Dimineaţa de Paşti din copilărie. Îmi amintesc frânturi, întâmplări, sentimente. Îmi aduc aminte cum ne strângeam puştii la o răscruce din sat şi ne lăudam cu ce am fost înnoiţi. Niciodată nu reuşeau ai noştri să ne cumpere ţoale din cap până-n picioare. Într-un an aveam o şepcuţă nouă, în alt an o pereche de tenişi chinezeşti, de un Paşti mi-a făcut un croitor un costumaş verde dintr-un vechi raglan al tatei de mă porecleau cei tineri pădurarul, iar cei mai în vârstă legionarul... Îmi mai amintesc cum o dată am lăsat familia fără ouă roşii, că le-am pierdut pe toate la un concurs de ciocnit "pe luate"; mi le-a spart un găligan pe toate cu un ou de lemn. Dar astea sunt neînsemnate amintiri.
Ce mi-a rămas profund întipărit este faptul că la trezirea din somn, mai târziu, că veneam în zori de la slujba de Înviere, găseam o brazdă de iarbă verde, proaspătă, pusă pe pragul uşii de la intrare. Şi acum, în sate din Podişul Mehedinţi se pune în dimineaţa de Paşti o brazdă de iarbă pe pragul casei. Pentru mine brazda aceasta de iarbă verde a ajuns să însemne Învierea Domnului şi învierea naturii totodată. Bucuria copilăriei mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu