luni, 25 februarie 2013

Unde se duc miliardele de dolari când se pierd?

O ştire economică ne anunţă că doar săptămâna trecută cei mai bogaţi oameni din lume au pierdut 21,9 miliarde de dolari. Unde s-or fi dus banii ăştia? Dacă se împărţeau la locuitorii planetei, acum aveam şi eu şapte dolari cu care-mi puteam cumpăra un litru şi jumătate de benzină sau un bax de apă minerală. Cum nu s-au împărţit astfel, niciodată n-am să-i invidiez pe miliardarii americani şi arabi şi niciodată n-am să-i blestem să-şi piardă banii.

11 comentarii:

Tudor Cicu spunea...

O, cât am râs...
(parodie după poemul cu acelaşi titlu de Mihai Beniuc)
de Tudor Cicu

O, cât am râs... dar te duceai, duceai
Am plâns şi când îmi beam, mult indicatul ceai
Şi ne-am adus aminte şi de ţară
În timp ce şura mea de paie lua foc
De n-o stingeau, cu parpur de mătasă
Toţi pompierii vorbei, la un loc...
Simţeai şi tu când îţi spuneam că focul
Prin vântul serii ce-ţi răsfira tot părul,
A noastră despărţire – le făcuse jocul
Acelor, ce minciuna, pare? Adevărul.

O apă ne desparte, cât un ocean infam
Zadarnic, Doamne – brazdă mai trăgeam
Şi, rimele-n poeme, au doar zgură
De-ncerc a te striga când tu mă strigi
Din rai ori iad? Prin codrii cu ferigi.

Şi, totuşi... cât am râs! Când te duceai
Sub zvonul care te-amăgea, din iad în rai.

Un puşti spunea...



Un puşti pe stradă:
- Mamaie, matale eşti curvă?
- Nesimţitule. pe cine faci tu mamaie?

Doua babe spunea...



Doua babe stau pe o bancă în faţa blocului . Trece o vecină pe lângă ele şi una exclamă cu invidie: - O vezi p-asta? Stii ce noroc a dat peste ea? Are soţ, amant şi a fost şi violată ieri seară!

In antichitate spunea...



In antichitate grecii au distrus Troia , Persia , Egiptul, Siria, Fenicia, Babilonul...
A venit si randul Uniunii Europene.

Popa130 spunea...



Fiule;

Miliardele se duc la Fiintele Luminate.

Augustin spunea...

@Tudor Cicu. Frmuoasa parodia, deşi ultimele versuri numai parodice nu sunt, ba sunt grave de/a dreptul:"Şi, totuşi... cât am râs! Când te duceai
Sub zvonul care te-amăgea, din iad în rai".

Augustin spunea...

@Popa 130.
Am înţeles, părinte, am citit şi chiar mă sperii. O fi ea teorie conspiraţionistă, dar ceva-ceva tot e adevărat de acolo. Nu-şi dă demisia un papă doar că adie vântul mai mult decât ar trebui...

Virgil spunea...

Când băncile spun că, au pierdut bani, trebuie să se înţeleagă că,faţă de anul anterior nu au avut acelaşi procent de beneficii.
În cheia aceasta trebuie citită văicăreala lor.
Încep să mă înduioşez!

Augustin spunea...

Corect!

Virgil spunea...

Domnule Doman,cu ceva ani în urmă am cumpărat de la un anticar stradal, volumul Cetatea scrisă de Ismail Kadare. După ce am plătit cartea am deschis-o la întâmplare şi brusc inima mea a început să tropăie:ochii mei vedeau o bancnotă
de 500 de euro. Am închis cartea şi am ridicat ochii în sus. Tangeţial am trecut şi peste chipul vânzătorului care nu observase nimic. Am început să-mi fac planuri cu o viteză fulgerătoare: următoarea rată la bancă,o pereche de pantofi, o masă oferită la prieteni, o nouă imprimantă, să-mi cumpăr Istoria... lui N.Manolescu şi câte şi mai câte planuri nerealizabile până la acel moment.
Apoi, am zis că nu-i drept, banii aceştia erau a sordidului vânzător de cărţi şi în sinea mea m-am bucurat că,fac o faptă demnă de un poet.
A doua oară când am deschis cartea, din întâmplare în acelaşi loc, m-am uitat cu atenţie la bancnotă şi am văzut că nu-i originală: era un simplu semn de carte.
Vă îmaginaţi cât de mult am pierdut eu şi anticarul stradal?

Augustin spunea...

Am citit şi eu cu plăcere cartea. Face mai mult de 500 de euro!