Ciorbă de miel marca DAD

Blogul ăsta a fost conceput acum câţiva ani ca un şantier literar. Când voi avea timp, voi publica o carte cu 101 tablete de aici selectate din cele 934 publicate până acum. Dar de ce n-aş scrie din altă secţiune a blogului şi o carte din bucatele gătite de mine.

Astăzi de pildă, la trei săptămâni după Paşti, am gătit o ciorbă de miel. Ciorba de miel o fac totdeauna numai din gâtul animalului, puţin peste un kilogram. Îl tai în vreo cinci bucăţi pe care le pun la fiert cu sare zgrunţuroasă. După ce dă în clocot vreo 15 minute, arunc zeama. (Arunc, e un mod de a spune, pentru că o pun deoparte pentru câini, să se bucure şi ei de o supă de miel). Spăl bucăţile de carne încă o dată şi le pun din nou la fiert împreună cu două rămurele, una de leuştean şi alta de tarhon (pe care le arunc după ce şi-au lăsat acolo aromele).
În altă oală, pun la călit o ceapă mare, un morcov mare, un păstârnac mare. Pe care, după ce sorb o gură de ţuică din ceaşca de lângă fundul de lemn, le sting treptat cu supa fierbinte din oală cu carne. Nu toată o dată, treptat. După primele polonice de supă turnată peste zarzavat, pun condimentele: piper măcinat, cimbru, mărar. După ce transfer toată zeama din oala cu carne în cealaltă, transfer şi carnea şi le las la fiert vreo douăzeci de minute. Timp în care mai sorb nişte ţuică din ceaşcă. Pun apoi o mână de orez, nu mai mult, că nu fac pilaf.
Într-o cană de metal fierb borşul pe care-l pun în oală când carnea de miel dă semne c-ar vrea să se desprindă de pe os. Dreg totul cu două gălbenuşuri de ou bătute, în care în prealabil am tocat un fir de usturoi verde, mărunt-mărunt. Verdeaţă nu pun în oală, nici măcar după ce-am luat-o de pe foc. Pun direct în farfurie o lingură de mărar şi pătrunjel tocate tot mărunt. După ce gust ciorba şi văd ce-i mai lipseşte, mai beau o gură de ţuică din ceaşcă.