Se ştie, Miron Radu Paraschivescu spunea, mai bine zis îi spunea debutantului Marin Preda că prozatorul trebuie să aibă oase tari, să reziste pe scaun ore întregi.
Ei bine, după oase, cel mai tare animal este câinele. Un - cum să zic - un animal de om de pe strada principală de la intrarea în Curtea de Argeş a gonit câinele în drum cu un băţ. Iar câinele a sărit exact în faţa maşinii mele, a făcut un arc peste capotă, era să-mi lovească parbrizul, dar a trecut dincolo de şosea. Prietenul meu Gică Petricu, aflat pe scaunul din dreapta, era preocupat de bara ruptă, de radiatorul dislocat, de toate cele fărâmiţate pe dedesubt. Eu dădeam deja lacrimi de mila câinelui şi mi-au trecut prin faţa ochilor toţi cîinii morţi pe şosea şi toate înjurăturile pe care le-am adresat în gând criminalilor de şoferi. Dar, prietenul meu m-a potolit: "Stai liniştit, uite pe unde e câinele!" Ei bine, câinele traversase o grădină aflată în pantă şi alerga pe câmp, speriat. Ce uşurare! Maşina e la reparat, iar câinele e bine. Doamne ajută!
Concluzia e că maidanezul are oase tari, de adevărat prozator, vorba lui Miron Radu Paraschivescu.
Un comentariu:
La calu’ bălan
(parodie după poezia cu acelaşi titlu, de Miron Radu Paraschivescu)
de Tudor Cicu
A fost odată într-o şatră
Înger puţin, un drac de fată
De-aducea a piţipoancă
Zgâtia de vagaboantă.
Refren: (ce se cântă după fiecare strofă)
La calu’ bălan, la calu’ bălan
Să curgă vinul
Aş sta şi-un an, aş sta şi-un an
Să facem plinul.
Dar crai parşiv din ţigănie
Cu chip smolit, sprâncene mari
Ce-avea-n carâmbi, cuţite-o mie!
Fură gagica, pe biştari.
Ah, calul meu bălan odată
Când îi voi da să lingă jar
Copita arc – cât o lopată
Borţos lăsa, cel argintar.
Şi şatra a murit de plâns
Cu puradeii ciliboiul
Dar nu m-am dat nici mort învins
Să-mi giugiulească, na, bărzoiul!
Trimiteți un comentariu