Acord final
Voi muri şi
nu voi şti absolut nimic despre moartea mea,
Aşa cum
despre naşterea mea nu ştiu absolut nimic,
Am deschis ochii
am plâns şi am râs şi am plâns
Îi voi închide
şi nu voi avea ce să zic.
Şi
totuşi moartea nu este un lucru real,
Mar real decât
naşterea, poate,
Simt sufletul
ridicându-se-ncet ca pe-o culme
Peste golul în
care va-ncepe să-noate.
Calcă pe
trepte de aer tot mai rare,
E din ce în ce
mai departe de trup,
Aud încheieturile
scărilor cum trosnesc
Dar nu mă
mai tem că se rup.
Cât se mai poate
cădea din această vale
În care nimeni nu
mai poate trăi altfel
Decât anume
pentru trupul său
Şi nici
măcar pentru el?
Un comentariu:
"Şi totuşi moartea nu este un lucru real" - e doar remarca unui poet în confruntare cu viaţa. În realitate, eu unul, cred că moartea este îngrozitoare. Pe vremea studenţiei, îi remarcasem, poetei Ileana Mălăncioiu, un poem publicat în "Luceafărul", intitulat: IARNA. "Căci se lasă ochiul moartei către ochiul tău iubite", asociat peste "ochiul tău de rege singur". După 1970 am remarcat-o, ca una dintre cele mai distinse voci lirice feminine. După revoluţie, am auzit de cartea dumneaei "A vorbi în pustiu" - o mare profeţie nici că ar fi fost de conceput pe când îşi publica volumul.. I-am căutat prin biblioteci "Recursul la memorie" (convorbiri cu Daniel Cristea Enache, dar nu l-qam găsit). Mă bucur pentru poeta Ileana Mălăncioiu, aflând ştirea despre "Academie", postată aici, de Augustin Doman. Dumnezeu nu ne pune la nesfârşit mâna în cap, nu? Trebuia să vină şi această zi. Respectele mele!
Trimiteți un comentariu