stanescu ar spune in acest caz cu siguranta ca e vorba de adeptul crestinismului . Adica sensul alalalt
Ce ar fi raspuns Nichita la intrebarea :
mai este crestinul acelasi lucru cu omul cumsecade ?
Nu stim ce ar fi raspuns.
----------------------
creștinízm n. (d. creștin). Religiunea creștinească. – Creștinizmu e religiunea luĭ Hristos și a început din Iudeĭa, de unde, îndată după moartea luĭ Hristos, apostoliĭ aŭ răspîndit-o în toată lumea. Sfîntu Petru fu primu episcop al Romeĭ, dar fundatoru [!] cel maĭ activ al bisericiĭ creștineștĭ fu, de sigur [!], sfîntu Paul, care propagă în Grecia și Italia noŭa învățătură. Răpedea [!] dezvoltare a creștinizmuluĭ se datorește 1) nevoiĭ pe care o simțeaŭ ceĭ de jos de o religiune mîngîĭetoare și dătătoare de speranță, 2) caracteruluĭ luĭ universal, pe cînd cele-lalte religiunĭ eraŭ locale. 3) neputințeĭ păgînizmuluĭ de a opri stricăcĭunea întregiĭ lumĭ. La început persecutat de Romanĭ (de la Nerone pînă la Dioclețian) din pricină că avea ceva din intoleranța și excluzivizmu [!] judaic, ajunse religiunea statuluĭ roman supt [!] Constantin, care, la 325, convocă conciliu [!] de la Nicea, după ce, la 313, proclamase principiu toleranțeĭ religioase (edictu din Milan). La 858 Fotiŭ, episcopu Constantinopoluluĭ, se despărți de episcopu Romeĭ. Ast-fel, creștiniĭ romanĭ se despărțiră de ceĭ greceștĭ și se numiră catolicĭ, alțiĭ ortodocșĭ. Altă sectă creștinească e arianizmu [!], predicat pe la 318 de Ariŭ și care a avut mare răspîndire în evu mediŭ. De această sectă țin Armeniĭ. Alțĭ sectarĭ aŭ maĭ fost iconoclaștiĭ, Valdejiĭ și Albigejiĭ, ĭar pintre [!] ereziarhĭ îs celebri Wiclef, Ieronim din Praga și Ion Huss. În sfîrșit, în sec. 16 apăru reforma luĭ Luther, care nu recunoaște altă autoritate de cît a Bibliiĭ. La Românĭ, originea creștinizmuluĭ e romană, după cum se vede din cuvintele: creștin, cruce, biserică, altar, tîmplă ș. a. Biserica de care țin Româniĭ acum e cea grecească, afară de o mică parte de Ardelenĭ, care la 1697, recunoscură autoritatea Romeĭ, ceĭa ce e în interesu patriiĭ, și așa ar trebui să facă toțĭ Româniĭ, condușĭ de maĭ-mariĭ bisericiĭ ortodoxe!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner
Trimiteți un comentariu