joi, 9 mai 2013

Nebunul, piatra şi balta

Un nebun aruncă o piatră în baltă... Ei, dar asta e cam de multişor poveste. De zece ani nebunul tot arunca pietre în baltă şi tara tot încearcă să le scoată. Nebunul este unul Traian Băsescu. Iar a cuvântat, iar a aruncat piatra în baltă. Iar nu poţi să nu-i dai peste mână, peste gură.

Cică, un preşedinte nu trebuie să facă să se aştearnă liniştea, că în linişte se fură şi se corupe. O nerozie. L-a văzut cineva la televizor vreodată pe preşedintele Germaniei (indiferent de numele lui şi de perioada în care şi-a exercitat mandatul) tunând şi fulgerând împotriva hoţilor şi corupţilor? Cine fură în linişte, tot în linişte îl taxează fiscul, iar justiţia cu toată liniştea îl trimite la închisoare...

Alta: "Nu există alternativă la austeritate!" L-am citat pe iresponsabil. Să câştigi de două ori preşedinţia României promiţând prosperitate, ca apoi să spui că numai austeritatea salvează ţara înseamnă să fii ticălos. Ca să nu mai vorbim de prostie şi incompetenţă cât cuprinde. Păi, cu tăierea salariilor şi pensiilor poate guverna şi prostul satului Făcăleţi din vârful muntelui. Politicienii trebuie să guverneze cu idei economice şi politice şi sociale care să aducă prosperitate. Şi asta nu doar pentru ei. Cum ştiu să devină ei prosperi, trebuie să ştie şi cum poate deveni populaţia prosperă. Altfel, oamenii vor muri ca măgarul ţiganului.

4 comentarii:

I.V. Tallin spunea...

Frustrati, cu nodul revoltei si nedreptatii in gat, nu ne-a ramas, Augustin, decat sa ne lamentam ca Europa la varf, ticalosita deplin si "canalizata" complet tine sub aripa-i de closca un ticalos si-o canalie ca si ea. Restul e indignare de-a surda, timp si cer al gurii coclit,metastaza a raului, icter!

Augustin spunea...

Din păcate aşa e. Am tot zis că nu voi mai comenta mojiciile şi nemerniciile individului, dar parcă poţi?! Prea te calcă pe nervi.

Tudor Cicu spunea...

Domnule Augustin: în ultima vreme, vă citesc în paralel cu blogul amicului Marin Ifrim (poetul buzoian) şi am impresia că scrieţi la două mâini, ori poporul ăsta gândeşte la fel? Iată, din M.I. "...Vor să ne închidă gura. Istoria se repetă de mii de ani. Nu există puşcărie câtă prostie la astfel de gonaci ai UE. Nu există să existe. La o adică, de n-om mai avea încotro, ne vor scrie pamfletele în limba maghiară. Să fie bulangii ăştia (Marin vorbea despre cei trei din fruntea USL - n.m.), „ Cei trei Crai de la Răsărit” ? Nu-mi vine să cred că există miriapozi politici mai căţărători decât ei. Boc şi Băsescu încep să fie regretaţi din motive mioritice. Primul nu a ratat şansa de a fi mai prost decât Ponta, iar marinelul catastrofist s-ar putea să nu fie lăsat la vatră din cauza brutarilor UE. Se zice, la mişto, la nivel de „funcţii înalte”, că Ponta şi Băsescu se urăsc de moarte. Declaraţiile lor sunt admirabile semantic. Una spun aici, în această gubernie occidentală, şi alta e cotită pe la curţile europene. Deocamdată, după vorbă şi după port, cei doi sunt bucă-n bucă. Cu un pic de alifie totul se va rezolva. Doar pentru liniştea lor…"
Nu cumva, suntem un popor de siamezi?

Augustin spunea...

Vai de capul nostru! Dar ni se ia şi dreptul de a fi originali. Sigur că vedem cu toţii lucrurile la fel, pentru că aşa sunt. Parcă trebuie să ne mai uităm la televizor să ne spună nouă marii analişti cum stă treaba? Îmi place pamfletul lui Marin Ifrim. Mi-e şi ciudă că trebuie să scriem pamflet politic, când ar trebui să ne ocupăm de draga de literatură...