marți, 15 mai 2012

Stadionul Mircea Sandu&Dumitru Dragomir din Craiova

Gata, Dumnezeul fotbalului a murit ieri. Şi de ieri totul este posibil. Imediat, 168 de oameni de fotbal (iluştri anonimi, că ce poţi spune de preşedintele echipei de fotbal din Albota marginii de Piteşti, de pildă!), au votat dezafilierea Universităţii Craiova. Asta, în termeni tehnici. În fond este vorba de desfiinţarea celui mai spectaculos club de fotbal românesc din toate timpurile. Copilăria şi tinereţea mea s-au dus dracului, au fost spulberate. În 1964, eram în clasa a patra şi ţineam cu Ştiinţa Craiova, abia intrată în Divizia A. Oblemenco era idolul meu. Vreo trei ani n-am văzut echipa, doar citeam în "Sportul popular" despre ea şi ascultam cu sufletul la gură meciurile transmise de Sebastian Domozină. Apoi, chiar am văzut-o la Turnu Severin în meciuri amicale, mai târziu pe Centralul craiovean, pe urmă prin ţară. La televizor nu pierdeam niciun meci. Îmi amintesc cum am văzut celebra semifinală UEFA cu Benfica, din 1983, în apartamentul lui Radu Cosaşu de pe strada Caloteşti, însoţiţi de a-microbistul filosof Ion Ianoşi.
U Craiova era singura echipă care sfida ordinele familiei prezidenţiale Ceauşescu, scindată între echipele militarizate Dinamo şi Steaua şi le bătea unde le prindea: în Ştefan cel Mare şi în Ghencea.
A venit revoluţia, din smârcurile revoltei au ieşit interlopi, penali, infractori care au cumpărat pe nimic echipa şi au distrus-o.
Războiul dintre ultimul finaţator al echipei, prostul Mititelu şi cei doi penali Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, s-a soldat ieri cu moartea celei mai iubite echipe din fotbalul românesc. Din păcate, doi din oamenii din Craiova Maxima, foştii mari fotbalişti Cămătaru şi Cârţu au participat la asasinarea echipei lor. Iată că nu doar istoria generală a României s-a scris cu trădări, dar şi istoria fotbalului. Ce fotbalişti mari au fost cei doi C, şi ce jalnici ciugulitori din palma penalului Mircea Sandu au ajuns. Regretabil!
Stadionul Central din Craiova se numeşte încă "Ion Oblemenco". Regretatul golgeter oltean încă se află pe soclul din faţa stadionului, dar cred că la noapte se va ascunde prin boscheţii din incintă. De mâine, stadionul ar trebui să se numească legitim şi pentru totdeauna "Mircea Sandu&Dumitru Dragomir". Chiar şi atunci când aceştia vor fi şefi de dormitor la Colibaşi.
Şi noi visăm să jucăm finale de cupe europene? Vai de capul nostru!

Niciun comentariu: