În "Maestrul şi Maragareta", ecranizarea din 2005 a romanului omnonim al lui Bulgakov, există printre atâtea altele, o scenă memorabilă. Iisus - din romanul despre Pilat al Maestrului - este adus în faţa procuratorului, care-l întreabă de pe tronul lui de guvernator dacă este adevărat că a creat dezordine în Ierusalim şi dacă îndeamnă la nesupunere faţă de legi. "Nu, om bun!..." îi răspunde Mântuitorul. Om bun! se burzuluieşte procuratorul Pilat. Îl cheamă pe gardianul lui, o namilă cu faţa bombardată din cine ştie ce lupte, un monstru, şi-i spune să ia pe împricinat, să-l ducă în curtea din spate şi să-l înveţe cum să se adreseze guvernatorului. După ce-l biciueşte bine, gardianul pe nume Moartea şobolanilor îi spune lui Iisus că lui Pilat trebuie să i se adreseze doar cu "Hegemon", lucru pe care Mântuitorul îl şi face.
Dar la anchetă, Iisus - vorbind de unul sau de altul, le spune mereu "oameni buni". Chestie care-l exasperează pe Pilat care-l întreabă: "Pentru tine, toţi oamenii sunt buni" "Da!", răspunde cel deja condamnat. "Şi Moartea şobolanilor care te-a biciuit acum câteva minute?" mai întreabă procuratorul. Iisus întoarce capul spre monstrul cu biciul şi, după ce-l priveşte cu milă, răspunde: "Da, şi el. Este nefericit, dar este om bun!"
Mi-am adus aminte de acest episod zilele trecute când un procuror al literaturii române m-a atacat în lumea internauţilor, pe facebook, unde eu nu am cont. A făcut-o şi astă vară, cu o zi înainte de a pleca eu în vacanţă, a mai făcut-o pe toamnă şi o face şi acum, de Crăciun, pe ideea că trebuie să-i stricăm lui Doman şi sejurul la mare, şi sărbătorile de Crăciun. Sunt consolat că mă atacă la pachet cu nişte remarcabili scriitori morţi cărora le dă lecţii de etică. Bieţii de ei! Pe unul îl acuză că s-a lăsat cenzurat şi nu şi-a trimis în anii '80, din satul lui pierdut în Munţii Neamţului, poeziile la Europa Liberă şi manuscrisul cărţii la vreo editură germană!... Ca şi cum el şi-ar fi trimis manuscrisele la Munchen şi nu şi le-a publicat în România anilor '90!Pe mine mă întreabă prietenii pe e-mail de ce mă atacă procurorul din satul de câmpie şi de ce nu reacţionez. Ei bine, eu cred despre procurorul literaturii române că este, ca şi Moartea şobolanilor, un om bun. E nefericit, dar e un om bun.
4 comentarii:
Preluare de la Horatiu Malaiele :
" din dragoste pentru ...
[... pentru unii si pentru altii]
:
plecati de-aici, plecati de-aici"
http://www.youtube.com/watch?v=32eoQ43ibJY
caricatura de la Valeriu Ioanitoi :
" TRAIASCA
GUVERNUL
CA
POPORUL "
D-le Doman: Am citit şi eu romanul lui Bulgakov, cândva. Mi-aduc aminte scena cu „omul bun” (clasat de Iisus) dar care îl îndoise în bătaie. Bulgakov, în cap. II, dă de înţeles, că o „discuţie” aşezată şi, din start, în favoarea Judecătorului, poate fi „înţeleasă”, numai aşa, de cel judecat, ori de nu, pentru toţi există o Moarte-a-Şobolanilor. Pe mine, personal, m-a înfuriat altă scenă. O redau cititorilor dvs: „Aşadar, după tine, Marcus Moartea-Şobolanilor, un ucigaş rece şi împătimit, indivizii care, după câte văd... te-au snopit în bătaie pentru predicile tale ... etc... toţi aceştia sunt oameni buni? „-Da, sună răspunsul.” „-Şi crezi că va veni împărăţia adevărului?” „-Va veni, hegemon!”, veni răspunsul din partea lui Iisus. „-Nu va veni niciodată! răcni brusc Pilat, cu un glas atât de înfricoşător, încât Yeshua se dădu îndărăt”. Oare Bulgakov, prevăzuse, încă de pe atunci, că astăzi, noi, ne vom amăgi cu profeţia Mântuitorului nostru? Îşi bătea el, autorul acestui magnific roman, joc, de omenirea ce jurase credinţă şi rezolvare a JUDECĂŢII supreme, omului de rând? De aceea îmi vine să spun: Dă-o în mioriţa ei de „forţă aspră, cu un realism tenace al romanului” – cum scria Matei Călinescu unul din punctele de plecare al Franciscăi, ibovnica blondă de la Cetăţuie! Am dreptate? Hai c-am pus-o de-un nou comentariu între timp. Ne apucă Paştele şi noi nu mai isprăvim cu vopsitul ouălelor din portocaliu în roşu... şi iar portocaliu, spre satisfacţia celor de dinapoia lui Pilat cel din vechime. Hai să n-o mai dăm ca alde Tomozei şi alţi ridicători de mâini/ ce îl ponegreau cât a trăit, foarte lăudându-se cu El/după ce n-a mai fost... Eu, de pe vapor, am zis cândva, o Parimie ţărănească/despre căţeaua care ridică la câinele ei coada” (Ion Gheorghe). N-aţi auzit de unul „greu de ucis”? La referendum i-am îndemnat pe toţi, să cânte: de acasă, de la ferestre, direct de pe stradă, cu piept de macovea-s(t)olo: „Cinşpe inşi pe lada lui/Io-ho-ho!/ Lada căpitanului. Io-ho-ho!” – cântecul lor de adio, până ce Moise vă va trece marea”. Pilat, cel din „Maestrul şi Margareta” îmi spune (cifrat), că m-am înşelat. D-le Doman: trebuie să fim foarte atenţi! „Totul are un sfârşit”, încheie Bulgakov acest roman. Al cui sfârşit? Aceasta e întrebarea!
Multumesc pentru comentariu. Recunosc că, pentru demonstraţia mea punctuală, nu m-am învrednicit să mă deplasez trei metri până la raft, ci am luat varianta mură-n gură din film.
Sigur că Bulgakov trebuie recitit şi descifrat, că doar scria şi el în nişte ani... (Auto)cenzura era ca un scut împotriva pieirii imediate, ca-ntr-un război pe vremea lui Iisus.
Trimiteți un comentariu