joi, 25 aprilie 2013

Nobelul şi soarta semenilor

Nu l-am iubit niciodată pe Alex Ştefănescu pentru că nu-mi place genul lui de umor, pentru că se repetă şi pentru că face o critică literară prea ...populară. Trebuie să recunosc însă că este un bun cititor, iar câteodată ştie să pună punctul pe i, cum o face acum într-un interviu din "Adevărul" Iată ce spune, printre altele:


"Cel mai bun scriitor român, în prezent, este Mircea Cărtărescu, dar el este un neoromantic, un vizionar şi un spirit ludic, dezinteresat de problemele semenilor. Am scris despre Cărtărescu un articol entuziast, când a apărut primul volum din „Orbitor“ (n.r.-„Aripa stângă“, 1996). Din păcate, în referirile lui la societate, Cărtărescu este pueril. Eminescu era matur la 20 de ani, când pregătea sărbătorirea de la Putna, Cărtărescu este un adolescent la 50 de ani. Volumul al doilea din „Orbitor“ (n.r. – „Corpul“, 2002) seamănă cu cel dintâi, dar este ceva mai puţin valoros. Însă al treilea volum (n.r. – „Aripa dreaptă“, 2007), cu stângace referiri la comunism, poate fi considerat un eşec. Am şi scris că opera lui Mircea Cărtărescu seamănă cu un superb portocal înflorit care are rădăcinile înghesuite într-o găleată de plastic. Eu nu i-aş da totuşi Premiul Nobel lui Cărtărescu pentru că rămâne insensibil la suferinţa oamenilor".

Despre asta e vorba. Dacă citim alocuţiunile laureaţilor Nobel pentru literatură de la Stockholm, vedem că ei se referă la problemele mari ale planetei, ale omenirii. Or, parcă-l văd pe Cărtărescu spunând academicienilor suedezi cum nu se mai poate trăi în satul România împreună cu antibăsiştii nenorociţi care au distrus ţara.
Cel mai bun scriitor român, în prezent, este Mircea Cărtărescu, dar el este un neoromantic, un vizionar şi un spirit ludic, dezinteresat de problemele semenilor. Am scris despre Cărtărescu un articol entuziast, când a apărut primul volum din „Orbitor“ (n.r.-„Aripa stângă“, 1996). Din păcate, în referirile lui la societate, Cărtărescu este pueril. Eminescu era matur la 20 de ani, când pregătea sărbătorirea de la Putna, Cărtărescu este un adolescent la 50 de ani. Volumul al doilea din „Orbitor“ (n.r. – „Corpul“, 2002) seamănă cu cel dintâi, dar este ceva mai puţin valoros. Însă al treilea volum (n.r. – „Aripa dreaptă“, 2007), cu stângace referiri la comunism, poate fi considerat un eşec. Am şi scris că opera lui Mircea Cărtărescu seamănă cu un superb portocal înflorit care are rădăcinile înghesuite într-o găleată de plastic. Eu nu i-aş da totuşi Premiul Nobel lui Cărtărescu pentru că rămâne insensibil la suferinţa oamenilor.

Citeste mai mult: adev.ro/mlpyua

5 comentarii:

V.I. Leana spunea...

Da, acuitatea si justetea observatiei il poate spala pe Alex Stefanescu de multe pacate.Nu insa si de pacatul oportunismului,de anomia masurii si judecatii estetice atunci cand, din spirit de gasca, face, de pilda, apologia unei carti imunde(M.Galatanu- "O noapte cu patria")

Augustin spunea...

@ V.I.L. Da, şi nu doar aceasta. De multe ori prezintă entuziast o carte care poate sta valoric lângă alta desfiinţată.

@Domnule I. Lazu, vă prezint scuze. De distrat ce sunt v-am şters comentariul, deşi era corect şi argumentat.

Ion Lazu spunea...

Se pare că au şi comentariile pe blogurile prietenilor... soarta lor. Eu am ales o formulă de blog în care nu decid asupra postărilor celorlalţi comentatori.
Din întâmplare, nu am păstrat textul. Aşa a fost să fie. Nicio pierdere pentru Naţiune.
Nu-l postaţi nici pe acesta...
Ahoe! I.L.

Augustin spunea...

Am avut iniţial şi eu formula în care se publicau instantaneu toate comentariile. Venind însă dintr-o vacanţă de o săptămână unde nu avusesem acces la internet m-am trezit cu câteva zeci de comentarii în care eram acuzat din câteva direcţii de toate relele lumii, mai puţin de asasinarea lui John F. Kennedy. Iar acuzele anonime şi absurde erau comentate la rândul lor de alţi neştiutori-răuvoitori cu imaginaţia bogată... În timp ce eu mă prăjeam la soare pe malul Mării Negre! M-am lecuit.
Dle Lazu, încă o dată, scuze!

Ion Lazu spunea...

La relectură, interviul cu Daniel Corbu mi se relevă drept unul dintre cele mai consistente texte de acest gen din literatura noastră. Se apropie de perfecţiune. Nu folosesc vorbe mari, e chiar ceea ce am simţit parcurgând acest text realmente performant. Prea rar se întâmplă ca intervievatul carpatin să nu-şi dea în petec, bătând câmpii, să nu se exhibe pre sine - ci să răspundă cu maximă precizie întrebărilor, mai ales pe o temă atât de... alunecoasă. Felicitări ambilor combatanţi. I.Lazu