duminică, 9 septembrie 2012

Girafa blondă cuvântează

Între cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale există o girafă blondă, mai tânără şi cu un cap şi jumătate peste toţi ceilalţi (a nu se discuta gusturile marinarilor!). Tipa asta proastă era acuzată acum două săptămâni de plagiat, postând pe blogul ei personal poezii şi aforisme şi alte minunăţii, fără să indice sursa. M-am luat cu treburile şi n-am apucat să scriu că girafa nu este plagiatoare, ea e o neroadă doar, care, în loc de oracolele adolescentelor din anii '60-70, are un blog şi în care trece scrie tot ce i se semnalează ei că ar fi cool. O proastă şi atât, mi-am zis, nedumerit totuşi cum a ajuns oaia asta, lama sau girafa, judecătoare la CCR.
Ei bine, eu credeam că vaca, mă rog, girafa, s-a mulţumit să-i dea votul marinarului, în semn de recunoştinţă că a pus o proastă ca ea judecătoare la CCR. Ei bine, nu! Neroada face şi exces de zel. În ideea că dacă referendumul a eşuat, ea este de părere, exprimată public, că Parlamentul trebuie dizolvat. Hm! Dar de ce n-ar trebui spulberaţi cei 7,4 milioane de români? Ei, vaca! Încerc să-mi închipui cum ar fi să fie România o insulă pustie cu doi supravieţuitori: un marinar eşuat şi o girafă blondă. Sex sălbatic două zile, apoi o plictiseală sinucigaşă timp de un mileniu.
Are şi un nume frumos putoarea: Iulia!

7 comentarii:

EBA spunea...



oh - oh , rinocer cu inchipuiri ascunse ce sunteti ! ;
" sex salbatic doua zile " .
Ha.
Apoi plictiseala, ca nu mai vrea girafa ?

Potentialule ,
Grijuliu cu binele patriei ,
ce sunteti ;
pe cand nici puterea nici opozitia nu se omoara cu asa ceva.

Pai cam ce credeti ca vrea poporul ?
Miere sau sex ?

Si albina face sex .
S-ar putea ca si curvele sa faca miere intr-o buna zi.

De ce face albina miere?
Pentru ca are regina,
ca daca ar fi avut presedinte facea un ... cacat!
[ asta am citit-o undeva]

Iulica poate este o regina in devenire.
Ea nu face miere dar stim ca face sex, asa cum frumos spuneti si Dvs in postarea pe care si eu am citit-o. Desigur ea mai face si un cacat pentru ca are presedinte.



Augustin spunea...

deocamdata face gură

EBA spunea...


Mda.
Am inteles domnule.

Sunteti o persoana prudenta peste limita asa ca sa starniti interesul pentru un orgasm complex de genul ori miere ori sex.

Inertia Dvs. evidenta , ca de altfel si marea masa populara si politica le vrea pe amandoua deodata . In lipsa unui raspuns corect , " deocamdata face gura"

Consider asta ca fiind prea mult.

Popa spunea...



Salutari de la Curtea de Arges
dom'Doman.

Acum inteleg de ce nu mai dai cate un telefon.

Augustin spunea...

Nu mai dau pentru că am aflat un mare secret: se ascultă telefoanele. Bere nu mai beau că se pun microfoane în halbă. Ne-am dus pe copcă!

Tudor Cicu spunea...

Marin Preda, dacă ar fi văzut girafa asta, ar fi spus: aşa ceva nu se există! Dar dacă ar fi dat cu ochii de putoarea asta de girafă blondă, pe ce vă bazaţi că n-ar fi spus: Punem pariu că în cinci minute o dau gata, cu cracii în sus pe putoarea asta? Şi noi l-am crede, şi-n timpul ăsta se va auzi de după gardul pârâtului de la Cotoceni, bătăi piuite ca la morse. S.O.S. - SEX - S.O.S. Şi de ce nu "grijuliu cu binele patriei", cu mâna pe parul cu care supraveghează democraţia familiei sale, va striga crăcănat de-un ochi: Te văd... te văd!

Augustin spunea...

Urâte vremuri trăim, domnule Cicu, dacă o catastrofă blondă ca asta hotărăşte soarta României!