Săracul risipitor / apoftegme despre timp

         Timpul a fost inventat de obiecte, pentru a-şi dobândi o ordine a existenţei, iar spaţiul de oameni, pentru a se putea mişca.

                                                           *

         Dacă n-ar exista timpul viitor, oamenii s-ar sinucide în masă. Toate suferinţele, toate umilinţele, mizeria şi teroarea omul le trăieşte uitându-se cu speranţă spre viitor. Nădejdea într-o deschidere spre orizontul viitor îl ţine pe om. În contul viitorului, omul amanetează multe: sănătate, tristeţe, iubire. Că de cele mai multe ori nu merită, lucrul acesta omul îl află mult prea târziu.

                                                           *

         Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii: „Creştinul e cel care nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează”.

                                                           *

         Eternul este mult mai lesne de perceput decât efemerul. Pentru că eternul, fiind apanajul dumnezeirii, este simplu; efemerul, omenesc fiind el, e complicat, sofisticat.

                                                           *

         Nichita Stănescu: „Invenţia timpului este o invenţie tipic umană: oamenii colaborează cu universul adăugându-i timp”.

                                                           *

         Nimic nu e pierdut atâta timp cât clipa ce vine este deja clipa ce-a trecut. Este o dramă când începi să uiţi acest lucru. Este sfârşitul când clipa ce vine devine clipa ce este.

                                                           *

         Moartea timpului în Oglinzi-le lui Petru Creţia: „Privind atent am putea să vedem cum în oglinzi, clipă de clipă, clipa devine trecut ţi trecutul ei nefiinţă”

                                                           *

         Să aşterni pe hârtie un aforism cu responsabilitatea cu care l-ai incrusta în piatră, ca primii oameni inteligenţi. Dacă nu merită efortul să-l încrustezi literă cu literă, atunci nu merită nici să-l scrii.

                                                           *

         Sunt prea sărac pentru a nu-mi permite să fiu risipitor: cu banii, cu timpul, cu viaţa.

                                                           *

         În drumul lui spre mâine, gândul meu – ca un glonţ atotpătrunzător – străbate o pajişte cu blânde oi păscând, o stradă pietruită pe vremea lui Neagoe Basarab, un zid de cărămidă roşie, un raft de bibliotecă, un vers genial de Rilke, dar şi buclele roşcate ale unei femei de treizeci de ani, precum şi gândul ei spre mâine, gând jucăuş care – ca un glonţ atotpătrunzător – străbate o pajişte verde, o stradă pietruită, un zid de cărămidă roşie, o bibliotecă…